site în construcție
  1. Nume film începând cu litera:
  2. a
  3. b
  4. c
  5. d
  6. e
  7. f
  8. g
  9. h
  10. i
  11. j
  12. k
  13. l
  14. m
  15. n
  16. o
  17. p
  18. q
  19. r
  20. s
  21. t
  22. u
  23. v
  24. w
  25. x
  26. y
  27. z
  • Conspiraţia Conspiraţia (1972)
    Acţiune, Poliţist, Istoric
    Acest prim film deschide calea unei trilogii, realizat de M. Marcus, din care va face parte împreună cu Departe de Tipperary și Capcana, care urmăresc pe parcursul anilor 1946 – 1948 confruntarea dintre Siguranță, Securitate, comuniști, pe de o parte, și polițiști, legionari, agenți străini, pe de altă parte. În aprilie 1972 filmul era deja intrat în producție, regizorul estimând, într-un interviu, terminarea filmărilor în vara aceluiași an.(Bujor T. Rîpeanu – Filmat în România)
  • Capcana Capcana (1974)
    Dramă, Aventură
    Sinopsis
    Film de acțiune, cu apăsată tentă politică și propagandistică. 1948. Un sat izolat de munte. O bandă de legionari care se împotrivesc noului regim, coboară în sat pentru aprovizionare. Nimeni nu le poate sta în cale. Maiorul Roman e trimis să restabilească ordinea în zonă. Dar trebuie să se lupte şi cu mentalităţile localnicilor. Iar legionarii atacă din nou.
  • Comedie fantastică Comedie fantastică (1975)
    Comedie, Fantastic
    Sinopsis
    Film științifico – fantastic, cu tentă de comedie lirică, ”ca o ironie umană față de entuziasmul omenesc” (Gopo): prezența pe pământ a unui extraterestru cu chip de om venit să intre în relație cu un savant ce construise o rachetă cosmică, dar dispărut împreună cu invenția sa într-un incendiu, nu este fără rezultat. În locul energiei pe care spera să o ducă de pe pământ pe planeta sa, pentru a împrospăta rezervele epuizate ale acesteia, extraterestrul va duce cu sine experiența umană și înțelepciunea umană și înțelepciunea Terrei, bazată pe umor și fantezie. – Bujor T. Râpeanu (”Filmat în România”, 2005, Ed. Fundației Pro)
  • Cursa Cursa (1975)
    Dramă, Aventură, Romantic
    Sinopsis
    Film de suspens și de investigație psihologică, în spațiul restrâns al cabinei unui trailer care transportă o piesă gigant de la locul ei de producție către un mare șantier; doi bărbați, șoferii vehiculului, și o tânără femeie străbat un parcurs care îi face să se cunoască unul pe altul și să-și înțeleagă mai bine propria lor biografie. – Bujor T. Râpeanu (”Filmat în România”, 2005, Ed. Fundației Pro)
  • Căruța cu mere Căruța cu mere (1983)
    Aventură, Dramă
    Sinopsis
    O căruță cu circari ambulanți face slalom printre dramaticele evenimente sociale din 1945. – Tudor Caranfil (”Dicționar universal de filme”, 2008, Ed. Litera, pag. 160)
  • Casa din vis Casa din vis (1991)
    Dramă, Fantastic
    Sinopsis
    Povestea lui Cărpălău, un Moromete de pe malul brăilean al Dunării (teren fertil pentru fantezia lui Fănuș Neagu, autorul nuvelei ”Ningea în Bărăgan”). Contestat ca ”șef” de familia sa, țăranul încearcă să se mențină la suprafață în vârtejul istoriei. – Tudor Caranfil (”Dicționar universal de filme”, 2008, Ed. Litera, pag. 156)
  • Craii de Curtea Veche Craii de Curtea Veche (1995)
    Fantastic, Dramă, Aventură
    Ecranizarea romanului lui Mateiu I. Caragiale avea de depășit cel puțin trei dificultăți obiective. Întâi, era vorba de ecranizarea unei  creații-unicat, cu virtuți preponderent literare (rafinata orchestrație stilistică, frazele melopeice, voluptatea „coloristică” a limbajului etc.), nu tocmai ușor de transpus în imagini. În al doilea rând, regizorul n-a mai avut la dispoziție aproape nimic din „Bucureștiul crailor”. Cel de al treilea handicap a fost, desigur, epica restrânsă a romanului. În mare măsură, filmul a depășit dificultățile.
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie