2011-2016

Cum am văzut într-un capitol anterior , în ultima lună a primului deceniu din mileniul III (așadar în decembrie 2010), a debutat ca regizor de lung metraje, cu filmul WebSiteStory, un cineast cu vechi ștate de serviciu, Dan Chișu, cel care lansa cu mai bine de două decenii în urmă festivalul internațional de film „DaKINO”, devenit o prestigioasă manifestare cinematografică sud-est europeană și ajuns, în 2015, la ediția a 24-a. Putem vorbi, în cazul lui Dan Chișu, de un debut regizoral „în cascadă”, deoarece primul film a fost urmat, rapid, de alte vreo trei-patru lung metraje, foarte diferite între ele, atât din punct de vedere tematic cât și stilistic.

Filmul regizorului Cristi Puiu Aurora a fost considerat – cum au spus-o și Premiile Gopo din 2012 – filmul românesc al anului 2011, el primind atât premiul pentru cel mai bun film cât și premiul pentru cea mai bună regie și premiul pentru cel mai bun scenariu...Prin cel de al treilea lung metraj al său, Aurora (după Marfa și banii, și după Moartea domnului Lăzărescu, filmul care a declanșat, practic, ofensiva „noului cinema” românesc), regizorul Cristi Puiu încearcă – nu numai din punct de vedere cinematografic – altceva decât tot ceea ce făcuse până atunci: filmul este un „thriller” de trei ore, al cărui erou este un produs al alienării urbane dintr-o realitate tulbure, a unei nesfârșite tranziții spre nicăieri, cum este aceea a României contemporane la ora desfășurării intrigii.

Practic, filmul Periferic de Bogdan George Apetri a fost unul dintre cele mai importante evenimente ale anului cinematografic românesc 2011. Dacă filmul lui Cristi Puiu Aurora, cum am văzut în capitolul precedent, a obținut trei dintre cele mai importante Premii Gopo ale anului cinematografic, lung metrajul de debut al lui Bogdan George Apetri (la rândul lui, o coproducție, de data aceasta româno-austriacă) a repurtat cinci distincții, printre care două premii de interpretare (pentru rol principal și rol secundar feminin) acordate actrițelor Ana Ularu și – respectiv – Ioana Flora, premiul pentru cel mai bun film de debut, premiul pentru cea mai bună imagine (Marius Panduru, devenit, se pare, directorul de imagine numărul 1 al noului cinema românesc) și premiul pentru cel mai bun montaj (Eugen Kelemen).  

Unul dintre filmele marcante ale anului cinematografic românesc 2011 a fost, neîndoios, lung metrajul Crulic – Drumul spre dincolo de Anca Damian, un film profund original, în primul rând pentru că regizoarea a avut ideea ingenioasă de a mixa, în spațiul unui același film, documentarul, animația și ficțiunea... Din capul locului s-o spunem, această coproducție româno-poloneză a repurtat mai bine de zece premii naționale și internaționale, printre care un „Grand Prix” la Annecy, cel mai important festival mondial de animaţie.

După cum s-a putut constata în capitolele anterioare, principalele filme românești ale anului 2011 au fost coproducții. Alte două lung metraje performante ale anului cinematografic au fost de asemenea coproducții: este vorba despre filmele Din dragoste, cu cele mai bune intenții de Adrian Sitaru (o coproducție româno-maghiară) și Loverboy de Cătălin Mitulescu (o coproducție România-Serbia-Franța-Suedia).

Deși, din motive rămase – cel puțin pentru noi – obscure, regizorul Cristian Mungiu și-a retras filmul După dealuri din competiția Premiilor Gopo și din cursa Premiilor Uniunii Cineaștilor din anul respectiv, acest film – laureat la Cannes cu premiul de scenariu atribuit lui Cristian Mungiu și cu premiul de interpretare feminină, acordat actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur –, rămâne, credem,  principalul lung metraj românesc al anului 2012. Scenariul filmului După dealuri are la bază romanele nonficționale ale scriitoarei Tatiana Niculescu Bran, care dezvoltă cazul real al tragicei exorcizări de la mânăstirea Tanacu din județul Vaslui.

Filmul derulează povestea tristă a unui tată dintr-o familie despărțită care vrea să petreacă împreună cu fetița lui, rămasă în custodia fostei soții, o vacanță de vis la mare, dar cei doi sunt victimele unor relații de familie încordate, foarte tensionate. Chiar dacă filmul are , să-i zicem, un „final deschis”, el rămâne o dramă, tratată de regizor, însă, cu  mult umor, cu ingrediente comice menite a potența, prin contrast, dramatismul situațiilor de viață prin care trec personajele angrenate în conflict.

autor: Călin Căliman

Cum am văzut într-un capitol anterior, filmul lui Tudor Giurgiu Despre oameni și melci a obținut cea mai importantă distincție în palmaresul Premiilor Uniunii Cineaștilor pentru filmele românești ale anului 2012, Premiul Special al Juriului. Scenaristul Ionuț Teianu a primit, la rându-i, un Premiu UCIN, pentru scenariul acestui film, iar monteuza   Nita Chivulescu a fost recompensată cu premiul pentru montaj. Chiar dacă intriga filmului este fictivă (avem de a face chiar cu o ficțiune pe care am putea-o numi bombastică), filmul regizorului Tudor Giurgiu pornește de la premise cât se poate de reale: acțiunea se petrece în anul 1992, când fabrica de mașini Aro din Câmpulung Muscel a dat faliment, urmând să fie privatizată.

Despre două debuturi rezonante ale anului cinematografic 2012 va fi vorba în capitolul de față: Undeva la Palilula de Silviu Purcărete și Visul lui Adalbert de Gabriel Achim. De ce le numim rezonante? În primul rând pentru că ele au avut ecou atât în Premiile Gopo cât și în Premiile UCIN consacrate filmelor din anul respectiv. Undeva la Palilula de Silviu Purcărete a primit șase premii Gopo – pentru imagine (Adrian Silișteanu), pentru montaj (Cătălin Cristuțiu), pentru muzică originală (Vasile Șirli), pentru decoruri (Helmut Sturmer și Dragoș Buhagiar), pentru costume (Lia Manțoc), pentru machiaj și coafură (Dana Roșeanu, Minela Popa, Ionel Popa, Doina Popa) – și patru Premii UCIN – pentru imagine (Adrian Silișteanu), coloană sonoră (Vasile Șirli), costume (Lia Manțoc), decoruri (Helmut Sturmer și Dragoș Buhagiar) – iar Visul lui Adalbert de Gabriel Achim a primit atât Premiul Gopo pentru cel mai bun lung metraj de debut, cât și Premiul UCIN pentru „Opera Prima”.

   În afara filmelor de prim-plan, despre care s-a vorbit în capitole anterioare, și care au obținut principalele premii naționale ale anului (După dealuri de Cristian Mungiu, Toată lumea din familia noastră de Radu Jude, Despre oameni și melci de Tudor Giurgiu, Undeva la Palilula de Silviu Purcărete, Visul lui Adalbert de Gabriel Achim), anul cinematografic 2012 a avut de toate. Printre debutanții anului se numără și Paul Negoescu cu un film  încă ezitant,   despre iubiri adolescentine,  O lună în Thailanda, în care apăreau Andrei Mateiu, Ioana-Anastasia Anton, Sânziana Necula. 

După cum o demonstrează Premiile Gopo sau Premiile Uniunii Cineaștilor destinate premierelor românești ale anului 2013, filmul regizorului Călin Peter Netzer Poziția copilului poate fi considerat „filmul anului”. Nu de alta, dar filmul a repurtat atât nouă statuete Gopo – Premiul pentru cel mai bun film, Premiul pentru cel mai bun regizor (Călin Peter Netzer), Premiul pentru cel mai bun scenariu (Călin Peter Netzer și Răzvan Rădulescu), Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal (Luminița Gheorghiu), Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (Vlad Ivanov), Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Ilinca Goia),  Premiul pentru sunet (Dana Lucreția Bunescu, Cristian Tarnovețchi, Cristinel Șirli), Premiul pentru montaj (Dana Lucreția Bunescu), Premiul publicului (pentru cele mai mari incasări în anul 2013) – cât și Marele Premiu și Trofeul UCIN la Premiile Uniunii Cineaștilor și, tot acolo, unul dintre cele două Premii Academice, acordat minunatei actrițe Luminița Gheorghiu pentru rolurile din Poziția copilului şi Sunt o babă comunistă.

Printre filmele importante ale anului cinematografic 2013 s-a numărat, neîndoios, și cel de al treilea lung metraj al regizorului Adrian Sitaru, Domestic (după Pescuit sportiv și Din dragoste, cu cele mai bune intenții), un film prin care regizorul și-a confirmat locul în prima linie a „noului cinema” românesc. De altfel, în palmaresul Premiilor Uniunii Cineaștilor destinate filmelor din anul 2013, laureatul Premiului de regie (ex aequo) a fost Adrian Sitaru pentru filmul său Domestic, iar filmul a mai obținut două premii importante, Premiul de scenariu (Adrian Sitaru) și Premiul de imagine (Adrian Silișteanu). Preluându-și personaje (umane și animaliere) din câteva scurt metraje ale sale de circulație internațională (printre care Colivia, un film al cărui subiect este inclus, integral, în lung metrajul Domestic), regizorul Adrian Sitaru – atașant, ca în filmele scurte sau lungi anterioare – spune, în Domestic, o poveste despre oameni obișnuiți, și animăluțele alături de care ei  își trăiesc viața: un iepure, o găină, un câine, un porumbel.