Cristian Mungiu, După dealuri

Deși, din motive rămase – cel puțin pentru noi – obscure, regizorul Cristian Mungiu și-a retras filmul După dealuri din competiția Premiilor Gopo și din cursa Premiilor Uniunii Cineaștilor din anul respectiv, acest film – laureat la Cannes cu premiul de scenariu atribuit lui Cristian Mungiu și cu premiul de interpretare feminină, acordat actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur –, rămâne, credem,  principalul lung metraj românesc al anului 2012. Scenariul filmului După dealuri are la bază romanele nonficționale ale scriitoarei Tatiana Niculescu Bran, care dezvoltă cazul real al tragicei exorcizări de la mânăstirea Tanacu din județul Vaslui. Două fete crescute într-un orfelinat se reîntâlnesc peste ani, Alina (interpretată de Cristina Flutur) vine din străinătate și își propune s-o ia cu ea pe Voichița (Cosmina Stratan), devenită călugăriță într-o mânăstire sărăcăcioasă. Pentru că actele necesare întârzie, Alina rămâne la mânăstire, dar, din pricina unei crize nervoase este internată într-un spital psihiatric, pentru ca, după revenirea la mânăstire, comportamentul ei straniu și agresiv să se intensifice progresiv, fapt care le determină pe călugărițe să creadă că este posedată de diavol. În aceste condiții,  preotul hotărăște s-o exorcizeze și, după câteva zile – ținută legată de un crucifix improvizat din lemn – Alina se stinge. Cam aceasta ar fi, simplificată, povestea filmului După dealuri: un subiect tragic, aşadar, inspirat dintr-o tragedie reală, petrecută la mânăstirea Tanacu, o poveste tensionată de viaţă şi de moarte, pe care regizorul Cristian Mungiu a tratat-o cu multă discreție sufletească, fără efecte senzaționaliste, urmărind atent meandrele psihologice ale principalelor personaje implicate în conflict și, cu precădere, evoluția dramatică a stării de spirit a victimei de la Tanacu, o dramă sufletească progresivă, greșit interpretată de cei din jur și, ca urmare, cu consecințe tragice. Pe lângă principalele interprete, ambele laureate – cum spuneam – cu premiul de interpretare la Cannes, mai joacă în film Valeriu Andreuță (starețul mânăstirii), Dana Tapalagă (maica superioară), Cătălina Harabagiu (Antonia), Gina Țandură (maica Justina), Vica Agache (maica Elisabeta), Nora Covali (maica Pahonia), Dionisie Vitcu (domnul Valerică). Regizorul Cristian Mungiu, ajutat și de directorul de imagine Oleg Mutu – un operator de nădejde al noului cinema românesc (după cum a dovedit-o în capodopera lui Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu sau în comedia amară Amintiri din epoca de aur, o savuroasă creație colectivă) – , a conferit și sensuri metaforice, simbolice, dramaticei povestiri cinematografice despre tragedia de la Tanacu: metaforic, desigur, este și finalul propriuzis al filmului, când mașina poliției – în care se află preotul și câteva călugărițe, duși la audieri – trece prin drumuri mocirloase și parbrizul vehicolului este obturat de noroi. Pentru că – așa cum spuneam la începutul capitolului – regizorul nu și-a inclus filmul nici în competiția Premiilor Gopo, nici în cea a Premiilor Uniunii Cineaștilor, Premiul pentru cel mai bun film al anului 2012 (la Premiile Gopo) a revenit filmului Toată lumea din familia noastră de Radu Jude, în timp ce palmaresul Premiilor Uniunii Cineaştilor, pur şi simplu, n-a cuprins un Mare Premiu, ci a început cu un Premiu Special, acordat filmului Despre oameni și melci de Tudor Giurgiu. Ne vom referi la aceste două filme în capitole următoare...

autor: Călin Căliman