site în construcție
  • Mihai Viteazul

    Mihai Viteazul (1971)

    Regia: Sergiu Nicolaescu
    Scenariu: Titus Popovici
    Actori principali: Amza Pellea,Florin Piersic, Ilarion Ciobanu, Ioana Bulcă, Irina Gărdescu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Olga Tudorache, Emmerich Schäffer, Maria Clara Sebök, Sergiu Nicolaescu, Mihai Mereuță
    Imagine: George Cornea
    Muzica: Tiberiu Olah
    Scenografie: Nicolae Teodoru, Zoltan Szabo
    Montaj: Yolanda Mântulescu
    Sunet: Anușavan Salamanian
    Costume: Hortensia Georgescu, Mircea Milcovici
    Anul aparitiei: 1971
    Sinopsis
    Film istoric în două părți intitulate ”Călugăreni” (I) și ”Unirea” (II), evocând principalele momente ale domniei lui Mihai Viteazul (1593 – 1601): fuga la Constantinopol și negocierea tronului Țării Românești cu Sultanul; refuzul de a plăti tribut turcilor și omorârea celor veniți să-l încaseze; atacurile de hărțuială împotriva raialelor de la Dunăre; încercarea de a încheia o alianță cu voievodul Ardealului; încoronarea de la Alba Iulia ca domn al celor trei țări românești; bătălia de la Mirăslău; trădarea generalului Basta; refugierea la Praga și ajutorul cerut împăratului Rudolf; revenirea în țară; bătălia de la Gorăslău; uciderea lui Mihai. – Bujor T. Râpeanu (”Filmat în România”, 2005, Ed. Fundației Pro)



    Primul film important al regizorului Sergiu Nicolaescu din deceniul 8 a fost Mihai Viteazul (februarie 1971). „Niște popoare mici, antrenate în jocul de interese ale marilor puteri nu-și pot impune dreptul la rezistență decât rezistând” spunea Mihai Viteazul – ajutat de scenaristul Titus Popovici –, și filmul reliefează cu limpezime acest mesaj, rostindu-l grav, ca pe un memento. Amza Pellea este un Mihai Viteazul așa cum îl descria eminentul istoric Nicolae Iorga: o figură de ascet, arsă de flacăra dinlăuntru, cu barba în neregulă, „cu căutarea în adevăr înspăimântătoare”, fără ca actorul să facă, din acest îndreptar tipologic, o dogmă. 240 de actori și zece teatre din provincie au susținut distribuția, alături de câteva mii de figuranți, ostași, țărani, cascadori etc. Îndeosebi câteva „mari secvențe” ale filmului ies în evidență, printre care intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia sau bătălia de la Călugăreni: în astfel de momente, imaginea operatorului George Cornea atinge momente de virtuozitate. Dintre interpreți se mai impun Ioana Bulcă (Doamna Stanca), Irina Gărdescu (Rossana), Olga Tudorache (mama lui Mihai), Ion Besoiu (Sigismund Bathory), Emmerich Schäffer (Basta), Florin Piersic și Ilarion Ciobanu (frații Buzești), Mircea Albulescu (Popa Stoica), Clara Sebök (Cristina Bathory), Sergiu Nicolaescu însuși (Selim Pașa). - Călin Căliman
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie