Ofensiva filmului de animație
Consacrarea internațională a regizorului Ion Popescu Gopo a impulsionat în mod decisiv producția românească de desene animate. Cam în aceeași perioadă s-a lansat un alt regizor original și inventiv, Bob Călinescu (1926-1990), cel care avea să dea viață păpușilor asemeni lui Gepetto, nu mult după ce un clasic al animațiri mondiale, cehul Jiri Trnka, cel mai notoriu creator de animație cu marionete, lansa „filmul-școală” Bunicul a sădit o ridiche. Intrat în lumea filmului ca actor, suferind un accident – care era să-l coste viața – pe când juca în Răsună valea, Bob Călinescu s-a dedicat animației cu păpuși din primii ani ’50. Cea mai prolifică perioadă din creația regizorului Bob Călinescu (aceea dintre anii 1953 și 1966) cuprinde aproape 30 de filme, felurite ca gen sau ca sursă de inspirație, diferite și prin tehnicile folosite. Bob Călinescu și-a propus, deopotrivă, filme moralizatoare pentru copii – Chiț în pericol (1956), Năzdrăvanii (1957) –, ecranizări după Caragiale, Goethe, Arghezi sau Shakespeare – Domnul Goe (1956), Ucenicul vrăjitor (1957), Balada meșterilor (1962), Romeo și Julieta (1968) –, parabole cu întâmplări cotidiene – Pantalonașii se poartă uscați (1957), Glumă nouă cu fier vechi (1964) –, fantezii cineplastice – Metamorfoze (1961), Ritm (1965), Calomnierea calomniei (1970). Regizorul a folosit păpuși din lemn sculptat în stil popular – Rapsodie în lemn (1960) –, obiecte animate – Toporul și pădurea (1968) –, cartoane decupate – Cuiul (1963), și-a înnoit permanent mijloacele de expresie. Dintre filmele amintite, se impun câteva: Domnul Goe (prin originalitatea personajelor aduse în prim-plan), Ucenicul vrăjitor (în care, prin păpușile sale, regizorul încearcă să transmită iluzia de materie vie), Rapsodie în lemn (o idilă între un băiat și o fată, două bucăți de lemn, pe masa unui sculptor), Romeo și Julieta ( o animație de pietricele, cu ajutorul cărora autorul încearcă să sugereze acțiuni și caractere umane), Metamorfoze (lucrând cu crenguțe, cineastul impresionează prin dinamica formelor, reușind originale efecte plastice), Ritm (un alert și expresiv montaj ritmico-armonic cu Păcălina și Păcălici), Calomnierea calomniei (care recurge și la efectul ludic al „ariei calomniei”, interpretate de Nicolae Secăreanu). Din preajma lui Gopo a pornit un alt pionier al filmului de animație, Iulian Hermeneanu (n.1925), care, de la debutul său din 1953, a rămas credincios filmului pentru copii, înscriindu-și în filmografie, în perioada la care ne referim, titluri precum Ciuboțelele ogarului (1955), Alfabetul (1958), Căluții de foc (1959), O poveste colorată (1960), Zâna de cerneală (1961), Mătura năzdrăvană (1962), Două creioane, Soarele și trandafirul (1965), Patru pitici (1967), Motanul în cosmos (1968). În 1954 debuta și Olimp Vărășteanu (1929-2007), un nume de bază din „vechea gardă” a filmului de animație, câteva din filmele sale de început – printre care cartoanele decupate Vulpoiul campion, Pățaniile vulpoiului și Zdreanță din 1955 – reținând atenția îndeosebi prin capacitatea de fabulație a autorului. Cu timpul, registrul stilistic al regizorului s-a diversificat, Olimp Vărășteanu și-a încercat cu succes forțele în pamfletul social-politic în filme precum Omagiu (1959), Raidul păcii (1960), Made in Africa (1961), și-a afirmat tot mai răspicat potențialul ironic, și, fin umorist, a îmbogățit filmografia genului satiric cu titluri incitante precum Nimic despre Arhimede (1965), Cinci săptămâni în balon (1966), Îngerul împușcat (1967), Variațiuni (1969), Fata din Far West (1970). Printre autorii activi în perioada noastră de referință s-a numărat și Constantin Popescu (1895-1965), tatăl lui Ion Popescu Gopo, unul dintre fondatorii filmului profesionist de animație, specializat în filme pentru copii, printre care Fluierașul fermecat (1954), Rățoiul Mac-Mac (1957), Purcelul în excursie (1959), Hoața de la circ (1962), Căciulița cu ciuc roșu (1964), La carnaval (1965). Colaborator apropiat al lui Gopo ca animator, Constantin Mustețea (n. 1927) a debutat ca regizor în 1961, cu un film incitant, Cine a găsit mănușa?, dar, după alte câteva filme (investite, nu o dată cu un umor incisiv), printre care Șase fabule cu un struț (1964), Zâmbetul (1965), Balena (1966), Pe fir (1967), Eu doresc, tu dorești, el dorește (1969), el se stabilea în Canada. Debuta, în 1957, și George Sibianu (1927-2007), cu un film numit Insula Negriței, printre celelalte filme ale sale numărându-se Telefonul (1958), Împărăția leneșilor (1961), Ghiocei (1964), Cocoșelul de hârtie (1965), Mimetism (1966), Idila (1967), Boul și vițelul (1968), poate cea mai importantă creație a sa fiind Prostia omenească, film distins, de altfel, cu „Pelicanul de aur” la Festivalul internațional de animație de la Mamaia din 1968. Cu filme precum Aparat universal (1958) și Petrolache Făt Frumos (1959) debuta, ca regizor, și Liviu Ghigorț (1925-1979). În anul 1964 s-a inaugurat Studioul „Animafilm”, un moment foarte important în istoria filmului românesc de animație: în numai șase ani de zile, producția, practic, s-a dublat, dacă în 1965 se realizau 15 filme, în 1970 s-au produs 28. Dintre regizorii care au debutat după acest moment, a căror carieră s-a concretizat în deceniile următoare, amintim pe Nell Cobar (1915-1993), Matty Aslan (1924-1995), Laurențiu Sârbu (1936-2000), Sabin Bălașa (1932-2008), Ion Truică (n. 1935), Victor Antonescu (n.1936), Tatiana Apahidean (1939-2012) și mulți alții.
autor: Călin Căliman
’’Intre... citeste tot
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt 20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.
Manager proiect: Valentin Partenie