site în construcție
  • Filmul documentar, un gen cinematografic „încăpățânat”

    Filmul documentar, un gen cinematografic „încăpățânat”

    Deși studioul cinematografic „SahiaFilm” se află, de mulți ani, într-o stare tristă și tragică de letargie, filmul documentar românesc merge mai departe, iată, cu fruntea sus, dovedindu-se un gen cinematografic „încăpățânat” și vivace. Sunt de luat în considerație, întâi, câteva dintre lung metrajele reprezentative ale filmului documentar românesc dintre anii 2001 și 2010. Deloc întâmplător numele regizorului Thomas Ciulei a fost asociat numelor principale ale „noului cinema” românesc. Multiplu premiat peste hotare (la Kalamata, Belfort, Amsterdam, Florența, Paris), filmul său Asta e este un documentar „înscenat” despre Sulina, ale cărui personaje sunt figuri marginale, dar cum scria cineva, „pitorești și năstrușnice”, portrete în aqua forte, în măsură să definească atmosfera, peisajul uman al locurilor filmate. În filmografia lui Thomas Ciulei s-a adăugat, în 2008, documentarul de lung metraj Podul de flori, filmat pe malurile Prutului, personajul principal fiind Costică Arhir, dintr-un sat al Republicii Moldova, care, în familia sa, își asumă și rolul mamei, plecată la muncă în Italia. Printre numele marcante ale „noului cinema” românesc se înscrie, neîndoios, și acela al lui Alexandru Solomon, devenit liderul noii generații de documentariști. Cel puțin patru filme ale sale contribuie în mod esențial la aceasta: Marele jaf comunist (despre „întâmplarea”dintr-o dimineață de iulie 1959, când o mașină a Băncii Naționale a României a fost jefuită în fața unei filiale bucureștene, de către un grup de cinci bărbați înarmați și mascați, și o femeie), Război pe calea undelor (povestea postului de radio „Europa liberă”, o pagină de istorie trăită de milioane și milioane de oameni), Apocalipsa după șoferi (în care regizorul-operator însoțește la drum  pe câțiva dintre participanții la traficul „apocaliptic” bucureștean) și Kapitalism-rețeta noastră secretă (un film despre putere și bani, despre „mitologia succesului” în trecerea de la comunism la „economia originală de piață”, bazat pe biografia unor mari magnați ai vieții noastre publice). Filmografia lui Alexandru Solomon cuprinde, în perioada amintită și câteva documentare mai scurte, dar exemplare, printre care Omul cu o mie de ochi (despre un mare fotograf al lumii) și Franzela exilului (un superb metraj mediu dedicat ultimilor ani de viață, petrecuți la Berlin, ai lui I.L.Caragiale). Revenind la lung metrajele perioadei, să menționăm faptul că, încă în 2001, Radu Gabrea, pe un scenariu de Stelian Tănase, realiza docu-drama Struga, pornind de la un incident istoric: scufundarea, în apele Bosforului, la 25 februarie 1942, a unui vapor încărcat cu evrei din România, pornit spre Țara Sfântă. Documentar „pur sânge” este un alt film al regizorului Radu Gabrea, Moștenirea Goldfaden, pe un scenariu de Manasse Radnev, despre primul Teatru Evreesc din lume, înființat în urmă, atunci, cu 130 de ani, în Grădina „Pomul Verde” din Iași. Un frumos, substanțial și poetic eseu documentar a realizat, în 2002, regizoarea Cristina Nichituș, M.B.- Doamna cu trandafiri, dedicat unei personalități de talie continentală, Martha Bibescu. Un alt documentarist versat, Florin Iepan, a fost foarte activ și el în acest prim deceniu al noului veac și mileniu. Între două documentare de lung metraj dedicate unor mari personalități ale filmului mondial născute în România, Johnny Weissmuller și Bela Lugosi, filmele  Unicul, adevăratul Tarzan și Bela Lugosi – Vampirul căzut, regizorul a realizat un incitant documentar politic, Născuți la comandă – Decrețeii, determinat de decretul lui Ceaușescu din 1966 prin care acesta a interzis avorturile. Regizorul-operator Sorin Ilieșiu, afirmat în ultimul deceniu al veacului trecut, s-a impus ca o personalitate puternică și în filmele din primii ani ai mileniului III, consacrate îndeosebi familiei regale, Declarație de iubire, Pasiunea pentru frumos (Jurnalul Mariei, regina României), Câte ceva despre Regina Maria. Printre lung metrajele acestei perioade se înscrie încă un film „necesar”, Mari actori români de Mihai Constantinescu, pe un scenariu de Radu Beligan. Un debut reprezentativ al deceniului este acela al regizoarei Mirela Gabriela Vașadi, cu filmul A fi sau a nu fi (Gabriella Bone, povestea unei vieți), dedicat unei supraviețuitoare a lagărului de exterminare de la Auschwitz.  În ultimul an al deceniului a fost prezentat pe ecrane un alt documentar important, Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, un „film de montaj” cu o durată de trei ore, datorat poetului-cineast Andrei Ujică (un autor cunoscut ca poet înainte de plecarea sa din România, în 1980, dar afirmat ca cineast în Germania, prin filme despre revoluția română), un portret cinematografic nuanțat, care incită, mai ales pe cei care nu înțeleg exact dinamica grandorii și decăderii lui Ceaușescu, la un studiu mai atent al trecutului. Câteva cuvinte despre unele dintre filmele de scurt metraj ale deceniului: Sergiu Nicolaescu a semnat două filme de real interes cetățenesc: Afganistan și Lipsește Amza; lui Cornel Gheorghiță i se datorează două documentare care vorbesc despre fanfarele din sate uitate de lume de peste Prut, Fanfaronii (2002) și Fanfaron, fanfaron (2007); în Staroverii, Dumitru Grosei spune povestea de viață a rușilor lipoveni, și tot cam pe atunci, în anul 2003, operatorul-regizor Marian Stanciu realiza documentarul Din țară, niciodată apă, niciodată pământ (pe un scenariu de Nicolae Iliescu), o emoționantă baladă închinată „cailor liberi” din Delta Dunării, înobilată de melodia lui Nicu Alifantis „Caii”, pe versurile lui Fănuș Neagu; un film cultural-istoric este Psalmii cioplitorilor de biserici maramureșene de Radu Gurău (2004), și, tot din această perioadă datează filmul Prețul aurului de Stela Nacu și George Adamescu, despre Roșia Montană contemporană; tradiția „documentarului de artă” a fost continuată de un film precum Muzeul Irimescu de Radu Ignătescu; sunt de semnalat și două documentare noi despre Sulina, Porto Franco de Anca Damian și Porto Franco II de Martha Marmeliuc; documentarul Drăguș de Titus Muntean își propune să răspundă la întrebarea „ce-o mai fi pe-acolo, în Drăguș?”, la aproape 80 de ani după filmul „echipei” profesorului Dimitrie Gusti despre satul făgărășean; iar dintre documentarele pe teme culturale se disting Atâta liniște-i în jur de Anca și Laurențiu Damian, despre Lucian Blaga, Trista față a veselului Pann de George Obrocea și documentarul Nichita Stănescu de Dan Alexandru Condeescu...

    autor: Călin Căliman
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie