site în construcție
  • Cel puțin două debuturi marcante

    Cel puțin două debuturi marcante

    Anul cinematografic 2013 a conținut și cel puțin două debuturi marcante, și ne gândim în primul rând la filmele La limita de jos a cerului de Igor Cobileanski și Câinele japonez de Tudor  Cristian Jurgiu. Cele două filme au figurat, de altfel, în palmaresul principalelor premii cinematografice naționale: La limita de jos a cerului a primit, în cadrul Premiilor Gopo, distincția destinată „celui mai bun debut”, iar Câinele japonez a repurtat premiul pentru „Opera Prima”, la Premiile UCIN. Despre La limita de jos a cerului s-a spus că este un fel de Marfa și banii de peste Prut. Nu de alta, dar personajele principale sunt tot trei tineri (doi băieți și o fată), ca și acolo, care încearcă – fiecare cum poate – să depășească mizeria cotidiană  și lipsa de perspective a societății în care trăiesc. Filmul pornește de la un scenariu inițial al lui Corneliu Porumboiu (care, la început, a vrut să regizeze el filmul), și nu i-a fost deloc greu regizorului moldav Igor Cobileanski să transfere intriga din Vaslui într-o localitate uitată de lume din Republica Moldova. Viorel (Igor Babiac) este un traficant mărunt de droguri, pe care cel mai bun prieten al său, Gâscă (Sergiu Voloc) îl atrage în visul său nebunesc, acela de a zbura cu un deltaplan stricat (pe care cei doi amici se străduiesc să-l repare, prin metode nu totdeauna ortodoxe), mama lui Viorel (Angela Ciobanu) îl bate la cap să-și găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubește, Maria (Ela Ionescu), urmează să plece din localitate, cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Cam acesta este „tabloul” principalelor personaje ale intrigii, pe care regizorul o tratează în termenii unui realism pătrunzător, aspru de cele mai multe ori, cu elemente hazlii altădată (așa, ca-n viață!), până la finalul de-a dreptul tragic și, i-am zice, predestinat. Mai joacă în filmul lui Igor Cobileanski, Igor Caras-Romanov (Vivi), Ion Coșeru (Bică), Petru Oistric (Buba), Viorica Bantaș (prietena Mariei), Grigore Șorici (polițistul)... De-a dreptul performantă (și distinsă cu Premiul Gopo pentru imagine!) este imaginea semnată de Oleg Mutu, care ilustrează perfect titlul poetic al filmului, culminând în secvențele finale, când cerul apăsător, parcă tangibil, prefigurează însăși drama.  Din echipa filmului  au făcut parte – ca niște co-autori ai atmosferei – scenograful Adrian Suruceanu și autoarea costumelor Lilia Ixari. Celălalt debut marcant al anului cinematografic este filmul lui Tudor Cristian Jurgiu Câinele japonez, un film delicat și tandru despre reconcilierea familială. Bătrânul Costache Moldu (interpretat de Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal), personajul central al intrigii, care și-a pierdut soția, casa și agoniseala de-o viață, în urma unei inundații, duce o viață retrasă, într-un sat românesc.  Întoarcerea neașteptată a fiului său Ticu (Șerban Pavlu) din Japonia, împreună cu soția și fiul său (Kana și Toma Hashimoto) îl scoate pe bătrân din ritualul singurătății, și îi pune pe amândoi, tată și fiu, în situația în care trebuie să învețe să comunice, să redevină o familie. Costache învață să devină un bunic adevărat pentru micuțul japonez, nepotul său de șapte ani, iar Ticu încearcă să repare câte ceva din greșelile trecutului (plecarea în Japonia fără consimțământul tatălui). Scris cu o remarcabilă discreție sufletească de Ioan Antoci, Gabriel Gheorghe, și Tudor Cristian Jurgiu, filmul regizorului Tudor Cristian Jurgiu a mai avut printre colaboratori pe directorul de imagine Andrei Butică, pe scenografa Cezara Armașu și pe autoarea costumelor Alexandra Alma Ungureanu. Premiul „Opera Prima” al Uniunii Cineaștilor i-a fost acordat filmului Câinele japonez ex aequo cu filmul Live Buiding de Iulia Rugină, un experiment comic a cărui acțiune se petrece într-o tabără, unde 14 cupluri încearcă să-și rezolve într-o săptămână problemele amoroase, sub îndrumarea a trei „terapeuți”, interpretați de Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol și cu concursul a 31 de elevi ai unei școli de actorie.

    autor: Călin Căliman
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie