Câteva debuturi ale anului 2015
Dintre debuturile anului cinematografic românesc 2015, m-a interesat în mod deosebit intrarea în cinematograf a foarte tânărului regizor Nicolae Constantin Tănase, fiul reputatului operator-regizor Dinu Tănase, cu filmul Lumea e a mea. Eroina principală a filmului, Larisa (interpretată de Ana Maria Guran), este elevă la un liceu constănțean, o adolescentă cu trăiri intense, care vrea totul de la viață, strigătul ei fiind, de fapt, strigătul unei întregi generații, generația 2000. Acesta ar fi punctul principal de atracție al acestui film de debut: faptul că își propune, printr-un personaj atașant, să vorbească despre sentimentele, gândurile, neliniștile, temerile, aspirațiile, bucuriile și tristețile adolescenților de azi, al căror viitor este incert, nebulos, după cum ne lasă să înțelegem filmul. Dar filmul trezește un viu interes și din punct de vedere stilistic: este gândit de regizor și filmat de operator (foarte tânărul, și el, Daniel Kosuth, fiul reputatului operator Gabriel Kosuth) ca un film de gros-planuri, mai ales când este norba despre principalul personaj feminin. Pornit de la un scenariu de Raluca Mănescu, filmul lui Nicolae Constantin Tănase este susținut de o distribuție îndeosebi tânără, alături de Ana Maria Guran, care duce greul filmului (binemeritând Premiul Gopo destinat „tinerei speranțe”), apar Dan Rădulescu, Iulia Ciochină, Florin Hrițcu, Oana Rusu, Ana Vătămanu...
Un alt debut al anului cinematografic 2015 a fost filmul Acasă la tata de Andrei Cohn. Un tânăr scriitor, Robert, se întoarce în satul său natal, după trei ani de la moartea mamei sale. Relația sa cu tatăl este oarecum distantă, cei doi au avut rare prilejuri de întâlnire în ultima vreme. Acasă, la tata, în satul natal, Robert reîntâlnește doi foști colegi de clasă, pe Petrică, cel mai bun prieten al său din copilărie (astăzi însurat și cu copii) și pe Paula, iubita lui din adolescență. Pe parcursul a numai 24 de ore, Robert rescrie toate relațiile cu trecutul, cu tatăl, cu prietenul și cu prima iubire: acesta este filmul lui Andrei Cohn, care are și meritul de a ne arăta satul românesc de azi, ceea ce alte filme românești n-o prea fac. Diatribuția filmului este ofertantă: Alexandru Papadopol (Robert), Andi Vasluianu (Petrică), Florin Zamfirescu (tatăl), Mirela Oprișor (soția lui Petrică), Ioana Flora (Paula), Natașa Raab (Iuliana), Sorin Cociș (unchiul). Directorul de imagine Andrei Butică a servit funcțional debutul regizorului Andrei Cohn...
Autoportretul unei fete cuminți a însemnat debutul în lung metraj al regizoarei Ana Lungu. Protagonista intrigii, Cristiana, este o tânără de 30 de ani care își împarte viața între doctoratul în inginerie seismică, discuțiile cu doi prieteni apropiați, Alex şi Michelle, şi întâlnirile (rare, dar foarte aşteptate) cu un bărbat căsătorit, Dan, cu care are o relație. După mutarea din bloc a părinților, eroina rămâne singură, într-un apartament de patru camere, și se hotărăște să-și ia un câine, visul ei din copilărie. Cam acestea sunt datele principale ale „autoportretului”, care, cel puțin parțial, se pare că este și un autoportret al regizoarei. Un argument în acest sens ar fi faptul că părinții Cristianei din film sunt interpretați de părinții regizoarei, Dan și Magdalena Lungu. Altfel, din distribuție fac parte Elena Popa (Cristiana), Iris Spiridon (Michelle), Andrei Enache (Alex), Emilian Oprea (Dan), Fatma Mohamed (Mădălina), Radu Iacoban (Radu), Anca Puiu (care este și producătoarea filmului). Regizoarea are la activ și un metraj mediu, Burta balenei, un film cu carieră internațională realizat în 2010.
Talentatul operator Cristian Comeagă se află, practic, la al doilea film de lung metraj (după comedia polițistă de gust îndoielnic pe care am ignorat-o la data premierei, La bani, la cap, la oase), Cel ales. Tocmai pentru că am ignorat primul film, vorbim despre Cel ales ca despre un film de debut. Avem de a face tot cu un policier. Cu 30 de ani în urmă, domnul X (Bogdan Stanoevici) a fost ajutat să fugă din țară. După ani i s-a cerut, în schimb, un favor, și nu un favor oarecare, ci o crimă. Întâi s-a împotrivit, și ezitarea lui l-a costat enorm. A trebuit să renunțe la identitate, la familie, să părăsească țara de adopție...Cam asta este povestea celui ales din filmul lui Cristian Comeagă în care mai apar Olimpia Melinte (Marcela), Nicodim Ungureanu (Escu), Laura Cosoi (Nora), George Remeș (Carol), Marioara Sterian (Mathilde), Ion Haiduc (dr Molnar)...
autor: Călin Căliman
’’Intre... citeste tot
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt 20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.
Manager proiect: Valentin Partenie