Anul cinematografic 2010

Anul 2010 avea să confirme semnele de consolidare ale „noului val” cinematografic românesc, atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punct de vedere calitativ, chiar dacă a existat și mult balast printre premierele de lung metraj ale anului. Un film derutant, de pildă, la început de an, Casanova, identitate feminină de Marius Th. Barna (februarie 2010), povestea unei fete „care vrea să schimbe lumea” (în rol, din păcate pentru ea, Maria Dinulescu), drept pentru care acceptă, la început, să fie protagonista unui clip publicitar la o marcă de prezervative, pentru ca, apoi, să treacă prin multe alte experiențe mai mult sau mai puțin penibile, dar nu insistăm. Următoarea premieră românească a avut, în schimb, o personalitate cuceritoare. Este vorba despre filmul Eu când vreau să fluier, fluier de Florin Șerban (martie 2010), pe un scenariu scris de regizor împreună cu Cătălin Mitulescu, director de imagine fiind Marius Panduru. În centrul intrigii aflăm un tânăr, Silviu (intrerpretat de un debutant, George Piștereanu), deținut într-un penitenciar pentru delincvenți juvenili, unde mai are doar câteva zile până la eliberare, dar află de la fratele său mai mic, Marius (Marian Bratu, băiatul din Lampa cu căciulă de Radu Jude) că mama lor (Clara Vodă) vrea să-l ia pe băiat în Italia, împotriva voinței acestuia, veste care îi tulbură existența în penitenciar, unde intră în conflict deschis cu directorul închisorii (Mihai Constantin) și cu mama sa, venită să-l viziteze, ajungând la forme de protest violente și condiționând potolirea sa de satisfacerea unei dorințe mai speciale, aceea de a bea o cafea, în afara închisorii, cu frumoasa asistentă socială care-l vizitează în penitenciar, Ana (Ada Condeescu), ceea ce și reușește să facă, împlinindu-și visul benign, dar urmărit de forțe polițienești speciale. Ideea exprimată poetic în titlul filmului este și ideea de bază aacestui film original și poetic, distins cu două premii importante la Festivalul filmului de la Berlin și cu Premiul Gopo pentru cel mai bun film românesc al anului. Dintre premierele anului se distinge și filmul Felicia, înainte de toate, regizat de Răzvan Rădulescu și soția sa, Melissa de Raaf, care semnează, împreună, și scenariul (premiera în iunie 2010), cu Ozana Oancea (superbă!) în rolul titular,  al Feliciei, stabilită (cu soțul și fiica) în Olanda, dar sosită la București să-și viziteze părinții (Ileana Cernat și Vasile Menzel), un personaj care pierde avionul în ziua plecării (și din pricina precarei circulații bucureștene!), motiv pentru care întârzie câteva ore în Capitala României. Autorii acestui film de o de-a dreptul captivantă acuratețe psihologică ne propun, practic (și prin interpretarea Ozanei Oancea), cel mai puternic personaj feminin al anului cinematografic. Un film care se înscrie printre principalele reușite ale cinematografului tânăr românesc este și Marți, după Crăciun de Radu Muntean (cu premiera în septembrie 2010), un regizor care se dovedește cel mai prolific creator al „noului val”, fiind la al patrulea lung metraj reprezentativ (după Furia, Hârtia va fi albastră și Boogie), un film care impune alte două personaje feminine puternice. Scenariul – cu trei semnături: Răzvan Rădulescu, Alex.Baciu și Radu Muntean – derulează povestea unui adulter, de fapt a unui „triunghi conjugal”: Paul (Mimi Brănescu) este căsătrorit cu Adriana (Mirela Oprișor), cu care are și o fiică de zece ani, dar este îndrăgostit nebunește de Raluca (Maria Popistașu). Soția (până la proba contrară) nu știe de amantă, amanta știe de soție (ba chiar, în calitate de dentistă, se ocupă de integritatea măselelor fetiței), iar soțul știe de amândouă (alternativ, desigur). „Momentul adevărului” (dominat actoricește de Mirela Oprișor) va tulbura grav viața cuplului și relațiile dintre cei trei protagoniști ai conflictului. Regizorul Napoleon Helmis (care a debutat, cum am văzut, cu Italiencele) a simțit nevoia să-și schimbe numele turnând un film în Basarabia (el știe de ce), drept pentru care, din genericul filmului Nuntă în Basarabia aflăm că pe regizor îl cheamă Nap Toader (premiera bucureșteană a filmului a avut loc în septembrie 2010), mai aflăm că director de imagine este Silviu Stavilă, și că principali interpreți sunt Vlad Logigan, Victoria Bobu, Constantin Take Florescu, Corina Druc, Silvia Berova, Igor Chistol, Igor Caras, Sergiu Voloc. Avem de a face cu o „comedie de moravuri”, cu accente ironice, satirice, dar și tandre, melancolice, mirii fiind Vlad, un dirijor bucureștean, și Vica, o pianistă din Chișinău care studiază la București: cei doi hotărăsc să facă o „nuntă cu dar” și la Chișinău, pentru a-și putea cumpăra o garsonieră în capitala României. Această „nuntă în Basarabia” generează peripețiile celor doi proaspăt însurăței, peripeții care încep odată cu sosirea mirilor  pe peronul gării din Chișinău și durează cât durează și filmul. Tot în septembrie 2010 a rulat în premieră bucureșteană și filmul Mar nero, de fapt o coproducție româno-italiană, cu două actrițe de prim rang în rolurile principale, Ilaria Occhini și Dorotheea Petre. Aceasta din urmă joacă rolul unei tinere românce, Angela, plecată în Italia pentru o slujbă mai bine plătită, unde are grijă de Gemma, o văduvă care pare o femeie foarte dificilă, dar încetul cu încetul, între cele două femei, atât de diferite, se leagă o adevărată prietenie, o comuniune sufletească. Printre celelalte premiere ale anului, Eva – Povestea unui secol de Adrian Popovici (un film inspirat de romanul lui Radu Tudoran „Fiul risipitor”), Morgen de Marian Crișan (un film despre prietenia și solidaritatea dintre doi-trei oameni simpli care vorbesc limbi diferite), Despre alte mame de Mihai Ionescu & Tiberiu Iordan (un film „aparte”, despre niște cineaști amatori care, filmând „scene de viață” pe peroanele Gării de Nord, „rezolvă”, fără să-și dea seama, o crimă), Medalia de onoare de Călin Peter Netzer (un film cu cel puțin doi „piloni de susținere”, scenariul ofertant al lui Todor Voican și interpretarea magistrală a lui Victor Rebengiuc în rolul unui pensionar bucureștean), Portretul luptătorului la tinerețe de Constantin Popescu (un film impresionant, despre rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului), Europolis de Cornel Gheorghiță (o coproducție româno-franceză, realizată de un regizor româno-francez, cu un subiect româno-francez), Caravana cinematografică de Titus Muntean (după romanul cu titlu omonim al lui Ioan Groșan) și WebSiteStory, debutul regizoral, la o a doua tinerețe, a unui cineast încercat precum Dan Chișu (un „policier” cu Crina Semciuc, Oreste și Florin Piersic jr., un film care avea să constituie „startul” unei consistente serii de lung metraje  ale noului regizor).

autor: Călin Căliman