George Constantin
Data nașterii: 03-05-1933
Data decesului: 30-04-1994
A fost unul dintre cei mai mari actori de teatru și film.
Prima întâlnire a lui George Constantin cu teatrul a avut loc la 10 ani când a vizionat "Munca şi Lumina", la teatrul de pe Uranus. A fost spetacolul ce la marcat şi i-a îndrumat paşii spre cariera de actor.
În anul al IV-lea de studii la Institutul de Teatru şi Film, George Constantin pregateste împreună cu preparatorul principal Ion Cojar spectacolul de absolvenţă „Tragedia optimistă”.
Termină Institutul de Teatru şi Film în 1956.
„La un moment dat i s-a cerut un curriculum vitae; atunci a numărat personajele: 50 la Teatrul “Nottara”, 12 în alte teatre, 11 la televiziune, peste 200 la radio. Rigoarea cu care se autocenzura e dovedită de faptul că, dintr-o filmografie de 50 de roluri, pomenea doar de vreo patru .”- Ziarul Metropolis.
„La începutul anilor ’90, l-am sunat pe George Constantin, pentru un interviu. (…) După tot ce am vorbit atunci, am ales pentru revistă câteva idei despre «ciulamatografie», cum îi plăcea să spună. Astăzi, aş alege alte momente de pe bandă după ce aş reasculta banda. De pildă, momentul când George Constantin îmi povestea cât de frumoasă este viaţa. …«Îmi aduc aminte de mama, ce mult iubea viaţa! Când a murit, mama mea a murit plângând. A trecut dincolo cu lacrimile şiroind pe obraji. Îi părea rău după viaţă… Înseamnă că viaţa e frumoasă, dacă mama s-a despărţit de ea plângând…» A povestit – a trăit sfârşitul mamei cu o asemenea strălucire în priviri, şi cu o asemenea putere de fascinaţie. Au trecut opt ani şi întreaga poveste a mamei care a murit plângând mi-a rămas întipărită în minte.” - Eugenia Vodă
Filmografie:
Abel a rengetegben (1994) - Surgyelan Un été inoubliable
O vară de neuitat (1994)
Cel mai iubit dintre pământeni (1993)
Începutul adevărului (Oglinda) (1993)
Domnişoara Christina (1992)
Doctorul Trandafirul si coroana (TV) / (1991)
Getting Lucky (1990)
Jock Cuibul de viespi (1987)
Figurantii (1987)
Escapada (1986)
Totul se plăteşte (1986)
Întunecare (1985)
Sezonul pescăruşilor (1985)
Galax, omul păpușă (1984)
Racheta alba (1984)
Dragostea şi revoluţia (1983)
Pe malul stâng al Dunării albastre (1983)
Prea cald pentru luna mai (1983)
Calculatorul mărturiseşte (1982)
Duelul (1981)
Iancu Jianu, haiducul (1981)
Înghiţitorul de săbii (1981)
Saltimbancii (1981)
Ştefan Luchian (1981)
Un echipaj pentru Singapore (1981)
Bietul Ioanide (1980)
Burebista (1980)
Capcana (1980)
Iancu Jianul, zapciul (1980)
Omul în loden (1979)
Între oglinzi paralele (1978)
Filip cel Bun (1975)
Orașul văzut de sus (1975)
Muntele ascuns (1974)
Ultimul cartuș (1973)
August în flăcări (1973)
Dimitrie Cantemir (1973)
Dincolo de nisipuri (1973)
Proprietarii (1973)
La révolte des Haîdouks (1972)
Urmărirea (1971)
Răpirea fecioarelor (1968)
Reconstituirea (1968)
Diminețile unui băiat cuminte (1967)
La porțile pămîntului (1966)
Procesul alb (1965)
Un surîs în plina vară (1963)
Aproape de soare (1960)
’’Intre... citeste tot
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt 20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.
Manager proiect: Valentin Partenie