Un film-eveniment: Țara Moților

Eseul documentar Țara Moților de Paul Călinescu, produs în anul 1938 și premiat la exigentul festival din Veneția, în 1939,  cu cea mai importantă distincție acordată filmelor documentare, constituie un eveniment de excepție în istoria filmului documentar românesc. Cu îngăduința cititorului, înainte de alte comentarii, reproducem, o seducătoare descriere a filmului datorată criticului Ecaterina Oproiu: „Filmul are, desigur, o valoroasă încărcătură etnografică: țărănci îmbrăcate cu o distincție aristocrată, cântând din flaute imense, numite de ele tulnice, case cât cutia de chibrituri strivite de acoperișuri cât vârful de munte, biserici de înălțimea catedralelor, dar cu uși scunde pe care nu te poți strecura decât cu spinarea încovoiată, căutători de aur cu ustensile primitive, cu șteampuri, «masele uriașe de cremene»; brazii prefăcuți în scânduri și scândurile în ciubere și ciuberele revărsate, ciorchine, din căruțe cu care băștinașii pornesc în umila lor negustorie.
Nu lipsesc nici elementele apăsat pitorești: sărbătoarea horii, taraful, opincile cu ciucuri, muntele Găina, cămeșoaiele lungi și înfoiate cu dantele pe poale ale băieților, velințele întinse la soare etc. Cirezile trec prin iaz, carele cu boi cară brazii la gater, căruțele duc donițele pe alte plaiuri. Informația e cernută printr-o sită care o înnobilează. Muzica lui Paul Constantinescu, textul lui Sadoveanu – citit, din păcate, nu de autor – potențează maiestuos (măreție calmă, fără grandilocvență) o imagine care știe uimitor de bine să utilizeze, ba chiar să se joace cu lumina (efecte de transparență în peșteră, spectaculoase opoziții de clar-obscur și mina văzută din interior; lumea obișnuită e dincolo de arcada de lumină, lucrătorii o trec ca niște umbre care vin de afară, de la zi, ca să cerceteze măruntaiele unei veșnice nopți). Învălătucită de aburii apelor termale, cu ghețarul luminat de facle, cu oștile feerice așezate față-n față – stalactite și stalagmite - Țara Moților a părut (și pare și azi) un fel de Pământ al unei ciudate Făgăduințe”.
Cum s-ar putea descrie mai frumos această minune cinematografică? Emoția artistică atinge și astăzi – timpul, deceniile au sublimat-o – intensități maxime. Munca în cetatea aurarilor de la Bocșa, majestuoasele coloane de bazalt (ca niște „țevi de orgă”) de la Detunata, peisajele frigului veșnic din ghețarul Scărișoarei, sărbătoarea veche de mai bine de o mie de ani a „târgului de fete” de pe muntele Găina, lungile caravane de căruțe cu coviltire transportând ciubere, cercuri și buți – rodul lucrătorilor manuali ai lemnului –, peisajele învăluite,  parcă, într-un abur de tristețe, ale Apusenilor, toate acestea devin secvențe emblematice pentru universul de viață, de gând, de muncă, de dor cercetat de cineaști. Îndeosebi emoționante sunt amintirile celor trei bătrâni din Vidra care l-au cunoscut, în copilăria lor, pe Avram Iancu; fără nicio exagerare, avem de a face cu un „ciné-verité protocronic”: este vorba despre o „filmare prin surprindere”, cei trei bătrâni, la umbra unui arbore secular, povestesc liber, spontan, fără să știe că sunt filmați, întâmplările cunoscute de ei despre „crăișorul munților”. 
Pe genericul filmului Țara Moților, Paul Călinescu figurează, deopotrivă, ca scenarist, regizor și co-autor al imaginii (împreună cu Amedée Morrin), alături de Paul Constantinescu (autorul muzicii) și Mihail Sadoveanu (autorul comentariului). Cum am amintit, filmul obținea, la cel mai prestigios festival european al timpului, cel de la Veneția, „Premiul Filmului Documentar” (un premiu unic), adicând cinematografiei românești  prima recunoaștere importantă pe plan interrnațional. Presa a salutat evenimentul, după obținerea premiului venețian, în „România” din 29 mai 1939, se scria, de pildă, printre altele: „Un «coup d’essai» s-a dovedit a fi «un coup de maître» (o simplă încercare s-a dovedit a fi o realizare de maestru). Tocmai în fața acelui juriu sever care se întâlnește în fiecare an în orașul lagunelor pentru a da note producțiunilor cinematografice din toată lumea, trimise acolo după multă chibzuire, după numeroase trieri și selecții. România a cucerit chiar de la început un trofeu invidiat, tocmai  cu un film documentar, gen ingrat care cere  mult gust și multă virtuozitate artistică”.
În aceeași zi, în „Curentul” se scria: „Țara Moților – filmul care a obținut suprema recompensă la Concursul Internațional de Artă Cinematografică de la Vemeția – este o bijuterie de realizare documentară”. În încheierea acestui capitol am reveni la reputatul critic Ecaterina Oproiu care scria,  la un moment dat: „Paul Călinescu, împreună cu Jean Georgescu și Jean Mihail au format un triumvirat  (pentru cinematograful nostru) istoric”.

autor: Călin Căliman