Scenariştii deceniului al IX-lea

Aproape două sute de nume  de scenarişti figurează pe genericele filmelor româneşti de lung metraj din anii ’80, şi această „inflaţie de scenarişti” – chiar dacă au existat şi debuturi pozitive – este de natură să ne pună pe gânduri, mai ales datorită faptului că multe dintre numele apărute în acest interval s-au pierdut pe drum. Baza creaţiei au asigurat-o, în mod firesc, scenariştii consacraţi. Lui Titus Popovici, care cucerise reputaţia „celui mai prolific” scenarist, i s-au datorat, de pildă,  în această perioadă, chiar dacă a fost mai puţin activ decât în anii precedenţi, scenariile pentru comediile satirice ale regizorului Geo Saizescu Secretul lui Bachus şi Secretul lui Nemesis, scenariul istoric pentru filmul lui Mircea Mureşan Horea, naraţiunea inspirată din epoca de răscruce a anilor 1944-1945 Noi, cei din linia întâi (film care a marcat şi întoarcerea la Titus Popovici a „fiului rătăcitor” – şi risipitor –, regizorul Sergiu Nicolaescu). Prin scenariile sale, dramaturgul şi prozatorul Dumitru Radu Popescu a pătruns în zona „îngerilor trişti” din teatrul său: aşa s-au petrecut lucrurile cu Carolina, Mihu şi Filimon, eroii filmului Mireasa din tren de Lucian Bratu, cu „Baronul” din Zbor planat de Lucian Mardare, cu Anastasia din Duios Anastasia trecea şi cu Amalia din Fructe de pădure, filmele lui Alexandru Tatos, cu Petru şi Savu din Căruţa cu mere de George Cornea,  cu Nelu din filmul Nelu sau cu tinerii debusolaţi din Cenuşa păsării din vis, filme ale lui Dorin Mircea Doroftei, cu trista eroină din Rochia albă de dantelă de Dan Piţa. După scenariile istorice pentru filmele lui Mircea Moldovan La răscrucea marilor furtuni (cu personajul lui Nicolae Bălcescu în prim-plan) şi Munţii în flăcări  (cu Avram Iancu), şi după propunerea scenaristică esenţială pentru filmul de actualitate O lacrimă de fată de Iosif Demian (creaţii cinematografice substanţiale ale anului 1980), scenaristul Petre Sălcudeanu a recurs din nou la un subiect istoric propunând regizorului Nicolae Mărgineanu scenariul pentru drama Întoarcerea din iad, a revenit la subiecte de actualitate, propunând regizorului Iosif Demian subiectul pentru filmul Lovind o pasăre de pradă şi regizoarei Maria Callas Dinescu scenariul Prea cald pentru luna mai, a ecranizat romanul lui Cezar Petrescu Întunecare, pentru filmul lui Alexandru Tatos, şi s-a jucat frumos scriind Primăvara bobocilor pentru regizorul Mircea Moldovan, un nou episod dintr-o serie începută în deceniul anterior. Scenaristul Ioan Grigorescu a început deceniul realizând un film de montaj emblematic, Mondo umano (o replică, desigur, la Mondo cane, cu ecouri din „Spectacolul lumii”), din spectacolul lumii a decupat şi alte secvenţe, pentru filmele de suspans Un echipaj pentru Singapore de Nicu Stan şi Ringul de Sergiu Nicolaescu, pentru coproducţia româno-polonă Trenul de aur (în regia lui Bogdan Poreba), i-a propus regizorului Sergiu Nicolaescu reportajul unei zile istorice (23 August 1944), Ziua „Z” şi lui Andrei Blaier o întâmplare de viaţă petrecută în lumea tipografilor, pentru filmul Fapt divers. În deceniul al IX-lea, regizoarea Malvina Urşianu şi-a îmbogăţit „cinematograful de autor”, pe care l-a practicat de-a lungul întregii sale filmografii, cu patru titluri reprezentative: Liniştea din adâncuri, Pe malul stâng al Dunării albastre, Figuranţii şi O lumină la etajul zece. Pe cine s-a mai bazat filmul românesc în deceniul al IX-lea? Ar fi de amintit, înainte de toate, filmele de autor ale regizorului Mircea Daneliuc, de la Croaziera (despre care s-a vorbit) până la Iacob (despre care se va vorbi), cu interludiul numit Glissando, o incitantă adaptare liberă după Cezar Petrescu („Omul din vis”), cu Ştefan Iordache şi Tora Vasilescu printre interpreţi. S-a mai bazat filmul românesc pe priceperea scenaristică a unui scriitor prolific precum Eugen Barbu, autor – îndeobşte în colaborare – al unor scenarii cu priză la public (şi cu Mărgelatu!), ale căror episoade au fost presărate pe întreg parcursul deceniului (cu diferiţi regizori, printre care Doru Năstase, Gheorghe Vitanidis, Mircea Moldovan) şi al unei proze de mare densitate psihologică pentru filmul Domnişoara Aurica de Şerban Marinescu (cu Marga Barbu). Ion Popescu Gopo şi-a îmbogăţit filmografia cu câteva titluri noi (printre care Maria şi Mirabela, Galax, omul păpuşă, Rămăşagul). S-a mai bazat filmul românesc pe scenaristul de profesie Dumitru Carabăţ (din creaţia căruia amintim scenariile Vulcanul stins, Acasă şi Întoarce-te şi mai priveşte o dată), pe pofta de cinematograf a unor scriitori foarte personali precum Fănuş Neagu (cu Lişca, pentru Ioan Cărmăzan şi Sosesc păsările călătoare, pentru Geo Saizescu) şi Ion Băieşu (cu Miracolul, pentru Tudor Mărăscu şi De ce are vulpea coadă, pentru Cornel Diaconu), dar lista scriitorilor scenarişti activi este mult mai lungă, cuprinzând, printre alţii, pe Mihnea Gheorghiu, Horia Pătraşcu, Mircea Radu Iacoban, Dinu Săraru, Nicolae Ţic, Dumitru Solomon, Rodica Ojog-Braşoveanu, Ion Brad, Radu F. Alexandru, Grigore Zanc, Nicolae Dragoş...Cât despre lista regizorilor-scenarişti (cu precădere co-scenarişti) ea este mult prea lungă, notăm doar faptul că marea majoritate a regizorilor a ajuns să colaboreze la scenariile filmelor pe care le-au realizat...

autor: Călin Căliman