Replici ale regizorilor consacrați

Unul dintre primii cineaști consacrați ajunși pe platouri după 1989 a fost Iulian Mihu, al cărui film, Flăcăul cu o singură bretea,  a stârnit un „val” de critici la premieră, dar astăzi simțim nevoia unor precizări. Cert este că regizorul și-a dorit „o viață întreagă”, cum a mărturisit-o, un asemenea film, numai că un astfel de scenariu (de Alexandru Nicolaidi) după o idee din povestirile „Cănuță om sucit” de I.L.Caragiale și „Niculăiță Minciună” de Al. Brătescu-Voinești n-a avut nicio șansă până în 1989 din simplul motiv ccă își propunea să spună povestea unui niculăiță-minciună-om sucit pe vremea lui Niculăiță Minciună cel real. A venit, însă, Revoluția, și regizorul și-a adus aminte de „filmul rezistenței sale”, care, firește, după dispariția dictatorului, și-a pierdut câte ceva din eficiența „discursului”, mai ales pentru că regizorul s-a îndepărtat de intențiile inițiale, aducând filmul spre realitățile anuluii 1993, amestecând, premeditat, căștile de mineri cu scuturile de polițiști, caleștile de Ev Mediu cu decoruri de science-fiction. În 1998, cu un an înaintea dispariției sale fizice, Iulian Mihu a continuat să-și deruteze spectatorii cu „filmul de adio” Dublu extaz, alcătuit din două povestiri, fără legătură aparentă între ele, eroul primeia fiind un caporal „lovit de soare” (cu o tramă inspirată din presa vremii), interpretat de Dan Istrate,, în cealaltă poveste fiind vorba despre „o tânără care încearcă să se sinucidă din dragoste”, printre interpreți fiind Otilia Toma, Rona Hartner, Daniela Nane și Costel Cașcaval. În ambele filme din anii ’90, alături de regizor a fost operatorul Alexandru Întorsureanu, care l-a însoțit și în urmă cu patru decenii, la Viața nu iartă din 1958. Pentru mulți alți regizori, anii ’90 au însemnat o singură revenire pe platouri: Anghel Mora, cu filmul său din 1990 Kilometrul 36 s-a re-apropiat de cinema doar tangențial, ca și Horea Popescu, în același an, cu Moartea unui artist (după piesa lui Horia Lovinescu), Geo Saizescu și-a imaginat o metaforă a „societății de tranziție” în comedia Harababura (1990),  Nicolae Corjos, profitând de circumstanțele „libertății de creație” și-a continuat ciclul filmelor școlărești cu Liceenii rock’roll (1990),  Elisabeta Bostan, în Telefonul (1991), n-a reeditat farmecul filmelor anterioare, Gheorghe Naghi  a realizat, în 1991, De-aș fi...Peter Pan, un film inutil (deoarece, simultan, rula pe ecrane o poveste despre Peter Pan narată de Steven Spielberg), Alexa Visarion a ecranizat o piesă de Ion Băieșu, Vinovatul (1991), un „discurs despre vinovăție” cu două personaje (preluate de Ștefan Iordache și Carmen Galin),  Ion Cărmăzan a realizat, probabil, cel mai bun film al său, Casa din vis (1992),  Mircea Drăgan a „clacat” cu Atac în bibliotecă (1992), George Cornea , tot în 1992, a încercat zadarnic să aducă publicul la un „film de public”, Doi haiduci și o crâșmăriță, cu filmul Dragoste și apă caldă (1992), regizorul Dan Mironescu făcea, practic, al treilea (și ultimul) pas cinematografic, Malvina Urșianu și-a continuat exemplara sa filmogtafie „de autor” cu filmul TV Aici nu mai locuiește nimeni (1995). Radu Gabrea, dacă n-ar fi colaborat – ca și Malvina Urșianu – cu televiziunea, ar fi rămas și el la un singur film în ultimul deceniu al veacului trecut, Rosenemil – o tragică iubire, o melodramă petrecută în Berlinul începutului de veac XX, prezentată pe ecrane în primăvara anului 1994. Dintre regizorii consacrați, câțiva au izbutit să-și asigure o continuitate cât de cât rezonabilă pe platouri. Andrei Blaier, de pildă, și-a adăugat în filmografie trei titluri: Divorț din dragoste (1991), o comedie scrisă de Titus Popovici și...Mircea Cornișteanu, filmul „cât o lume” Crucea de piatră (1993), în care jucau, printre alții, Gheorghe Dinică, Dorina lazăr, Ilarion Ciobanu, Carmen Tănase, Margareta Pogonat, François Pamfil, Mara Grigore, Manuela Hărăbor și ... Fănuș Neagu (pe post de ofițer sovietic),   și Terente, regele bălților (1995), cu Gavril Pătru în rolul titular, cu Gheorghe Dinică (un ziarist), Ilarion Ciobanu (un personaj pitoresc din banda lui Terente), George Ivașcu (un terorist sovietic), Lucian Iancu (un mare bancher), Rona Hartner (fiica răpită a bancherului) și Coca Bloos (chiar...tanti Elvira din celebrul șlagăr cu „La noi la Brăila, la Tanti Elvira”). Destul de multe filme a avut la activ în deceniul post-revoluționar și regizorul Sergiu Nicolaescu: Coroana de foc (1990), Începutul adevărului – Oglinda (1993), Point zero (1995) și Triunghiul morții (1999). Activ s-a dovedit, după 1990, și Mircea Mureșan, cantonat exclusiv în zona comediei de divertisment: Miss Litoral (1990), A doua cădere a Constantinopolului (1993), Sexi Harem Ada-Kaleh (2000). Cele mai valoroase contribuții la cinematograful post-revoluționar ale unor cineaști consacrați – în afara celor de care ne vom ocupa în capitole separate – rămân acelea ale regizorului Stere Gulea, autorul filmelor de real prestigiu Vulpe Vânător (1993) și Stare de fapt (1994-1995). Filmul Vulpe Vânător este, înainte de orice altceva, o opțiune morală. În spațiul acestei opțiuni morale s-au întălnit două personalități ale zbuciumatului nostru „exil bidimensional”: scriitoarea de limbă germană Herta Müller (coautoare a scenariului, împreună cu Harry Merkle, exponenți ai „exilului exterior”) și Stere Gulea, exponent al „exilului interior”. Oana Pellea și Mara Grigore domină o diodtribuție din care mai fac parte Dan Condurache, Claudiu Istodor, Dorel Vișan, Adrian Titieni, Cătălina Mustață...Scenariul filmului Stare de fapt (semnat de Stere Gulea și Eugen Uricaru, după o idee de Lucian Pintilie) pornește de la un fapt real, intens mediatizat în lunile post-revoluționare (acela al unei asistente medicale condamnate, pe nedrept, pentru furt de medicamente) și pătrunde în miezul unor dureroase contradicții ale societății de tranziție. Regozorul a apelat, din nou, la cuplul „complementar” Oana Pellea – Mara Grigore, într-o distribuție în  care mai apar, printre alții,  Mircea Rusu și  Dan Condurache. Ne vom referi, în capitole separate, la filmografia unor regizori importanți precum Dan Pița, Mircea Veroiu, Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Nicolae Mărgineanu...

autor: Călin Căliman