Primul șantier al noii cinematografii românești

Primul lung metraj al „tinerei cinematografii de stat” a fost Răsună valea de Paul Călinescu, un film prezentat în premieră către sfârșitul anului 1949. Performanța specială a acestui film era aceea că, pentru prima oară, actorii părăseau platourile și scena, venind să filmeze pe un șantier, în vârful munților, printre stânci, buldozere și explozii adevărate, și – tot pentru prima dată – muncitorii și brigadierii de pe un șantier național  deveneau interpreți de film, jucându-și propriul rol, alături de actorii profesioniști. Prin forța lucrurilor, șantierul devenea atunci, nu numai în acest film, personaj central al  istoriilor cinematografice, iar primul șantier al noii cinematografii românești, cel din Răsună valea, era acela al construirii liniei ferate de la Bumbești la Livezeni. Tipologia filmului este marcată evident de spiritul timpului. Pe de o parte sunt brigadierii, entuziaști, inimoși (Petre, Radu, Sanda, Ileana), care scandează, voioși, „n-am venit ca să privim/am venit ca să muncim!”, mută munții din loc, sparg normele, cuceresc drapelul muncii, cântă de zor marșul (scris de poetul Marcel Breslașu) cu „Crește calea, crește calea, de la Bumbești la Livezeni”... Nu lipsesc din tabloul tipologic inginerul „de tip nou” față în față cu inginerul „de tip vechi”, minerul cu lămpașul (care vine din subteran să-și înlocuiască fratele ucis de sabotori), și opozanții elanului general, printre care băiatul de bani gata (Niki Goguleanu, devenit ținta satirică a colectivului și eroul „gazetei de perete”), sau dușmanul de clasă, gata să aprindă fitilul criminal. Nu are niciun rost să insistăm asupra naivităților și perversităților intrigii, conflictului și deznodământului, ele vorbesc, explicit, despre timpul în care se petrece acțiunea peliculei și despre timpul în care s-a realizat actul creator, multe dintre ele fiind impuse de cenzura vremii, după cum o mărturisește peste ani, cu exemple concrete, scenaristul, nimeni altul decât dramaturgul Mircea Ștefănescu.
Dincolo, așadar, de toate considerațiile privitoare la valoarea (sau non-valoarea) intrinsecă a filmului Răsună valea și, în general, a cinematografului românesc din acei ani,  acesta rămâne, peste decenii – prin tematica sa, prin mesajele sale, prin aderențele sale social-politice, prin limitele sale specifice –, document al unui timp istoric. Din această perspectivă, valoarea sa ni se pare inestimabilă, chiar atunci când rezultatele artistice sunt sub „linia de plutire” sau sub orice critică (în alte cazuri, nu în cazul filmului Răsună valea).
 Distribuția filmului Răsună valea cuprindea numeroși actori de frunte ai scenei, alături de nume noi, pentru care filmul a fost o propice „rampă de lansare”. Jucau în film Geo Barton (Radu), Marcel Anghelescu (Ion), Radu Beligan (Niki Goguleanu), Angela Chiuaru (Sanda), Eugenia Popovici (Ileana), Puiu Holubei (Petre), Ion Talianu (bancherul Goguleanu), Maria Voluntaru (doamna Goguleanu), Iarodara Nigrim (domnișoara Goguleanu),  A. Pop Marțian (Crețu), Nicolae Sireteanu (inginerul Dinescu), Puiu Dumitrescu (responsabilul UTM), Marcel Enescu (inginerul Poenaru), Constantin Mitru (Moș Gheorghe), Horia Șerbănescu (cupletistul), George și Cezar Grigoriu ș.a.
Sunt de reținut și alte câteva nume de pe generic: regizor secund: Ion Bostan, imaginea: Wilfried Ott, decoruri: arh. Ștefan Norris, muzica: Paul Constantinescu, cuplete: Ion Vasilescu. Din perspectiva distribuției, azi, revederea filmului Răsună valea constituie, neîndoios, prilej de bucurie: este o adevărată încântare să le revezi pe Angela Chiuaru și Eugenia Popovici cu entuziasmul lor de tinere brigadiere sau să-l urmărești pe Radu Beligan, la 30 de ani, pe post de „Marinică, zis codașu’”.
Dar cred că principalul merit al unei pelicule precum Răsună valea rămâne acela de a fi „esențializat” relația dintre film și viață în acei ani de început ai cinematografiei de stat. De altfel, ecourile premierei din decembrie 1949 au dobândit proporțiile unei sărbători naționale.
Răsună valea era „adevăratul început” al filmului românesc! Pagini întregi din cotidianele timpului ai fost rezervate acestui triumf. Toți comentatorii au simțit nevoia să încadreze filmul în vasta problematică a „transformărilor revoluționare”. Filmul și viața se contopeau...

autor: Călin Căliman