Paul Menu, autorul primelor „Vederi româneşti”

După cum bine se ştie, data oficială de naştere a cinematografului este considerată 28 decembrie 1895, când, la Paris, pe Bulevardul Capucinilor la numărul 14, în Salonul Indian de la Grand Café, a avut loc prima reprezentaţie cinematografică cu public plătitor (şi cu filme ale fraţilor Lumière). Cum îmi place mie să spun, pe vremea aceea România era în Europa: la numai cinci luni (fără o zi) după reprezentaţia pariziană, la 27 mai 1896, cinematograful Lumière ajungea în România, şi, în clădirea ziarului de limbă franceză „L’Indépendance Roumaine” (care se afla pe Calea Victoriei, peste drum de actualul Palat al Telefoanelor) avea loc prima reprezentaţie „high life”, cum a denumit-o presa vremii.
Avea să mai treacă un an şi aproape o lună, când, în incinta aceluiaşi ziar, la 25 iunie 1897, erau proiectate primele „Vederi româneşti”, filmate de operatorul de origine franceză Paul Menu: acesta era, practic, actul de naştere al cinematografiei naţionale. Operatorul cinematografic Paul Menu a avut un destin foarte ciudat. El a făcut parte din „armata” operatorilor francezi (cam o sută la număr) trimişi de fraţii Lumière în lumea întreagă pentru a populariza noua „invenţie” de la sfârşitul veacului al XIX-lea, cinematograful. Ajuns în România, a funcţionat o vreme ca fotograf al ziarului „L’Indépendance Roumaine”, pentru ca, peste ani, să-şi deschidă în Bucureşti un atelier fotografic (pe care, spun asta în paranteză, l-am şi identificat pe fosta Cale a Moşilor, pe la sfârşitul anilor’50 din veacul trecut). În mod cu totul şi cu totul paradoxal, autorul primelor filmuleţe de actualităţi româneşti, operatorul franco-român Paul Menu, cel care avea să trăiască 97 de ani! (între 1876 şi 1973), a fost operator cinematografic doar 40 de zile din lunga sa viaţă (şi acelea încă în secolul XIX, în vara anului 1897). În rest a fost fotograf, decenii la rând în Bucureşti. În cele 40 de zile dintre 10 mai şi 20 iunie 1897, primul cineast român a realizat 17 „actualităţi” de câte un minut, developate la firma Lumière din Lyon şi prezentate în aceeaşi vară la Bucureşti, printre care Defilare de 10 Mai, Târgul Moşilor, Hipodromul şi cursele de la Băneasa, Terasa cafenelei Capşa, Inundaţiile de la Galaţi ş.a. Cum s-a născut primul „film” românesc? Tânărului fotograf al ziarului „L’Indépendance Roumaine” i s-a cerut să folosească pentru înregistrare aparatul bivalent (pentru proiecţie şi înregistrare) existent în redacţie, cu prilejul defilării de 10 Mai 1897 care trecea pe Calea Victoriei, prin faţa redacţiei. Paul Menu s-a executat, şi filmuleţul său cu „titlul de lucru” MS. Regina în trăsură şi MS Regele călare revenind la palat escortaţi de Statul Major Regal şi de ataşaţi militari străini (15 metri de peliculă, un minut de proiecţie) rămăsese, ani de zile, singurul document despre anii începuturilor cinematografice româneşti. Celelalte filmuleţe ale lui Paul Menu erau considerate pierdute. Abia peste multe decenii, în 1995, când se sărbătorea un secol de cinema, la Cinemateca pariziană s-a dat de urma unor pelicule considerate pierdute – Cursele de la Băneasa, La şosea (I şi II), Târgul Moşilor, Inundaţiile de la Galaţi –, ele fiind recuperate, calitatea tehnică a copiilor dovedindu-se ireproşabilă. În ziarul „L’Indépendance Roumaine” din 16 martie 1898 se putea citi, însă, următorul anunţ: „De vânzare un cinematograf Lumière cu 12 vederi, dintre care 6 din ţară şi 6 din străinătate, echipat pentru a lua vederi noi”. Era, cum scria profesorul Ion Cantacuzino, „epitaful primei manifestări a cinematografului în ţara noastră”.

autor: Călin Căliman