Ofensiva comediei cinematografice

Încă din primii ani ai filmului sonor, cinematograful și-a exercitat atracția asupra marilor comedieni ai timpului, Constantin Tănase, Nicolae Stroe și Vasile Vasilache, vedete incontestabile ale teatrului de revistă interbelic. Primul care a ajuns la film a fost inegalabilul artist comic Constantin Tănase, al cărui film Visul lui Tănase a avut premiera bucureșteană în 11 aprilie 1932, la cinematograful „Regal”. Constrâns, în primul rând, de criterii financiare, Tănase și-a încadrat „visul” în limitele unui film de metraj mediu (acțiunea de pe ecran fiind completată în final,  la fiecare spectacol, cu o acțiune jucată de actor pe scenă). Care ar fi, succint, subiectul comediei cinematografice? Tănase primește o telegramă în care este anunțat că firma berlineză „Tobis-Film” îl solicită pentru un film, cu un onorariu fabulos, în dolari. Actorul răspunde imediat invitației și, într-un costum care preia, parodic, linia starurilor de la Hollywood, o pornește spre Berlin (traseul său bucureștean spre Gara de Nord, încărcat de bagaje, pe Calea Victoriei, prin fața Ateneului Român și, apoi, în fața gării și pe peronul ei, unde prinde, în ultima clipă trenul pus în mișcare, conține o suită de gaguri antologice, irezistibile). Apariția lui Tănase, pe platoul de filmare, la Berlin, prilejuiește o altă serie de gaguri, îndeosebi mecanice sau bazate pe jargonul improvizat româno-german al protagonistului, care devine autoritar și întreprinzător, preluând, practic, conducerea operațiunilor de filmare. După filmări, Tănase își invită partenera la un cabaret, unde, profitând de indisponibilitatea vedetei, ajunge el pe scenă, repurtând un mare succes cu un spectaculos travesti. În culmea gloriei,... se trezește din vis, eroul – în carne și oase – se află în fața ecranului, și aici intervine acțiunea „jucată”, dintre Tănase de pe ecran și Tănase din sală, o poantă „șmecheră” care încheie filmul. Constantin Tănase are ca parteneri în filmul său pe Virginia Tănase (soția, pe post de soție), Lydia Alexandra (Susi, patenera berlineză), Bernd Aldor (regizorul),, Bruno Palitzch (directorul de la „Tobis-Film”), William Diedrich (directorul cabaretului). La scurtă vreme după acest film cu real succes de public și critică, apare pe ecrane, în 7 februarie 1935, o altă apreciată comedie cinematografică, Bing-Bang, cu celebrul cuplu de comedieni Stroe și Vasilache în rolurile titulare (cei doi fiind, la ora respectivă, vedetele de mare succes ale Teatrului „Alhambra”). Inițiativa realizării acestui film a aparținut inginerului Argani (cel care a sonorizat un film precum Insula șerpilor de Horia Igiroșanu), devenit, între timp, producător. „Firul epic” al filmului este astfel rezumat în revista „Cinema”din 1935: „Bing și Bang sunt doi șomeri visători, de care nu se lipește nicio slujbă. De fapt nici nu era prea ușor să dai de o ocupație, în acele timpuri când existau atâția șomeri. De aceea Bing și Bang sunt siliți să fie directori de bancă...în Cișmigiu. Acolo, ei întâlnesc o veche prietenă, care se ocupă cu vânzarea biletelor de loterie și care le oferă un loz. Citind însă la mica publicitate a unui ziar că la Snagov ar fi un serviciu pentru ei, Bing și Bang se hotărăsc să-și încerce norocul. Dar pentru a ajunge la Snagov sunt siliți să «împrumute» din stradă bicicleta unui comisionar. De altfel, bicicleta se defectează pe drum și ei sunt nevoiți să parcurgă drumul pe jos. La Snagov își dau concursul la o serbare și se întrec să găsească soluțiile cele mai năstrușnice spre a-și potoli foamea, ațâțată de drumul lung pe jos. Întorși îm Capitală, înfometați și obosiți, ei trec pe la sediul Loteriei de Stat, unde tocmai în acel moment avea loc tragerea. Bing și Bang intră exact la timp ca să audă că numărul lozului lor a câștigat un milion. Dar unde e lozul? Disperați, ei aleargă acasă și, în cămăruța lor de mahala, răvășesc totul și întorc casa pe dos, până găsesc biletul norocos”.  Pe afișul filmului Bing-Bang, alături de Nicolae Stroe (Bing) și Vasile Vasilache (Bang), apar Nutzi Pantazi (fata care vinde lozuri), Grigore Vasiliu-Breloc, ulterior Birlic (un client la restaurantul din Snagov), N. Gărdescu (directorul restaurantului), Nora Piacentini (soția acestuia)... Un alt film  de succes al  deceniului a fost comedia melodramatică O noapte de pomină, de Ion Șahighian, întors la cinema și în „zodia” sonorului, pe un scenariu de Tudor Mușatescu. Protagonistul intrigii este un mic funcționar de bancă, Mitică Dumitrescu (George Timică), care adună – după trei decenii de muncă și sacrificii – o sumă frumușică, banii necesari pentru a-și cumpăra o căsuță a lui, cu cerdac, „o casă mică, cu ghivece în față, cu coteț de porumbei, și un câine ciobănesc pe care să-l cheme Samson”, cam acesta este visul lui, căsuța făcută „din țigările pe care nu le-a fumat,...din biletele de tramvai cu care n-a mers,...din aperitivele pe care nu le-a băut”. În ziua hotărâtă pentru semnarea contractului de cumpărare, la avocat, eroul nostru o cunoaște, în sala de așteptare,  pe Lulu (Dina Cocea), o tânără căreia apucă să-i împărtășească visul său. Frumoasa necunoscută avea să-i rămână în gând toată ziua, la seerbarea colegială (unde a serbat 35 de ani de la absolvirea liceului), la banchetul de la „Continental” care a urmat, și,  în continuarea chefului, la barul „Atlantic”, unde are surpriza să o reîntâlnească pe frumoasa Lulu, cântăreața localului. Urmează o „noapte de pomină”, cu bani aruncați în stânga și dreapta, cu o chercheleală pe cinste. La capătul nopții de pomină, eroul rămâne fără teancul de bani și fără Lulu, dispărută fără urmă, și se trezește, în smoking, pe o bancă din Cișmigiu.  Visul vieții sale s-a prăbușit într-o clipită. Dar când toate păreau pierdute, happy-end-ul... intră pe ușă, ca o rază de soare: frumoasa  Lulu îi aduce banii pe care-i salvase în ajun și deschide filmului  drum spre un „final deschis”: „Taci, nu-mi mulțumi acuma. Duminică, acasă la dumneata, pe cerdac...”.

autor: Călin Căliman