O satiră a birocrației în anul 1955?
În 29 martie 1955 era prezentată în premieră bucureșteană, rulând la șase cinematografe concomitent, comedia satirică Directorul nostru de Jean Georgescu. O satiră a birocrației în anul 1955? Da, o primă dovadă importantă că nu toate filmele au fost „sub scut” în obsedantul deceniu al anilor ’50. Regizorul Jean Georgescu mai evadase o dată din universul tematic apăsător al epocii, ecranizând, în 1952, trei schițe caragialene, Lanțul slăbiciunilor (cu Radu Beligan, Eugenia Bădulescu și Marcel Anghelescu), Vizita (cu „maiorul de roșiori” Sorin Stratilat, alături de Grigore Vasiliu-Birlic, Florica Demion și Maria Wauvrina) și Arendașul român (cu Aurel Ghițescu, Constantin Ramadan, Gh. Ionescu Gion, Nick Niculescu și Darie Popescu), un triptic seducător prin hazul său de calitate. Dar performanța sa din 1955, cu filmul Directorul nostru, poate fi considerată, din mai multe unghiuri de vedere, de-a dreptul neverosimilă. Filmul avea nu numai doi „piloni” comici irezistibili, Alexandru Giugaru și Grigore Vasiliu-Birlic, ci o întreagă distribuție de comedieni „unu și unu”, Constantin Ramadan, H. Nicolaide, Mișu Fotino, Dem.Savu, Florica Demion, Angela Chiuaru, Dorina Done, Virginica Popescu, Zizi Șerban, Puiu Călinescu și, pe post de comentator din off, Radu Beligan. Dar „secretul” largii audiențe era altul: filmul – cu vână satirică, cu nerv ironic și cu haz dezlănțuit – avea o „țintă” foarte actuală în epocă, ataca o cucerire de preț a noii ere social-politice: birocrația. Așa cum scria Olteea Vasilescu în cartea sa „Lanterna cu amintiri”, „înfierarea unor năravuri autentice, de aici și de acum, nu de pe vremea lui Rică Venturiano a uluit pur și simplu un public foarte dispus, atunci ca și astăzi, să râdă cu hohote dacă i se oferea prilejul, și să primească cu vii și omenești aplauze o comedie satirică de lung metraj, noutate absolută pe firmamentul cinematografiei naționale”. Cu atât mai neverosimil poate fi considerat filmul cu cât, după cum s-a demonstrat peste ani, scenaristul filmului a fost un demnitar al vremii, Eduard Mezincescu, un „om al regimului”, profund implicat în structurile politice ale vremii, care, la ora premierei, a ținut să rămână anonim, semnând cu pseudonim și apelând – se pare – la numele șoferului său, Gheorghe Dobrin. Era firesc ca înfruntarea din film dintre umilul și plăpândul funcționar cu nume predestinat, Ciubuc (personificat de Grigore Vasiliu-Birlic), o variantă modernizată a „omului mărunt”, birocratizat până peste cap, temător până și de umbra lui, și directorul său, masiv, impetuos dar găunos (cu Alexandru Giugaru în rol), înfruntare jucată admirabil de capii distribuției, să prilejuiască secvențe absolut antologice. Dar era, de asemenea, „firesc”, în condițiile date, ca un astfel de film, al cărui „cal de bătaie” era însăși epoca sa, cu moravurile și năravurile ei, să stârnească un val de proteste din partea unei critici rămase sub obroc, ca un semn tragic al timpului. Criticii se întrebau retoric „oare așa arată funcționarii din instituțiile noastre?” sau ajungeau la întrebări mai hazlii chiar decât filmul: „De ce Directorul nostru? Al cui al nostru? De ce «directorul» n-are nume?!”. Peste ani, când filmul va fi repus întrucâtva în drepturi, Radu Cosașu scria, frumos, despre Directorul nostru: „Privirea filmului e curată, veselă și energică, ațintită drept în ochii noștri, ai celor de ieri și de azi. Dar și mâine nu se va putea spune altfel despre acest film criticat distrugător la premieră pentru calomnie și generalizare pripită. Pripiți au fost doar groparii lui. Directorul nostru îi privește de sus”. Despre câte a pătimit regizorul Jean Georgescu după acest film va veni vorba, poate, altădată.
autor: Călin Căliman
’’Intre... citeste tot
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt 20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.
Manager proiect: Valentin Partenie