Nunta de piatră și Duhul aurului

Prima mare promisiune a anilor ’70 a fost tandemul regizoral Mircea Veroiu – Dan Pița. Premiera filmului lor Nunta de piatră (ianuarie 1973) a însemnat, în accepția criticii de film, un eveniment artistic de proporții. Cei doi cineaști – colegi de promoție și reprezentanți de frunte ai „generației ‘70” – au ecranizat, pentru început, două povestiri ale scriitorului ardelean Ion Agârbiceanu: Mircea Veroiu a prelucrat povestea tristă a personajului numit Fefeleaga (din schița cu același nume), iar Dan Pița a pornit de la povestirea „La o nuntă”, cei doi cineaști realizând un film în două părți, cu insemne stilistice și narative distincte, dar unitar prin sensurile tragice, prin tonul baladesc și prin modernismul expresiei plastice (care poartă pecetea operatorului de imagine Iosif Demian). Identificată cu Leopoldina Bălănuță, Fefeleaga din episodul regizat de Mircea Veroiu este, prin semnificații, un personaj de tragedie antică, fiind, totodată, foarte „de-acolo”, din spațiul de sărăcie și iluzii al aurului din munții de piatră ai Apusenilor. Foarte „de-acolo”, din balada „Mioriței”. Totul participă la ritualul nunților tragice: nu în ultimul rând, natura. Aproape fără cuvinte, destinele pietrificate își poartă crucea, pe fondul unui cântec spus ca o rugăciune (Dorin Liviu Zaharia), dintr-o poveste tristă, cu o „nuntă” din care n-a mai rămas decât un voal alb de mireasă care drapează fecioara de pe catafalc. Fefeleaga, statuară, încremenită, ca un monument al durerii, este însoțită de personaje-presimțiri, de personaje-semn (și ele), întrupate de Eliza Petrăchescu, Nina Doniga, Adrian Georgescu. Nici episodul lui Dan Pița nu are multe personaje de prim-plan, deși nuvela „La o nuntă” are predominanțe epice: sunt angrenați în tramă și în dramă Toboșarul, Ceterașul, Socrul, Mireasa, Mirele (identificați, iată, prin funcția din ceremonialul nunții, și nu prin nume și prenume), interpretași de Mircea Diaconu (care interpretează cu multă sobrietate un personaj amuzant, cu destin tragic, Toboșarul ), Radu Boruzescu (Ceterașul), Petre Gheorghiu (Socrul), Ursula Nussbacher (Mireasa), George Calboreanu jr. (Mirele). Mireasa – căsătorită împotriva voinței ei – se îndrăgostește, la nuntă, de Ceteraș (un fugar, urmărit de jandarmi), cu care fuge peste deal, dispariția lor având consecințe tragice. Critici străini care au văzut cu diferite prilejuri filmul Nunta de piatră au opinii elogioase. Jean Delmas, în „Jeune Cinéma” consideră filmul un impresionant „poem pe două voci”, iar Derek Elly, îm „Films and Filming” scrie: „Ambele povestiri se concentrează asupra prețuluii pe care trebuie să-l plătești pentru încălcarea regulilor și pentru păstrarea unei forme de individualitate într-o societate conformistă. Foarte rar a fost tratată o asemenea temă esențială cu atâta sensibilitate și discreție”.
   După un timp, cei doi regizori au repetat gestul inițial, ecranizând alte două povestiri ale scriitorului Ion Agârbiceanu – „Vâlva băilor” și „Lada” – în filmul Duhul aurului , prezentat pe ecrane în octombrie 1974. Destinul minerului Mârza, „hoțul de aur” din „Vâlva băilor”, nu mai este un accident, rod al fatalității, ca în proza originară, personajul imaginat de Mircea Veroiu este victima unui complot, a unui adevărat ritual criminal, pus la cale de bătrâna cârciumăreasă căreia Mârza îi vinde aurul furat. La fel procedează și Dan Pița, ecranizând „Lada”: virtuala victimă din povestirea originară, bădicul Clement, își îngroapă succesivele neveste devorate de „duhul aurului”. Sugestii preluate tot din proza lui Agârbiceanu conduc spre astfel de soluții cinematografice. Regizorul Dan Pița mărturisea aceasta la ora realizării filmului  (în revista „Cinema”, nr. 10/1974): „Când am intrat în lumea sa, cu sensibilitatea și aprehensiunile omului din secolul XX, când am descoperit și «locul crimei», această extraordinară zonă care este Roșia Montana, am simțit în aer trena unui vechi blestem al aurului secătuit, rezidurile tuturor regretelor moarte și tentativelor de îmbogățire cu orice preț. De altfel, crima organizată, ciclică, o găsim în foarte multe dfin filmele cu căutători de aur”. Din distribuția acestui de al doilea film pornit de la Agârbiceanu, dar, de fapt, „film de autor(i)”, fac parte – cu compoziții viguroase – Eliza Petrăchescu (într-un „rol al vieții”), Ernest Maftei, Liviu Rozorea, Lucia Boga, Dora Ivanciuc, Alexandru Mihai, Ferencz Bencze, Elisabeta Jar-Rozorea, Adrian Georgescu, Teodor Cojocaru. Printre principalii colaboratori ai regizorilor, alături de Iosif Demian  și Dorin- Liviu Zaharia („stâlpi de boltă” și-n Nunta de piatră), scenografii Radu Boruzescu (în filmul anterior doar interpret) și Helmuth Stürmer, implicat și-n filmul anterior, ca și autoarea costumelor, Marilena Șerbănescu. Pe de o parte, Duhul aurului se prezintă mai unitar, sub aspectul limbajului, decât filmul anterior, pe de alta, Nunta de piatră atinge parametri de esențializare superiori.


autor: Călin Căliman