Începuturile filmului sonor

Către sfârșitul anului 1929 ajunsese pe ecrane românești primul film sonor (de fapt, cântat) din istoria filmului mondial, Cântărețul de jazz de Al. Jolson, a cărui premieră americană se petrecuse cu doi ani în urmă, și filmul rula cu mare succes de public la cinematograful bucureștean „Trianon”. Filmul mut începea să intre în istorie. Trecerea de la filmul mut la filmul sonor n-a fost, îmsă, un drum ușor, nu numai pentru că sălile de cinema presupuneau instalarea unei aparaturi sonore, ci și pentru că, oricât ar părea de ciudat, introducerea sonorului a declanșat și reacții potrivnice, mari cineaști ai lumii (mă gândesc, de pildă, la Chaplin, Eisenstein, Pudovkin sau René Clair) au manifestat, inițial, o îndârjită rezistență. Producția cinematografică românească a trecut și ea printr-un impas: dacă între anii 1923-1930 s-au produs, cu chiu cu vai, vreo 30 de filme „mute”, între anii 1931-1939 se vor realiza abia vreo 15 filme sonore (multe dintre ele apelând la „cârje străine”). Ne vom referi în acest capitol la filmele sonore sau sonorizate românești și la variantele românești ale unor filme străine, lăsând pentru alte capitole coproducțiile de la începutul sonorului sau filmele realizate atunci de mari regizori români peste hotare. Filmul Ecaterina Teodoroiu (Eroina se la Jiu) de Ion Niculescu-Brună a avut premiera în 8 ianuarie 1931, la cinematograful bucureștean „Femina”, în cadrul unei „reprezentații de gală”, în prezența  întregii familii regale, a guvernului, a corpului diplomatic, a înalților demnitari ai statului. Este vorba despre un film sonorizat ulterior, după ce a fost turnat fără sunet, operația fiind realizată la Berlin (probabil printr-un procedeu pe discuri), „cu muzică și efecte”, cum se sublinia în presă, aranjamentul muzical utilizând motive românești, în rest filmul conținând zgomote de luptă și câteva – puține – replici. În prim planul acțiunii este adus personajul Ecaterinei Teodoroiu, cercetașa pornită de acasă să-și caute fratele pe front, și care, aflând că fratele a murit în luptă, se decide să lupte în locul lui, căzând eroic în luptă, având pe buze vorbele „Înainte băieți! Pentru țară și rege!”. În rolul Ecaterinei Teodoroiu apare Felicia Frunză, altfel distribuția include chiar protagoniști ai întâmplărilor evocate (mama Ecaterinei Teodoroiu din film este mama Ecaterinei Teodoroiu din realitate, comisarul Pompilian este...comisarul Pompilian), în film este inclusă și o secvență documentară, cu regina Maria, vizitând spitalul unde era internată Ecaterina Teodoroiu. Ion Niculescu-Brună,  împreună cu Al. Ștefănescu, au mai realizat un film în epocă, Leiba Zibal, o ecranizare a nuvelei caragialene „O făclie de Paște”. Regizorul Brună a jucat și rolul lui Leiba Zibal (între 18 și 30 de ani), dar în rolul titular mai erau distribuiți încă trei interpreți, la diferite vârste ale eroului (7, 10-17 și 40-50 de ani).  Activ, în primii ani ai filmului sonor, a fost regizorul Horia Igiroșanu, care, la 1 mai 1931, scotea, în premieră bucureşteană, filmul Ciocoii. Protagoniştii filmului erau imterpretaţi de Cristache Antoniu (cuceritorul de inimi Alexis Fanariotul) și Iva Dugan (Rândunel). Varianta sonoră și vorbită a filmului cuprinde și „Cântecul străinului”, interpretat de Cristache Antoniu. În iunie 1934 ieșea pe ecrane un nou film de Horia Igiroșanu, Insula șerpilor tot cu Iva Dugan în principalul rol femimin, de data asta ea fiind Miky, fata unui armator multimilionar,  care, nemulțumită de hotărârea tatălui de a o mărita cu locotenentul Raul, dispare în ziua nunții, într-o barcă cu motor, pe Dunăre, și trece printr-o serie de peripeții, care de care mai aventuroase, cade în mâinile unui monstru lepros, Matei, pentru ca apoi să fie răpită de Ivan, „regele bălților” (o variantă a legendarului „rege al bălților” Terente), să ajungă în Insula Șerpilor, și să fie salvată de logodnicul ei, cel din pricina căruia fugise de acasă. În dublu rol (Matei leprosul și Ivan, varianta lui Terente) juca Cristian Niculescu, „un actor demn de Lon Chaney sau Boris Karloff”, cum se scria în presa vremii. Între timp, a fost prezentat în   premieră, în ianuarie 1932, și filmul lui Jean Mihail Chemarea dragostei, un „film sonor și cântat”, în care prologul era spus de Ion Manu, ariile erau cântate de Al.Lupescu, iar cântecele populare de Zavaidoc. Versiuni românești ale unor filme străine (intrate în „moda vremii”) au fost filme precum Parada Paramount, Televiziune (Ce va fi mâine), Fum, Trenul fantomă, Prima dragoste (Marie), Allo, București!, filme produse în studiouri franceze, maghiare sau daneze. Dintre ele se distinge filmul Trenul fantomă, regizat de Jean Mihail, după varianta maghiară produsă de studiourile „Hunnia” din Budapesta, în fapt ecranizarea unei piese americane de Arnold Ridley, reprezentată și în București, la Studioul Teatrului Național. Este vorba despre un policier cu suspans prelungit, în care un detectiv american, Morisson,  reușește să dejoace planurile unor contrabandiști și să spulbere legenda unui așa zis „tren fantomă” pe care îl conduce Moartea. Din distribuția variantei românești făceau parte, printre alții,  Tony Bulandra (Morisson), G. Storin, Lisette Verea, Stroe Atanasiu. Câte o informație privitoare la celelalte filme: asistent de regie la Parada Paramount și la science-fiction-ul (cum să-l numim altfel când era realizat în 1930?) Televiziune era Benjamin Fondane, Ion Niculescu-Brună a realizat, la Budapesta, varianta română a filmului Fum (care n-a beneficiat de premieră publică!), lui Jean Mihail i se datorează și filmul Prima dragoste (Marie), iar Allo,  București! avea numere de music-hall cu interpreți danezi și suedezi.

autor: Călin Căliman