„Marele cutremur”, Alexandru Bocăneț și Gloria nu cântă

„Marele cutremur” din 4 martie 1977 avea efecte dramatice și asupra artei românești, a cinematografiei naționale, printre victimele sale numărându-se importanți actori de teatru și film precum Toma Caragiu sau Eliza Petrăchescu sau regizori precum Alexandru Bocăneț. Efectul imediat a fost acela privitor tocmai la importantul regizor TV Alexandru Bocăneț, care tocmai terminase primul său film de lung metraj pentru marile ecrane, Gloria nu cântă, dar n-a mai apucat să-l prezinte publicului, premiera filmului a avut loc post-mortem, în 16 mai 1977, la cinematograful „Scala”. Înaintea oricărui alt comentariu, i-am da cuvântul criticului Eva Sîrbu care scria următoarele în cronica de premieră din revista „Cinema” (nr.5/1977): „Dacă Gloria nu cântă ar fi văzut lumina ecranului cu câteva luni în urmă, aș fi scris cu mare plăcere: s-a născut un nou gen de comedie. O falsă comedie, cum spuneam, dulce-amăruie, tandră și caustică, duioasă și ironică, departe de orice îngroșare de linii, departe, foarte departe, la o distanță astronomică de orice urmă de vulgaritate, o comedie civilizată și modernă, dominată de zâmbetul subțire al inteligenței. O comedie foarte bine venită în peisajul nostru cinematografic. Dacă Gloria nu cântă ar fi fost doar primul, nu și ultimul film semnat de Alexandru Bocăneț, am fi putut discuta despre ce-ar mai fi de făcut pentru ca genul acesta nou să meargă mai departe și să se așeze într-o matcă solidă, durabilă. Dacă Gloria nu cântă s-ar fi văzut «înainte» , aș fi putut spune cu o imensă bucurie: s-a născut un regizor de film. Ceea ce rămâne dincolo de amărăciunea subiectivă a acestui «dacă» este un adevăr obiectiv:  un strălucit om de televiziune a demonstrat că poate fi, cu egală strălucire, un om de cinema”. Efectiv, filmul lui Alexandru Bocăneț a fost – la data premierei - și rămâne evenimențial, exemplar, prin profesionalismul său, dublat de o fantezie cuceritoare, de inventivitate, bun gust și inteligență. Un scenariu sprinten și glumeț (scris de Dumitru Solomon), o scenografie așișderea (decorurile și costumele fiind semnate de Doina Levința), un context muzical-coregrafic seducător (cu muzica semnată de Radu Șerban și coregrafia de Cornel Patrichi) – iată doar câteva dintre premisele „câștigătoare” ale acestui film, în care toți actorii s-au simțit în largul lor, desenând personaje amuzante și atractive, intrând într-unul dintre cele mai frumoase „jocuri regizorale” inițiate vreodată în filmul românesc. Dacă avem în vedere originalitatea muzical-coregrafică a filmului, putem afirma că Alexandru Bocăneț ar fi putut revoluționa genul muzical-coregrafic al filmului românesc, așa cum a făcut-o, în Franța, prin filme precum Umbrelele din Cherbourg sau Domnișoarele din Rochefort, un palpitant regizor al „nouvelle vague”-ului ca Jacques Demy. Cât despre admirabila  distribuție a filmului realizat de Alexandru Bocăneț, iat-o, prezentată succint: Toma Caragiu (Profesorul), Octavian Cotescu (Leonard), Tora Vasilescu (Gloria), Horațiu Mălăele (Matei), Margareta Pogonat (Mama), Mihai Pălădescu (Directorul Casei de Cultură), Jean Constantin (Fane), Constantin Diplan (Instalatorul), Ileana Stana Ionescu (Teodora), Constantin Fugașin (Gabriel), Cornel Patrichi (Economistul), Dumitru Rucăreanu, Ovidiu Schumacher, Aurel Giurumia, Margareta Pâslaru, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Vali Voiculescu-Pepino, Rodica Mandache, Jean Lorin Florescu, copilul Cătălin Horia Panțu. Din păcate, încă înaintea premierei, atât regizorul Alexandru Bocăneț,cât și principalul erou al peliculei, Toma Caragiu, aflați împreună în seara de 4 martie 1977 (punând la cale, desigur, noi isprăvi artistice), s-au prăbușit cu scara unui bloc șubred, peste drum de Universitate, îngropând bucuria unui debut de excepție,  păstrând, totodată, intacte, însă, șansele acestui debut de excepție...
   
autor: Călin Căliman