site în construcție
  • Lucian Pintilie și Reconstituirea

    Lucian Pintilie și Reconstituirea

    Regizorul Lucian Pintilie ajunsese la film încă din 1966, venind din teatru (și după ucenicia la cei mai importanți cineaști români, Victor Iliu și Liviu Ciulei), primul său film fiind Duminică la ora 6, o peliculă multiplu premiată (la Mamaia, Mar del Plata, „micul Cannes” și Hyerès). Din punct de vedere tematic, Duminică la ora 6 este – raportat la prezent – un film „datat”, trama este plasată în anii luptei comuniștilor din ilegalitate (co-scenaristul, publicistul Ion Mihăileanu cunoscând bine perioada), personajele din centrul intrigii fiind doi tineri care se cunosc în timpul unor acțiuni conspirative. Lucian Pintilie nu a mizat, însă, nicio clipă pe „conjuncturalul politic” ci și-a structurat demersul regizoral pe povestea de dragoste a filmului, urmărind cu precădere – alături de operatorul de imagine Sergiu Huzum, care a experimentat, începând de la acest film, procedeul trans-trav-ului – parametri artistici. Cele două personaje principale, Radu și Anca (cu Dan Nuțu și Irina Petrescu în roluri, tineri și frumoși) trăiesc o poveste de iubire tumultuoasă și tragică – băiatul este trădat în acțiunea conspirativă pe care o duce la capăt cu prețul vieții –, narațiunea se desfășoară „cu sufletul la gură” și, dintr-o dată, prin această „simplă coincidență”, structura povestirii – concepută ca un prelung monolog interior – duce cu gândul la experimentele „noului val” francez și, prin forța lucrurilor, la valoroase creații cinematografice pe plan mondial din vremea respectivă. În film, alături de Irina Petrescu și Dan Nuțu – amândoi, cu „momente de grație” – mai apar Eugenia Popovici, Cătălina Pintilie, Eugenia Bosânceanu, Costel Constantinescu, Marcel Gingulescu, Constantin Cojocaru. Reconstituirea avea să fie al doilea „pas” cinematografic al regizorului Lucian Pintilie. Nuvela cu titlu omonim a scriitorului-scenarist Horia Pătrașcu a stat la baza scenariului și a filmului care marca, practic, momentul de început al unei „revoluții cinematografice”. Trama filmului reconstituie, sau, mai exact, merge pe firul reconstituirii unui incident, regretabil, dar fără consecințe inițiale foarte grave, ai cărui protagoniști sunt doi tineri prieteni, Vuică și Ripu, proaspăt bacalaureați ai unui liceu seral. Incidentul respectiv – de fapt o bătaie petrecută în momente euforice – avea să fie regretat de cei doi, treziți la realitate de întorsătura periculoasă pe care ar fi putut-o lua întâmplarea. Dar reconstituirea – în accepție judiciară – e reconstituire, chiar dacă punctul ei de pornire a fost un incident minor („o prostie, o tâmpenie” – cum îl califică însuși procurorul). La reconstituire participă, pe lângă procuror, un profesor, o fată, o bătrână, martori ai încăierării, un milițian, cei doi împricinați, și, în plus, o echipă de filmare, care are sarcina „de sus” să filmeze operațiunea reconstituirii, să facă un film educativ, „să vină poporul la club, să tragă concluzia”. Numai că...poporul, deocamdată, e la meci (în apropierea locului unde se desfășoară reconstituirea este un stadion, zgomotul mulțimii acoperă nu o dată ambianța sonoră a reeditării și filmării întâmplării).  Cât despre reconstituirea propriu-zisă, ea se desfășoarăîntr-un semnificativ crescendo. Din dorinţa de a se reproduce cât mai exact, cât mai autentic încăierarea celor doi tineri, situaţii, poziţii, gesturi, replici, lovituri din realitatea anterioară, deznodământul va fi tragic. Unul dintre protagoniști, lovit cu putere de celălalt, își pierde viața. Pornind de la reacțiile celor doi tineri puși să repete la nesfârșit regretate gesturi de violență, filmul acuză, fără menajamente și false pudori, în imagini adeseori brutale, starea de violență care conduce destinul eroilor spre un final-limită. Reconstituirea este un film amar, care își propune cu încăpățânată premeditare să refuze edulcorările vieții (din alte filme românești, de-atunci sau de altădată), dorința de demistificare a regizorului, repulsia față de idilism și formalism fiind mai mult decât evidente. În epocă, scriitorul-scenarist Horia Pătrașcu scria: „Nu trăim în aer șampanizat, și e fals și e păcat să încercăm să impunem prin filme impresia că acesta ar fi aerul în care trăim”. Practic, în film nu există interpreți de roluri, ci dezvăluiri psihologice și morale, sintetizate prin teatralitatea lui Emil Botta, masivitatea lui George Constantin, pasivitatea lui Ștefan Moisescu, inconștiența Ilenei Popovici, uscăciunea lui Nicky Wolcz, obtuzitatea...cumsecade a lui Ernest Maftei, prin volutele de inventivitate și vinovăție ale celor doi protagoniști, George Mihăiță și Vladimir Găitan. Filmul-avertisment Reconstituirea – care debuta cu un claxon strident, prelung, asurzitor, ca o alarmă – a rulat, în primele zile ale anului 1970, vreme de opt săptămâni consecutive, la un cinematograf bucureștean central, pentru a fi, imediat, înlăturat, „din lipsă de spectatori!!!”, de către cineva care, desigur, a receptat avertismentul. Semnalul de alarmă tras de Lucian Pintilie în Reconstituirea, încă de la intrarea în „subiectul” filmului, vizează consecințele funeste pe care le poate avea nesocotirea celor mai elementare drepturi ale omului într-o societate-închisoare – reprezentată în film, mai mult sau mai puțin simbolic, prin elementele ei constitutive – însemna, și continuă să însemne, un „avertisment istoric”. Iar faptul că, pe genericul Reconstituirii, putem citi: „Acest film este închinat memoriei lui Victor Iliu” nu este, la rându-i, lipsit de semnificație: pe „spirala” filmului românesc se închidea un cerc și se deschidea altul”.

    autor: Călin Căliman
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie