Lărgirea frontului creator la sfârșitul deceniului 6 și în deceniul 7 (II)

Regizorul Lucian Bratu (1924-1998) debuta în ianuarie 1960 cu un policier de succes, Secretul cifrului (pornit de la romanul în vogă „La miezul nopții va cădea o stea” de Theodor Constantin), un caz de spionaj militar din timpul celui de al doilea război mondial, tratat cinematografic cu tot suspansul de rigoare, printre interpreți fiind Emanoil Petruț, Geo Maican, Mihai Mereuță, George Mărutză, Ion Ciprian, Stamate Popescu. Prezentat pe ecrane în noiembrie 1963, filmul lui Lucian Bratu Tudor inaugura ceea ce s-a numit, ani la rând, „epopeea cinematografică națională”, o formulă demonetizată astăzi, din varii motive, dar și pentru că un asemenea  act „inaugural” făcea abstracție  de filme istorice realizate cu câteva zeci de ani înainte. Pe genericul filmului Tudor s-au aflat, printre alții, regizorul Lucian Bratu, scenaristul Mihnea Gheorghiu, operatorul de imagine Costache Ciubotaru și –, într-o distribuție amplă, Emanoil Petruț (Tudor din Vladimiri), George Vraca (banul Brâncoveanu), Lica Gheorghiu (a cărei distribuire era „la modă”), Toma Dumitriu, Fory Etterle, Alexandru Giugaru, George Mărutză, Olga Tudorache, Ion Dichiseanu. Sunt prezentate în film momente ale anului revoluționar 1821, personajul titular este înfățișat în ipostaze diverse, în relații cu pandurii săi și cu boierii de vază ai țării, în momente de tihnă familială și în iureșul luptelor. Două sunt tezele principale ale intrigii, emblematice nu numai pentru starea de lucruri a vremii, ci cu „bătaie mai lungă”: „patria este norodul, nu tagma jefuitorilor” și, după înăbușirea răscoalei „ne vom întoarce ca frunza și ca iarba primăverii”. După aceste două filme de la începutul carierei sale regizorale, Lucian Bratu a rămas, pentru tot restul creației sale cinematografice, în zona filmului inspirat de realități cotidiene, primul pas pe acest teritoriu fiind chiar Un film cu o fată fermecătoare, dar drama fetei fermecătoare va constitui „materia primă” a unui capitol separat. Începutul anilor ’60 consemnează multe alte intrări în cinematografie.  Foarte activ, în acei ani, ca scenarist și regizor, a fost scriitorul Francisc Munteanu (1924-1993), care, după debutul regizoral din 1961 cu filmul Soldați fără uniformă, a scos „filme pe bandă”, mare parte dintre ele „datate”, însă, din punct de vedere tematic, subiectul său predilect fiind „lupta comuniștilor în ilegalitate”, un subiect devenit, prin forța lucrurilor, desuet astăzi. Rămâne, totuși, din filmele sale, o stare poetică, rămân personajele create de Anda Caropol, Liviu Ciulei, Ștefan Ciubotărașu, Cella Dima, Vasile Ichim în Cerul n-are gratii (mai 1963), chipul de lumină al Anei Széles din La vârsta dragostei (octombrie 1963), ca și imaginile operatorului Grigore Ionescu din aceste două filme, povestea tragică de dragoste a eroilor din La patru pași de infinit (decembrie 1964), interpretați de Irina Gărdescu și Silviu Stănculescu, „dorul de Popa Nan” al Domnișoarei Nastasia – alias Irina Ionescu, care joacă alături de Ion Dichiseanu, Leni Pințea, Silviu Stănculescu, Mircea Constantinescu în Dincolo de barieră (noiembrie 1965), aceiași Silviu Stănculescu și Irina Gărdescu în Cerul începe la etajul III (decembrie 1967)... Regizorii lansați în tandem Manole Marcus-Iulian Mihu (cu metrajul mediu La mere și cu prestigiosul film experimental Viața nu iartă) și-au continuat cariera prin creații independente. Manole Marcus (1928-1994) a realizat, întâi, trilogia muncitorească începută cu Străzile au amintiri (februarie 1962), continuată cu Cartierul veseliei (octombrie 1965), și culminată cu un film de excepție, Canarul și viscolul (septembrie 1970), un film pornit de la „Lupta cu somnul” de Ioan Grigorescu, o „bătaie de aripă” a metaforei pe fondul unui realism rece, ba chiar înghețat. Între timp, regizorul mai realizase, pe un scenariu de Mihnea Gheorghiu, Zodia fecioarei (iulie 1967), o dramă modernă de fapt, suprapusă pe un fond antic (un carnaval cu obârșii străvechi prilejuit de anotimpul recoltei). Cât despre regizorul Iulian Mihu (1926-1999), el a debutat ca regizor independent cu filmul Poveste sentimentală (mai 1962), ecranizarea unei piese, „Febre”, de Horia Lovinescu, formându-și o echipă actoricească prestigioasă, alcătuită din Irina Petrescu, Cristea Avram, Victor Rebengiuc, Doina Tuțescu, Gheorghe Enache, Emil Botta, Vasile Nițulescu, Toma Caragiu, Eliza Petrăchescu. Iulian Mihu a revenit pe platouri în februarie 1966 cu filmul Procesul alb, ecranizare a romanului „Șoseaua Nordului” de Eugen Barbu, consacrat pregătirii și desfășurării „insurecției armate” din august 1944, un film influenșat de ideologia vremii și, prin forța lucrurilor, depășit ca tematică, dar în care regizorul și-a consolidat demersurile cinematografice moderne, recurgând la „dialoguri” de planuri temporale, rupând nu o dată cursivitatea narativă. Printre actorii de prim-plan ai filmului sunt Iurie Darie, Marga Barbu, Gina Patrichi, George Constantin, Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Gheorghe Cozorici, Jean Constantin, György Kovács, Colea Răutu...

autor: Călin Căliman