Lărgirea frontului creator la sfârșitul deceniului 6 și în deceniul 7 (I)

O seamă de regizori importanți ai cinematografiei naționale au debutat către sfârșitul anilor ’50 și în anii ’60, consolidând frontul creator al cinematografiei naționale. În octombrie 1958 debuta, de pildă, tandem-ul regizoral Mircea Drăgan-Mihai Iacob, cu filmul Dincolo de brazi, un episod din timpul celui de al doilea război mondial în care ostași români, ajutați de locuitorii unui sat de munte, împiedecă retragerea unei unități germane în toamna anului 1944, printre interpreții acestui film pornit de la o proză de Petru Vintilă fiind Colea Răutu, Constantin Lipovan, Florin Păduraru și revelația actoricească Flavia Buref. Cei doi aveau să-și continue creația cinematografică separat, fiecare pe drumul său. Mircea Drăgan (n.1932) avea să iasă pe ecrane, în mai 1961, cu filmul Setea, ecranizare a romanului cu titlu omonim de Titus Popovici,  un film cu valențe realiste a cărui acțiune se petrece în „primăvara fierbinte” a anului 1945, și printre personajele căruia se află țăranul nevoiaș Mitru Moț (un prim personaj emblematic pentru Ilarion Ciobanu), țăranul înstărit Gavrilă Ursu (George Calboreanu), fiica acestuia, Iuliana (Flavia Buref), baronul Papp de Zerind (Jules Cazaban), prietenul lui Mitru, Petre (Sandu Sticlaru), „delegatul de la centru” Ardeleanu (Colea Răutu). După filmul cu pronunțat caracter social Lupeni ’29, consacrat istoricei greve a minerilor, Mircea Drăgan a abordat filmul de inspirație istorică mai îndepărtată, Neamul Șoimăreștilor (cu premiera în aprilie 1965), ecranizând binecunoscutul roman sadovenian cu o distribuție din care făceau parte George Calboreanu – la ora „apusului de soare” –,  Ștefan Ciubotărașu, Colea Răutu, Dina Cocea, Mihai Vasile Boghiță (Tudor Șoimaru), Ana-Maria Nicolau, Ion Besoiu, Amza Pellea și mulți alții, rămânând departe, însă, cum s-a scris la premieră, de „fiorul prozei sadoveniene”.  Filmul Golgota (1966) avea să fie un „ecou” simbolic al filmului Lupeni 29, cu văduvele minerilor în prim-plan, pentru ca Mircea Drăgan, în 1968, prin filmul Columna să continue, de fapt, acțiunea din filmul lui Sergiu Nicolaescu Dacii, evocând momentele colonizării Daciei, în perioada care a urmat cuceririi romane, dintre personaje impunându-se dacul Gerula (Ilarion Ciobanu), Tiberius (Richard Johnson) și Andrada (Antonella Lualdi). Mihai Iacob (1933-2009) prezenta pe ecrane, în noiembrie 1960, un atașant film biografic consacrat unei mari cântărețe, Darclée, personajul titular permițându-i actriței Silvia Popovici, la 27 de ani, „rolul vieții”. Tentația literaturii a acționat și în cazul regizorului Mihai Iacob, atras, în 1961, de piesa lui Alexandru Mirodan Celebrul 702, propunându-ne o agreabilă comedie lirică, cu Radu Beligan în prim-plan, pentru ca, în 1963, să ajungă și el la un roman de Titus Popovici și să prezinte pe ecrane în octombrie 1964, Străinul, un film tineresc în care debutau, la ora absolvirii Institutului de actorie, Ștefan Iordache și Șerban Cantacuzino; ei  jucau alături de Irina Petrescu, care, la 22 de ani, avea câteva roluri cinematografice la activ: tinerii interpreți desenau trei personaje adolescentine dintr-un oraș transilvan, la ora prefacerilor social-politice din vara și toamna anului 1944. După alte câteva filme, regizorul se va stabili, din 1971, în Los Angeles, unde va înceta din viață la 76 de ani. Printre regizorii importanți care au debutat în perioada respectivă sunt și Andrei Blaier și Lucian Bratu, doi dintre cineaștii dedicați (cu mici excepții) filmului de actualitate, cu personaje din viața cea de toate zilele. Andrei Blaier (1933-2011) debuta, în tandem cu regizorul de origine sârbă Sinișa Ivetici, cu filmul Ora H (1956), pentru ca, în aceeași formulă să mai realizeze câteva filme: lung metrajul  Mingea și scurt metrajul Prima melodie (1958), lung metrajul Furtuna (1960). După un film-portret melodramatic precum A fost prietenul meu (prezentat pe ecrane în aprilie 1963), cu Ștefan Ciubotărașu, Nicolae Sireteanu, Flavia Buref, Victor Rebengiuc, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Mariella Petrescu, Silviu Stănculescu, și după Casa neterminată (cu premiera în decembrie 1964), un film cu o privire rece, cenzurată de lirisme – ca și scenariul lui Dimos Rendis –, în care jucau Valeria Seciu, Valeriu Săndulescu, Alexandru Repan, Sandu Sticlaru, Ștefan Tapalagă, regizorul Andrei Blaier prezenta pe ecrane Diminețile unui băiat cuminte, pe un scenariu de Constantin Stoiciu, o spectaculoasă revelație, un adevărat „boom” în zona filmului de actualitate și de atitudine. „Băiatul cuminte” din film este Vive (căruia Dan Nuțu îi împrumută proprii trăiri, nedumeriri și spaime într-o interpretare de mare firesc), partenera sa este interpretată de Irina Petrescu, principalele  personaje ale filmului, absolvenți de liceu,  ajunși pe un șantier,  își caută, practic, „un loc sub soare”, meritul principal al filmului fiind acela că personajele nu sunt scheme, nu sunt abstracțiuni, ci caractere viabile, „cu asprimi și frumuseți specifice mediului și vârstei”, cum scria cineva. Din aceiași ani, datează încă un film reprezentativ al cuplului regizoral-scenaristic, Apoi s-a născut legenda, tot un film „de șantier”, cu creații interpretative deosebite realizate de Margareta Pogonat și Ilarion Ciobanu. Între aceste două filme ale regizorului Andrei Blaier, „piața cinematografică” românească a fost zguduită de un film cu destin frământat și controversat, Un film cu o fată fermecătoare de Lucian Bratu, dar despre acest film și despre alți cineaști care au lărgit în acei ani frontul creator al cinematografiei naționale, va veni vorba în capitole viitoare.

autor: Călin Căliman