Independența României

Mărturiile vremii arată că inițiativa realizării filmului de lung metraj Independența României s-a datorat tânărului regizor al Teatrului Național din București Grigore Brezeanu, care abia împlinise 20 de ani la data turnării filmului. Conjunctura favorabilă a fost împlinirea, în 1912, a 35 de ani de la Războiul de Independență  (un excelent pretext pentru obținerea sprijinului oficialității vremii în glorificarea evenimentului pe ecran). Pentru punerea în practică a proiectului s-a constituit o asociație de artiști ai Teatrului Național, din care făceau parte Constantin Nottara, Aristide Demetriade, Ion Brezeanu – tatăl regizorului –, Petre Liciu, Vasile Toneanu, Nicolae Soreanu și Grigore Brezeanu.

Acesta din urmă a căutat să obțină și mijloacele materiale pentru temerara intreprindere cinematografică. Mai întâi a atras în combinație pe Leon Popescu, „om cu stare, senator și mare iubitor al artelor”, moșier și proprietar al Teatrului Liric din București (o sală frumoasă, situată în Piața Valter Mărăcineanu, pe care aveau s-o distrugă bombardamentele germane din al doilea război mondial). Leon Popescu i-a avansat o sumă enormă în epocă – între două și patru sute de mii de lei –, a angajat un operator francez, pe Franck Daniau (care va fi asistat, pe parcursul filmărilor, de Nicolae Barbelian și Gheorghe Ionescu), a improvizat un studio în curtea Teatrului Liric (unde s-au turnat și câteva „interioare”, la lumina soarelui). Leon Popescu și Grigore Brezeanu au obținut și sprijinul Ministerului de Război, care le-a pus la dispoziție o imensă figurație, regimente întregi de ostași, cu tot echipamentul și armamentul necesar pentru scenele de război, care constituie cea mai mare parte a filmului. Scenariul filmului Independența României aparține, în principal, actorilor Petre Liciu, Aristide Demetriade, Constantin I.Nottara, la definitivarea lui contribuind Grigore Brezeanu și Corneliu Moldovanu (care, pe atunci, era secretarul lui Leon Popescu).
Acțiunea pornește într-un sat aflat în sărbătoare, printre personaje fiind și protagoniștii clasicei poezii a lui Vasile Alecsandri, Peneș și Rodica, sunt momentele mobilizării și ale plecării „celor nouă și cu sergentul zece” la război; printre secvențele importante ale filmului sunt, apoi, moartea lui Cobuz, la Calafat, tabăra de la Poiana, trecerea Dunării, Osman-Pașa la Plevna, cartierul general de la Poradim, Grivița, Valea Plângerii,  spitalele din țară, căderea Plevnei, Opanezul, capitularea lui Osman-Pașa, întoarcerea acasă; în finalul apoteotic este filmată defilarea de 10 Mai 1912, la 35 de ani după război. Distribuția filmului este impresionantă. Iat-o, pe roluri: Aristide Demetriade (Domnitorul Carol), Constantin Nottara (Osman-Pașa), Aurel Athanasescu (Peneș Curcanul), Ion Niculescu (Mihail Kogălniceanu), Ion Brezeanu (un țăran), Vasile Toneanu (un flăcău), Nicolae Soreanu (un flăcău), Aurel Barbelian (un țăran), Gheorghe Ciprian (un țăran), Cristian Duțulescu (un țăran), Ion Dumitrescu (generalul Cernat), Ion Merișescu (generalul doctor Carol Davilla), Pepi Machauer (Țarul Rusiei), Ghiță Popescu (generalul Arion), Constantin Orologea (Mitropolitul și generalul Totleben), Alexandru Mihalescu (un doctor), Achille Georgescu (un doctor), Jeni Metaxa-Doro (Rodica), Constanța Demetriade (Doamna Elisabeta), Aristizza Romanescu, Maria Ciucurescu, Agepsina Macri, Ecaterina Zimniceanu, Olimpia Bârsan, Sonia Cluceru, Neli Santa, Angela Luncescu (doamnele de la Crucea Roșie), Maria Giurgea, Maria Filotti, Elvira Popescu, Marioara Fărcășanu, Alexandrina Liniver-Gusty, Adelina Mărculescu, Lulu Cruceanu (țărăncile). Prima proiecție a filmului, cu caracter „închis”, a avut loc la Castelul Peleș, în 17/30 iulie 1912. Premiera pentru piblic: 1 septembrie 1912, la Teatrul-Cinema „Boulevard-Palace” (sala „Eforie”) din București. Să consemnăm aici și opiniile criticului Tudor Caranfil, care, cercetând documente din epocă, a ajuns la concluzia că actorul Aristide Demetriade  a avut un rol hotărâtor în realizarea artistică a filmului. Neîndoios, Aristide Demetriade a fost un „punct de sprijin” prețios pentru proaspătul absolvent de conservator Grigore Brezeanu care se arunca, la 20 de ani, într-o adevărată aventură, dar evidențierea meritelor sale nu trebuie să conducă nicidecum la minimalizarea până aproape de anulare a meritelor celorlalți. De altfel, regizorul Grigore Brezeanu a fost decorat, în octombrie 1912, pentru filmul său, cu medalia „Bene merenti” clasa a II-a.

autor: Călin Căliman