Regizorul de film Liviu Ciulei debuta în 1957, cu un film întrucâtva derutant,
Erupția. Până atunci fusese arhitect, regizor de teatru, actor, scenograf, iar tainele regiei cinematografice le deprinsese în timpul „uceniciei” la școala lui Victor Iliu, ca asistent de regie la
Moara cu noroc. Ca regizor de teatru, Liviu Ciulei debutase cu un text dramatic valoros,
Omul care aduce ploaie de Richard Nash, o metaforă acaparantă, cu roluri puternice, rezonante. Scenariul lui Petre Luscalov pentru filmul
Erupția n-a constituit o premisă foarte ofertantă, fiind puternic marcat de semnele și clișeele epocii, „omul nou” stătea în centrul narațiunii cinematografice, și principalul mobil al acțiunilor sale era „hei- rup”-ul. N-are niciun rost să rememorăm datele subiectului. Concesiile ajungeau până la alcătuirea distribuției, unul dintre principalele roluri feminine fiind rezervat „legendarei” Lica Gheorghiu (ea însăși – ca fiică a liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej – un semn al timpului). Dar
cineastul Liviu Ciulei s-a simțit – chiar cu tărie –, și în aceste condiții vitrege. Când palida poveste a filmului este „întreruptă” de o erupție adevărată – pe care regizorul și operatorul său, Gore Ionescu, se pricep s-o așeze la locul potrivit și s-o filmeze cu dibăcie –, filmul iese, brusc, din zona convenționalului și stabilește racorduri substanțiale cu viața cea adevărată. În astfel de momente tensionate, cu real suspans, suportul literar al filmului (care încearcă, fără mari șanse de reușită, să creeze tensiuni și suspansuri psihologice pe o canava tezistă) devine „figurant”. La fel stau lucrurile atunci când ochiul cineastului Liviu Ciulei și al directorului de imagine Gore Ionescu descoperă zona cu similitudini selenare a regiunii vulcanilor noroioși, aleasă și adusă cu grijă și nu fără tâlc în cadru, cu toată atmosfera ei de început sau sfârșit de lume. Nici o vorbă nu se rostește aici, priveliștea cheamă tăcerea, zgomotul de până atunci se topește în infinitul și veșnicia care acoperă totul. Regizorul și operatorul, împreună cu colaboratori apropiați precum compozitorul Theodor Grigoriu și scenograful Paul Bortnovski, s-au concentrat asupra momentelor cinematografice care, prin forța lucrurilor, ieșeau de sub povara mentalităților de epocă. Ei au fost cu folos ajutați de câțiva dintre interpreții originalei distribuții: Lucia Mara Dabija, Jean Bart, Dorin Dron, Benedict Dabija, Costel Constantinescu.
În luna mai a anului 1960 era prezentat în premieră cel de al doilea film al regizorului Liviu Ciulei,
Valurile Dunării, pe un scenariu de Francisc Munteanu și Titus Popovici. Un film de istorie apropiată, de istorie „trăită”, a cărui acțiune se petrece în august 1944, spre sfârșitul celui de al doilea război mondial. Locul acțiunii: un șlep plutind în derivă pe Dunăre și transportând arme și muniții, din ordinul comandamentului german. Dunărea este minată, ba chiar în flăcări pe alocuri (din pricina petrolului scurs de la rafinăriile bombardate), iar atacurile aviației reprezintă amenințări permanente pentru protagoniștii conflictului, în număr de trei: cârmaciul șlepului, Mihai, un marinar încercat (interpretat de Liviu Ciulei însuși), proaspăta lui soție, Ana, o femeie tânără și frumoasă (Irina Petrescu) și un luptător antifascist, îmbarcat într-o zi sub înfățișarea unui deținut de drept comun, Toma (Lazăr Vrabie), sosit cu o misiune foarte periculoasă, aceea de a face tot ce-i stă în putință pentru ca încărcătura de arme și muniții de pe șlep să ajungă în mâna „forțelor patriotice”, nu în mâna nemților. După mai bine de cinci decenii de la premieră, într-un cu totul altul context social-politic, subiectul filmului poate părea „datat”. Încă o dată, însă, regizorul Liviu Ciulei – fără a diminua semnificațiile intrigii – a transformat trama propriuzisă în pretext, pariul său – câștigat – cu cinematografia constând în demersul portretistic, în confruntarea caracterelor angrenate în conflict. L-au ajutat în mod decisiv interpreții. Actorul Liviu Ciulei construiește minuțios personajul tragic al cârmaciului de șlep – care, în final, prin sacrificiul său, contribuie hotărâtor la reușita misiunii –, desenând nuanțat dinamica transformărilor psihologice ale personajului. Personajul Anei creat de Irina Petrescu – cu care actrița inaugura, la numai 17 ani, o carieră interpretativă prodigioasă – rămâne, peste decenii, un simbol al iubirii, al purității, al credinței. Cât despre personajul cu viață dublă creat de Lazăr Vrabie, el este perfect în ambiguitatea sa programatică. Experiența acumulată de regizorul Liviu Ciulei ca „secund” al lui Victor Iliu la
Moara cu noroc, ca regizor la filmele „cu umbre și lumini”
Erupția și
Valurile Dunării – prin toate implicațiile lor –, a fost hotărâtoare în „pasul către capodoperă”.
autor: Călin Căliman
’’Intre... citeste tot
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt 20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.
Manager proiect: Valentin Partenie