De la S-a furat o bombă la Faust XX

Lansat (și consacrat) în lumea filmului de animație, regizorul Ion Popescu Gopo (1923- 1989) a ajuns, la începutul anilor ’60, și la filmul de ficțiune cu actori, realizând, în primul deceniu de creație, patru lung metraje reprezentative, S-a furat o bombă (1961), Pași spre lună (1963), De-aș fi...Harap Alb (1965) și Faust XX (1966), toate păstrând în ele „sămânța” filmului de animație, „deschiderea” spre fantastic rămânând, cum s-a mai spus, principala legătură de rudenie cu lumea desenului animat. Parabola antirăzboinică S-a furat o bombă, lung metrajul de debut al cineastului în acest nou univers creator, rămâne  un model de film imaginativ,  a cărui acțiune constă într-o dinamică și antrenantă cursă de urmărire între o bandă de gangsteri și protagonist, un tip de „vagabond chaplinian” (interpretat de Iurie Darie), în mâinile căruia ajunge, absolut din întâmplare, nimic altceva decât o bombă atomică. Printre ceilalți interpreți ai filmului sunt Eugenia Balaure (cu aripi de înger salvator), Emil Botta, Tudorel Popa, Liliana Tomescu, Haralambie Boroș, Puiu Călinescu, așadar comedieni de clasă.  Aminteam de „legătura de rudenie” dintre lung metrajele cu actori ale lui Gopo și desenele sale animate. Regizorul utilizează insistent în S-a furat o bombă, de pildă, o tehnică specifică animației, pixilația (un procedeu prin care personajul uman este filmat în regim „imagine cu imagine”), așa cum se întâmplă într-unul din gag-urile cele mai burlești ale filmului – când, dintr-o mașină normală ies vreo 15-20 de inși –, sau în secvențele dinspre final, când personajele se deplasează cu ajutorul unor „așchii” desprinse din bomba atomică (o „pledoarie” pentru folosirea energiei nucleare în scopuri pașnice). În Pași spre lună, Gopo imaginează o călătorie dinspre viitorul înspre trecutul omenirii, cauzată de un scurt-circuit petrecut pe un cosmodrom, unde un cosmonaut (Radu Beligan) tocmai se bărbierea cu un aparat electric. Recurgând la o dramaturgie de tip eseistic, pusă la dispoziția fanteziei, filmul aduce un omagiu celor care au imaginat, au pregătit zborurile cosmice întâlniți de erou în drumul său prin „tunelul timpului”, până în comuna primitivă și înapoi. Întoarcerea spre prezent pornește de la oamenii cavernelor, care se străduiau să aprindă focul prin frecarea pietrelor – printre ei fiind și o frumoasă „sălbatică” înfășurată în blănuri (Liliana Tomescu) –, eroul nostru îl întâlnește, apoi, pe Prometeu (Septimiu Sever), luptându-se cu vulturul, și, tot în mitologie dă de Cupidon, Pegas și Mercur (acesta din urmă confundându-se cu Grigore Vasiliu-Birlic), printre celelalte personaje ale drumului spre prezent fiind Califul din Bagdad (pe covorul său fermecat), Galileo Galilei (abjurând în fața rugului, prilej pentru un ingenios șlagăr lansat de Dumitru Capoianu, „E pur si muove”), Leonardo da Vinci (Emil Botta) care tocmai o picta pe frumoasa Giocondă (Eugenia Popovici), Cyrano de Bergerac, baronul Münhausen și, pe lângă acești legendari eroi livrești, legendari pionieri ai aviației și ai zborurilor cosmice precum Traian Vuia, Blériot, Lindbergh, Gagarin. Mai jucau în film Ion Manu, George Demetru, Marcel Anghelescu, Irina Petrescu, Florin Piersic. Basmul cinematografic De-aș fi...Harap Alb i-a permis regizorului o originală lectură din Ion Creangă, care i-a solicitat la maximum imaginația, dovadă fiind și marile libertăți luate față de textul originar. Personajele, de pildă, au „semnul” schimbat față de eroii povestirii lui Creangă, Harap Alb (interpretat de Florin Piersic) este „cam prostuț și cam fricos”, în timp ce dușmanul său de moarte, Spânul (Cristea Avram), este un tip fermecător, un „spân” cu bogat păr negru, despre care criticul D.I.Suchianu are o frază absolut antologică în cronica de premieră din revista „Cinema”: „frumusețea Spânului e vibrantă ca o lamă de Toledo”. Alături de Florin Piersic și Cristea Avram, în film apar interpreți familiari ai filmelor lui Gopo, Emil Botta (pe post de împărat foarte original), Irina Petrescu (în rol dublu, de prințesă și de prințesă...clonată), George Demetru, Eugenia Popovici, Fory Etterle, Liliana Tomescu, Puiu Călinescu, printre propunerile insolite fiind aceea a pictorului Mircea Bogdan în rolul lui Flămânzilă, al cărui partener este Florin Vasiliu (Setilă). Un rol important este jucat în film și de scenografia lui Ion Oroveanu, cu o cromatică intensă și cu sugestii fantastice. În Faust XX, Gopo revine la o formulă predilectă, science-fiction-ul vesel. Pentru rolul Margaretei – din interpretarea originală și îndrăzneață a mitului faustian – Gopo a rercurs la o actriță poloneză, Eva Krzyzewska, care joacă alături de Emil Botta (un Faust „umanizat”, care suferă de o boală incurabilă, motiv care-l face să râvnească la nemurire), Stela Popescu (fiica profesorului), Iurie Darie (un asistent carierist, căruia Faust îi împrumută trupul), Jorj Voicu (un Mefisto insinuant, tenace, cu un deosebit talent de manipulator). Filmele de lung metraj ale lui Gopo din deceniul al șaptelea au fost bine primite în țară și în lume. S-a furat o bombă și Pași spre lună, ambele cu imagini de Ștefan Horvath au fost distinse cu premii la Edinburgh, Salonic și – respectiv – Trieste, în timp ce De-aș fi...Harap Alb – cu imagine, ca și Faust XX, de Grigore Ionescu – a obținut premiul de imagine la Milano și premiul de regie la Moscova.

autor: Călin Căliman