Dan Pița și permanențele metaforei

Cinematograful românesc reintra în palmaresul marilor competiții internaționale în toamna anului 1992, prin „Leul de argint” cucerit de filmul lui Dan Pița Hotel de lux la prestigioasa „Mostră” venețiană. Era o primă „ieșire în lume” a cineastului după decembrie 1989. Aveau să urmeze și altele: filmele Pepe & Fifi, Eu sunt Adam! și Omul zilei, ca să ne rezumăm la ultimul deceniu al veacului trecut. Activ, așadar, pe platouri, regizorul Dan Pița a preferat, în continuare, limbajul metaforic. O imensă metaforă este și „hotelul de lux” care dă titlul filmului premiat la Veneția. Regizorul-scenarist și-a propus, în acest emblematic film de autor, să definească mecanismele absurde ale unui sistem dictatorial (și în special ale dictaturii pe care a trăit-o, cum se spune, „pe propria piele” în România regimului dictatorial). Metafora (care ne duce gândul și spre „orașul viitorului” din Metropolis de Fritz Lang ) funcționează la toate palierele de concepție și de receptare a filmului. Hotel de lux impune și prin distribuția actoricească, interpreții figurând, prin „semnul” lor, idei, concepții, fenomene: Ștefan Iordache conturează o personalitate malefică, dictatorială, ubicuă, Irina Petrescu întrupează atribute generice ale Mamei, Valentin Popescu – în rolul Fiului – simbolizează lașitatea asumată, într-un univers al manipulării și maculării, ceilalți participanți la ritualul dezumanizării – printre care Lamia Beligan, Irina Movilă, Simona Bondoc, Alfred Demetriu, Marius Stănescu, Valeriu Delekeza – au clipa lor de prim-plan, pentru a redeveni, apoi, „piesele” unui decor uman sumbru și înfricoșător.Pentru o dată, la al doilea film post-revoluționar, Dan Pița renunță apoi la parabolă în favoarea unei prospecții realiste a actualității: prin Pepe & Fifi, rergizorul revine la „uneltele dintâi”, cele din filmul de diplomă Viața în roz și din lung metrajul care l-a consacrat, Filip cel bun. Ajuns la Montreal, filmul a prilejuit felurite opinii în presa festivalului. S-a scris despre Dan Pița că este „un geniu al sumbrului”, că „descrie prin intermediul unor personaje marginale un tablou decadent al României moderne”. Cert este că metaforele nu lipsesc nici în această „prospecție a cotidianuluii”, susținută de un trio interpretativ tânăr și performant – Irina Movilă, Mihai Călin, Cristian Iacob –, de ceilalți interpreți, printre care Costel Constantin, Damian Crâșmaru. A urmat, în filmografia lui Dan Pița, cel mai ambițios proiect estetic al unui program artistic mereu ambițios, filmul Eu sunt Adam!, o ecranizare după scrieri de Mircea Eliade, o sinteză de teme și motive din creația ilustrului scriitor, alcătuită de regizor. În caruselul scenaristico-regizoral cele trei eroine obsedante din „La țigănci” –, țiganca, grecoaica, ovreica – se amestecă cu personajele din „Strada Mântuleasa”, cu semne din timpi sociali diferiți, cu meditații târzii ale autoruluii, cu Adam, cel de dinainte de păcat. Strigătului „Eu sunt Adam!” i se asociază – dat fiind modul de structurare al filmului – strigătul „Eu sunt Pița!”, metaforele fiind permanente în demersul regizoral, ca și strigătul „Eu sunt Ștefan Iordache!” – actorul asumându-și extravaganțele, traumele, suferințele personajului cu o concentare perfectă, și, concluziv, strigătul „Eu sunt Mircea Eliade!”, tartorul moral al întregii drame. Omul zilei, parabola cu substrat politic prezentată pe ecran în noiembrie 1997, reprezintă un alt moment „programatic” în filmografia regizorului Dan Pița. Filmul aduce pe tapet dificultățile unui nou timp social-politic, acela al prezentului imediat: personajul titular, șef de partid politic, membru al parlamentului, prosper om de afaceri devine victima unui scandal public, este suspectat și anchetat, presa speculează scandalul și încearcă să compromită imaginea de lider politic a parlamentarului. Cam aceasta este trama din Omul zilei, un film în care Ștefan Iordache crează încă un rol antologic, alături de Alina Chivulescu – care are meritul de a nu se fi „pierdut” lângă un partener de elită –, de alți actori marcanți ai scenei și ecranului românesc, Maia Morgenstern, George Mihăiță, Victor Rebengiuc, Cristian Iacob, Vladimir Găitan, Costel Constantin, Vlad Rădescu... 

autor: Călin Căliman