Cinematograful Brand – Roman 1911

Era un fel de coridor lung şi îngust, chiar în prelungirea berăriei Brand, având o singură uşă, pentru intrare şi pentru ieşire, prin care pătrundeau nu numai spectatorii, dar şi mirosul de fleici şi mititei, venit din localul de consumaţie. Parfumul acesta învăluia scenele de dragoste de pe ecranul boţit şi găurit, de un gri murdar, scene pe care aparatul de proiecţie le acompania cu zgomotul lui monoton şi enervant, ca o mitralieră în bătaie!
Acţionat cu mâna, aparatul colabora intens la acţiunea filmului. Proiecţionistul improvizat imprima scenelor din film un ritm propriu: dacă scena repezenta o bătaie sau un atac de cavalerie, el învârtea manivela aparatului mai repede, iar dacă era vorba de o scenă de dragoste - pe care şi el era probabil dornic să o savureze pe îndelete - învârtea manivela mai încet, chiar până la descompunerea imaginilor, spre satisfacţa publicului din sală.
În primele rânduri de scaune lua loc lumea bună, a târgului, iar spre fundul sălii oamenii mai simpli. Şi dacă prefectul, primarul sau procurorul anunţă că va veni la cinematograf, atunci reprezentaţia nu începea până când oficalul nu-şi făcea apariţia în sală…- O vinit don’ prefect, dă-i drumu’!...- Jean Mihail (Filmul românesc de altădată, pag. 10)