Celelalte debuturi din anii ’80

Un debut regizoral „special” de la începutul anilor ’80 a fost acela al operatorului de imagine Nicu Stan, cu filmul Un echipaj pentru Singapore (mai 1982), o primă colaborare a noului regizor cu scriitorul-scenarist Ioan Grigorescu, o colaborare care va continua cu un film sensibil  precum Vreau să ştiu de ce am aripi (martie 1984), povestea unei familii pe cale de destrămare, cu un aviator de cursă lungă (Ovidiu Iuliu Moldovan), o femeie obosită de-ale vieţii (Valeria Seciu) şi un copil de 12 ani, la vârsta întrebărilor fundamentale (Cosmin Şofron, cu antecedente cinematografice, el era băiatul care turna zahăr în motorul motocicletei nemţilor din serialul TV Lumini şi umbre). Nicu Stan va mai realiza doar două filme ca regizor, Furtună în Pacific (iunie 1986) şi Cale liberă (noiembrie 1987), coborând, în acest din urmă film, împreună cu scenaristul Romulus Lal, cu revelaţia actoricească, Ruxandra Bucescu şi cu câţiva actori de prim-plan precum Emil Hossu, Eniko Szilagyi-Dumitrescu, Mircea Albulescu, Iurie Darie, Dorel Vişan, printre constructorii metroului bucureştean. În primii ani ’80 au fost lansate pe piaţă şi două filme de scheciuri, De patru ori start şi Vară scurtă, cuprinzând, fiecare, cîte patru filme scurte (în anii respectivi, debutul în lung metraj era condiţionat de creaţia unui scurt metraj). În De patru ori start (aprilie 1984) figurau scurt metrajele Tema 13: bătrâneţe de Cornel Diaconu, Mobilă stil de Dan Marcoci, Clipele dinaintea singurătăţii de Constantin Păun şi Întâlnirea din pământuri de Dumitru Dinulescu, după Marin Preda, iar în Vară scurtă (februarie 1985) debutau alţi patru regizori, unii fără continuări cinematografice, Wilhelm Windhab cu O bucată de pâine, Ovidiu Drăgănescu cu Înfruntarea, Dan Stoica cu Întârzierea şi Tereza Barta cu Vară scurtă. Dintre autorii acestor scurt metraje, primul regizor ajuns la lung metraj a fost Dan Marcoci, care, în acei ani, a propus două filme pornite de la scenarii de Nicolae Ţic: Mult mai de preţ e iubirea (mai 1983), o ilustrare a proverbului „banii nu aduc fericirea”, şi Scopul şi mijloacele (iunie 1984), o ilustrare a unei alte maxime binecunoscute, „scopul scuză mijloacele”, ambele filme cu Rodica Negrea în prim plan. Printre filmele realizate de Cornel Diaconu în anii  ’80 sunt Escapada (mai 1983), o comedie scrisă de Mircea Radu Iacoban şi filmată de Sorin Ilieşiu, cu Octavian Cotescu, Valeria Seciu, George Constantin şi Rada Istrate în distribuţie, Salutări de la Agigea (august 1984), un film estival cu Şerban Ionescu, Ştefan Velniciuc, Doina Deleanu, Nae Caranfil şi Cosmin Şofron şi Nişte băieţi grozavi (aprilie 1988), un film hazliu şi poetic despre „o echipă de tineri”, într-un sat de câmpie, la ora secerişului, printre interpreţi fiind Rodica Mandache, Petre Nicolae, Lucian Nuţă, Sebastian Papaiani şi Magda Catone.  Un debut promiţător în lung metraj (rămas, din păcate, fără confirmări) a fost acela al regizorului Dumitru Dinulescu, cu filmul Sper să ne mai vedem (noiembrie 1985). Regizorul reţinuse atenţia printr-un scurt metraj vesel şi deloc gratuit realizat la absolvirea I.A.T.C., Iaurtul şi cunoaşterea lumii, după  o proză de Tudor Mazilu, şi apoi prin Întâlnirea din pământuri, o contribuţie substanţială la ecranizarea operei lui Marin Preda, cu personaje din „Întâlnirea din pământuri” şi „Marele singuratic”. Între timp, autorul a scris carte după carte („Robert Calul”, „Linda Belinda”, „Galaxia burlacilor”, „Eu şi Robert Calul”), a montat spectacole de teatru. Lung metrajul său Sper să ne mai vedem porneşte de la o proză ofertantă a lui Ion Băieşu: un tânăr inginer hidroenergetician vine, după o lungă absenţă, în satul său natal, Aldeni, îşi petrece concediul transformând o moară părăsită într-o microhidrocentrală, şi pleacă, lăsând oamenilor un dar frumos, născut din pasiune, pricepere şi recunoştinţă, din bucuria de a face ceva util semenilor, pleacă, cu simţul datoriei împlinite, pleacă, fără a aştepta la rându-i recunoştinţă, ba chiar stârnind în urma lui o nelinişte birocratică. Umorul şi poezia fac „casă bună” în filmul lui Dumitru Dinulescu, cu doi actori mai puţin cunoscuţi în rolurile principale, actorul – atunci – craiovean Valentin Mihali şi o actriţă – atunci – clujeană, Ileana Harşa- Negru, în relaţie armonioasă cu mari actori ai scenei şi ecranului românesc, Mitică Popescu, Dorel Vişan, Ion Besoiu, Dan Condurache, Margareta Pogonat. Anii 1986-1988 – oricât ar părea de ciudat – au fost darnici în debuturi. Au lansat, atunci, lung metraje de ficţiune regizori precum Cristina Nichituş, Anghel Mora, Dorin Mircea Doroftei. Cristina Nichituş a fost autoarea filmului Pădurea de fagi (august 1987), un film de război ale cărui principale protagoniste erau telefonistele unei centrale telefonice – interpretate de Raluca Penu, Anca Sigartău, Tora Vasilescu, Adriana Şchiopu, Carmen Trocan, Cecilia Bârbora –, care preluau, în contextul actului istoric din 23 august 1944, misiunea asigurării tuturor comunicaţiilor dintre Statul Major şi trupele române angrenate în lupta antihitleristă, o misiune pe care o îndeplineau prin adevărate acte de eroism. Cristina Nichituş avea să mai facă, atunci, un film, Liliacul înfloreşte a doua oară, în care apăreau, printre alţii, Nineta Gusti, Rodica Mandache, Emilia Popescu.  Anghel Mora lansa filmul sportiv Rezervă la start (aprilie 1988), cu Mihai Stan, George Alexandru, Bogdan Stanoevici, Tania Filip în distribuţie, iar Dorin Mircea Doroftei semna filmul Nelu (septembrie 1988), pe un scenariu de D.R.Popescu, drama unui copil de 13 ani (interpretat de Mihai Brătilă),  ai cărui părinţi sunt acuzaţi pe nedrept, o dramă în care mai jucau Tora Vasilescu, Florin Zamfirescu, Melania Ursu...şi Radu Duda (în rolul miliţianului Nelu), pentru care acest rol  a însemnat nu numai „ieşirea în lumea cinematografică” a unui înzestrat actor ieşean, ci şi – prin ecourile sale – „intrarea” în familia regală.

autor: Călin Căliman