Câteva titluri premonitorii din deceniul IX

La scurtă vreme după Croaziera de Mircea Daneliuc apărea pe ecrane un alt film de atitudine, Probleme personale de David Reu (cu premiera în luna mai 1981).  Filmul nu reedita, în primul rând din pricina cenzurii vremii,  intensitatea demersului civic din romanul de inspiraţie, „Cădere liberă” de Grigore Zanc, dar, atât cât a putut prelua din romanul originar şi, apoi, din scenariu, filmul regizorului David Reu rămâne, prin critica social-politică întreprinsă, unul dintre cele mai curajoase , mai directe, filme de atitudine din ultimul deceniu al epocii totalitare. Romanul şi scenariul aveau un titlu „avertizant”, să-i spunem premonitoriu (mai ales pentru că acea „cădere liberă” nu era căderea unui corp oarecare, din pricina gravitaţiei, ci era chiar căderea unei societăţi, „multilateral dezvoltate”), cenzura l-a transformat într-o formulă cuminte şi ceţoasă, Probleme personale (chiar dacă aceste „probleme personale” ale personajului central – conferenţiarul universitar Cremene, interpretat de Traian Stănescu – sunt, de fapt „problemele cetăţii”). „Ajut şi eu la îndreptarea lucrurilor strâmbe  şi la bunul mers al celor drepte”, spune personajul, şi această replică îi defineşte statutul moral. Alături de el este un alt personaj (administrativ), cuceritor prin sinceritate şi inteligenţă (interpretat de Dorel Vişan), de cealaltă parte a conflictului, în relaţie de adversitate, sunt „activiştii” rutinieri, oportunişti, meschini,  corupţi, cărora li se datorează „căderea liberă” a societăţii multilateral dezvoltate. Filmul merge şi pe firul unei poveşti de dragoste, ai cărei protagonişti sunt profesorul Cremene şi studenta Conelia Pop (în rolul căreia Liliana Tudor îşi reeditează performanţa artistică din Lumina palidă a durerii, e frumoasă, interesantă şi stranie, aşa cum o cerea personajul), mai joacă în film, lăsând urme durabile, Ioana Crăciunescu, George Constantin, Margareta Pogonat, Mircea  Anghelescu, Dumitru Chesa, Zaharia Volbea. Probleme personale rămâne – nu numai prin titlul premonitoriu al romanului de inspiraţie, ci şi prin virulenţa criticii sociale, prin adevărurile rostite – un film care anunţa sfârşitul „nopţii totalitare”. Dar aş rămâne la titlurile premonitorii, avertizante, ale deceniului cinematografic (cel mai crunt dintre deceniile dictatoriale). Iată doar câteva: Cădere liberă, O lume fără cer, Quo vadis, homo sapiens?, La capătul liniei, Sfîrşitul nopţii, Imposibila iubire, Să mori rănit din dragoste de viaţă, Dreptate în lanţuri, Glissando, şi ar mai fi câteva alte titluri, până la  neverosimilul titlu premonitoriu Noiembrie, ultimul bal, pe care îl punea regizorul Dan Piţa pe ecranizarea cumintelui roman sadovenian „Locul unde nu s-a întâmplat nimic”, film programat pe ecrane cu doar trei-patru luni înaintea ultimului bal al Partidului Comunist, Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989. Încă o dată o spun: nu este vorba despre filme disidente, fiecare dintre filmele amintite îşi are locul şi rostul său în filmografia autorilor şi în istoria filmului românesc, unele sunt pelicule istorice, altele sunt ecranizări, nu toate au răfuieli directe sau metaforice cu dictatura, cu aberaţiile sistemului totalitar. Dar titlurile acestor filme pot fi considerate disidente, nu sunt deloc întâmplătoare pentru starea de spirit a cineaştilor în anii ’80, pe parcursul unui continuu „glissando” spiritual, care anunţa „capătul liniei” şi „sfârşitul nopţii”. Despre filmul Noiembrie, ultimul bal va mai veni vorba, într-un alt context. Reţinem, deocamdată, ideea că în zilele „ultimului bal” rula pe ecrane un alt film al lui Dan Piţa, tot pe un scenariu de D.R.Popescu, Rochia albă de dantelă, care, chiar dacă nu avea un titlu premonitoriu, anunţa – prin fondul de idei, prin intensitatea trăirilor – revoluţia izbăvitoare din decembrie, fiind, la rândul ei, o peliculă neverosimilă pentru anul de graţie 1989. Şi despre acest film va mai veni vorba altădată. Spunem doar atâta acum şi aici: pentru regizorul Dan Piţa, Rochia albă de dantelă reprezenta, în noiembrie 1989, un summum al unei filmografii de vârf; ecoul strigătului de disperare şi de descătuşare al eroinei (interpretată senzaţional de Diana Gheorghian), momentul de vârf al filmului, a răsunat şi în decembrie 1989!...


autor: Călin Căliman