Câinii cu covrigi în coadă
Pentru o clipă, imediat după istoricul decembrie ’89, o lume întreagă a crezut că, în peisajul cotidian, vor apărea „câinii cu covrigi în coadă”. În ordine cinematografică de idei, prima senzație a fost că în foarte scurtă vreme cinematograful românesc își va câștiga de la sine dreptul la o creație valoroasă, despovărată de balastul oricărui tip de cenzură. Dar câinii cu covrigi în coadă nu au apărut în primul deceniu post-revoluționar! Și astfel se face că, în primul an de libertate, nu a fost produs, practic, niciun lung metraj de ficțiune românesc (fapt care nu se întâmplase de multe decenii încoace!), deși cineaștii și-au dobândit relativ repede, așa cum și-au dorit, independența artisică și administrativă (nu neapărat spre binele lor!). Semnul trebuia să dea de gândit, dar faptul a fost trecut repede cu vederea pentru că – deși n-a produs! – cinematograful românesc a avut ce arăta spectatorilor, atât la capitolul „reluărilor” cât și în privința „premierelor absolute”. La început de an 1990 au fost propuse spectatorilor creații cinematografice românești mai vechi sau mai noi, interzise în anii dictaturii, unele la scurtă vreme după premieră, altele chiar înaintea premierei. Generațiile contemporane au putut vedea, astfel, la aproape două decenii după premieră, Reconstituirea lui Lucian Pintilie, metafora antitotalitară constituind, pentru tinerii vremii, un temeinic prilej de meditație.
A fost reluat și filmul lui Mircea Daneliuc Croaziera, un film care denunța fără echivoc – cum a demonstrat-o și la premiera din 1981, înainte de a fi „scos din circuit” – tare fundamentale, social-politice și morale ale unei societăți falite. A ajuns, în sfârșit, pe ecrane, și filmul lui Dan Pița Faleze de nisip – care rulase pe ecrane doar două-trei zile în anul premierei, 1983 –, au fost recuperate lung metrajul scriitorului și regizorului „de-o vară” Nicolae Breban Printre colinele verzi, ca și filmul regizorului Lucian Bratu – pe scenariul lui Radu Cosașu – Un film cu o fată fermecătoare (atacat cu o furie fără precedent la premiera din 1967, când „fata fermecătoare” Margareta Pâslaru a scos-o literalmente din minți pe viitoarea ocupantă a „cabinetului 2” Elena Ceaușescu), a fost readus pe ecrane filmul lui Radu Gabrea pe scenariul lui Fănuș Neagu Dincolo de nisipuri, a fost reprogramată profesiunea de credință a lui Alexandru Tatos Secvențe, după ce regizorul, la 40 de zile de la revoluția izbăvitoare, s-a înălțat la ceruri (lăsând aproape terminat încă un film, Cine are dreptate?, pe care-l va finisa operatorul și colaboratorul său apropiat, Vivi Drăgan Vasile).
Mult așteptatul „film interzis” De ce trag clopotele, Mitică?, al lui Lucian Pintilie, a fost programat pe ecrane – din motive mai mult sau mai puțin tehnice – abia spre sfârșitul anului. Până atunci, a fost pusă și pe alte re-programări eticheta „interzis de cenzură” (un gest nu totdeauna foarte inspirat). A rulat, de pildă, filmul regizorului Cornel Todea Adio, dragă Nela!, retras de pe ecrane, e drept, în anul premierei, 1972, dar din pricina calității sale artistice îndoielnice, nu din alte motive. „Cazul” filmului Drumeț în calea lupilor de Constantin Vaeni (consacrat ultimelor ore din viața marelui istoric-patriot care a fost Nicolae Iorga, în interpretarea cinematografică a lui Valentin Teodosiu) este de o cu totul altă natură. Este notoriu faptul că regizorul a purtat bătălii îndelungi cu cenzura ceaușistă, dar a bate monedă pe lupta cu cenzura, când filmul a fost realizat până la revoluție, de către un bun profesionist al regiei, nu face decât să deplaseze centrul de interes de la fondul problemei la circumstanțele conjuncturale.
În cazul filmului Liliacul înflorește a doua oară de Cristina Nichituș – o melodramă contemporană după o piesă de teatru de Sorin Holban, cu doi actori plăcuți, Emilia Popescu și Adrian Titieni – respectiva etichetă este chiar o eroare. Cu adevărat „film interzis de cenzură” în anii ‘80 a fost, însă, Sezonul pescărușilor de Nicolae Oprițescu. Este vorba despre un film „uitat” câțiva ani într-un raft de arhivă, tocmai datorită faptului că aborda o temă de mare temeritate civică, aceea a furtului intelectual, nu în orice domeniu, ci în domeniul cercetărilor chimice. Un film pe această temă în România anului 1984, în epoca multilateral dezvoltată a polimerilor, ar fi avut o importanță capitală. Ajuns pe ecrane abia după șase ani (și după o Revoluție!), filmul și-a păstrat adresa, dar actualitatea de referință era, prin forța lucrilor, diminuată.
Au fost prezentate, atunci, pe ecrane, și alte câteva filme românești produse în anii ’80. Filmul de adio al regizorului Alexandru Tatos, de pildă, Cine are dreptate?, pe un scenariu de Paul Everac, rămâne om „lecție de cinema” în cel mai deplin înțeles al formulei: filmul unei „avarii” dintr-un combinat industrial devine, explicit, filmul unei avarii mult mai grave, avaria morală, economică, spirituală a unei societăți bazate pe minciună, delațiune și conjunctură. Un alt film sobru și echilibrat este Un bulgăre de humă de Nicolae Mărgineanu, ale cărui personaje principale sunt Ion Creangă, Mihai Eminescu și Veronica Micle (interpretate de Dorel Vișan, Adrian Pintea și Maria Ploae), evocate, toate, la o sută de ani de la dispariție. Este de remarcat și filmul Tinerețe frântă de Maria Maric (autoare de origine sârbă, absolventă a Institului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1975), un film a cărui acțiune se desfășoară într-o așezare românească din Banatul sârbesc, printre protagoniștii conflictului fiind peronajele create de Dan Puric, Adrian Titieni, Carmen Trocan și Silvia Pincu. Printre celelalte filme realizate înainte de Decembrie 1989 ajunse pe ecran în 1990 se numără și Cenușa păsării din vis de Dorin Mircea Doroftei, pe scenariul lui D.R.Popescu, co-producția româno-poloneză Marea sfidare de Manole Marcus, cu scenariul lui Ioan Grigorescu, comedia tandră Întâmplări cu Alexandra de Cornel Diaconu (cu Mircea Diaconu și Ana Diaconu!), Taina jocului de cuburi de Gheorghe Naghi, pe un scenariu de Flavia Buref. Printre filmele interzise reprogramate în 1990 s-a numărat și lung metrajul animat Robinson Crusoe de Victor Antonescu.
Dar „premiera anului” a fist, neîndoios, filmul lui Lucian Pintilie De ce trag clopotele, Mitică?, prezentat în premieră după un deceniu de la data producerii sale, un Caragiale citit într-un mod foarte personal și incitant de regizor, cu strălucite creații actoricești datorate unor interpreți de marcă precum Victor Rebengiuc (Pampon), Mariana Mihuț (Mița Baston), Gheorghe Dinică (Nae Girimea), Tora Vasilescu (Didina Mazu), Mircea Diaconu (Iordache), cu toate celelalte personaje care alcătuiesc o lume care te înspăimântă, te cutremură și te cucerește. „De ce trag clopotele, Mitică?” „De frânghie, dom’le!”...
autor: Călin Căliman
’’Intre... citeste tot
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt 20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.
Manager proiect: Valentin Partenie