Anul cinematografic 1989

Într-un mod cât se poate de paradoxal, în anul 1989, când urma să aibă loc, în noiembrie, Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, rula pe ecrane un lung metraj românesc intitulat, pur și simplu, Noiembrie ultimul bal (congresul din noiembrie a avut loc, și a fost, efectiv, așa cum suna premoniția cinematografică, „ultimul bal” al Partidului Comunist Român!). Anul 1989, ultimul an al dictaturii ceaușiste, cel mai sinistru – din atâtea și atâtea puncte de vedere –, anul în care cultul personalității atinsese cote monstruoase, neverosimile (cultul personalității liber consimțit fiind arma cu două tăișuri care l-a răpus pe dictator!), a fost și din punct de vedere cinematografic, așadar, un an neverosimil, paradoxal (nu numai prin exemplul de mai sus). Sigur, n-au lipsit din peisajul cinematografic, în luna ianuarie, când erau sărbătorite zilele de naștere ale „iubiților conducători”, nici filmele omagiale, numai că filmele respective rulau două-trei zile, cu săli goale, în care nu intra niciun câine. Pe ecranele lunii ianuarie 1989 au rulat, însă, și alte filme de montaj, care, după ce epuizau „omagiile” – inevitabile în astfel de situații – încercau să spună și altceva. Rula, de pildă, România la a 70-a aniversare a Marii Uniri, un film realizat de Șerban Comănescu, Pompiliu Gâlmeanu și Mihai Constantinescu (pe un scenariu de Nicolae Dragoș, George Radu Chirovici și Adrian Vasilescu), împreună cu operatorii de imagine Ion Bârsan, Vlad Leu și Adrian Drăgișin,  un film patetic și emoționant despre ziua de 1 Decembrie 1918, devenită ulterior ziua națională a României.Tot atunci rula pe ecrane un documentar de lung metraj (alcătuit, deopotrivă, din pagini cinematografice de arhivă și din filmări contemporane), București – file de epopee, realizat de regizorul Virgil Calotescu, pe un scenariu de Lucian Avramescu, cu operatorii Gabriel Cobasnian și Cătălin Vago în echipa de filmare; lăsând la o parte balastul, filmul sintetizează, în imagini relevante, povestea de ieri și de azi a orașului lui Bucur.Ce alte filme au figurat în repertoriul anului cinematografic 1989? În februarie putea fi văzut pe ecrane filmul unei excursii, Expediția, de Mircea Moldovan, nimic altceva decât o „recreație” în filmografia autorului. Nu mult după aceea era prezentată în premieră o comedie plăcută, De ce are vulpea coadă? de Cornel Diaconu, de fapt o re-descoperire a copilăriei, pe parcursul unei „vacanțe la bunici”, cu un copil de 5-6 ani, Octavian Herescu, spontan și dezinvolt, cu Rodica Mandache pe post de mamă încântătoare și Geo Costiniu, un tată discret și auto-ironic, cu Valentin Uritescu și Antoaneta Glodeanu ca bunici. Dintre premierele lunii martie s-a detașat Vacanța cea mare, un film de mare discreție sufletească al regizorului Andrei Blaier, cu Victor Odilo Cimbru, Marcel Iureș și Tamara Crețulescu, tot pe atunci,  regizorul Dan Mironescu inaugura, cu filmul Martori dispăruți o nouă serie aventuroasă scrisă de Eugen Barbu și Nicolae-Paul Mihail, iar Sergiu Nicolaescu prezenta pe marile ecrane filmul François Villon, cu Florent Pagny în rolul titular, o variantă prescurtată a unui film de televiziune în șase episoade. În aprilie 1989, Gopo revenea pe ecrane cu ultimul său film terminat, Maria și Mirabela în Tranzistoria, cu alte protagoniste n rolurile titulare (din simplul motiv că, de la Maria-Mirabela trecuseră opt ani!), Ioana Moraru și Adriana Cucinski, care se integrează cu bucurie (se simte!) în „jocul de-a Tranzitoria” propus de Gopo. Către sfârșitul acelei luni ajungea pe ecrane O vară cu Mara de George Cornea, pe un scenariu „de suflet” al lui Radu Aneste Petrescu, povestea atașantă a unor maramureșeni sosiți într-un sat din câmpia ialomițeană la ora secerișului, cu Teodora Mareș, frumoasă, în rolul titular, și cu Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu,  Sebastian Papaiani, Maria Rotaru, Dan Puric în distribuție. Printre filmele verii s-a numărat pelicula lui Mircea Mureșan Maria și marea, o poveste de dragoste scrisă de Radu Tudoran, cu Maia Morgenstern și Eusebiu Ștefănescu în rolurile principale. În vara acelui an, când se împlineau 100 de ani de la trecerea în nemurire a poetului Mihai Eminescu, studioul „Alexandru Sahia” dedica un nou eseu documentar Poetului, filmul Mihai Eminescu de Mircea Bunescu. În luna iulie a ajuns pe ecrane eseul documentar de lung metraj Viața ca o poveste de Costache Ciubotaru șu Al.G.Croitoru, cu un comentariu substanțial, inteligent, atractiv și dinamic al Ecaterinei Oproiu, primul episod dintr-un preconizat (și părăsit) serial consacrat „filmului românesc de ieri și de azi”. La cinematograful de alături (pe vremea aceea, Bucureștiul avea, încă, un „bulevard al cinematografelor”!) se anunța „ultimul bal din noiembrie”. Filmul lui Dan Pița Noiembrie, ultimul bal, pe un scenariu scris în colaborare cu Șerban Velescu, pornește de la romanul sadovenian „Locul unde nu s-a întâmplat nimic”, este, așadar, o ecranizare de epocă, cu Ștefan Iordache în rolul boierului Lai Cantacuzino, cu multe nume insolite în distribuție, printre care Șoimița Lupu (Daria), Gabriela Baciu (Aglaie Argintar), cu criticul Florian Potra în rolul generalului Argintar), cu Cătălina Murgea, Cornel Revent și cu imaginea de mare rafinament a lui Călin Ghibu. Vara lui 1989 a adus pe ecrane încă un film de referință al regizorului Alexandru Tatos, Secretul armei...secrete, de data aceasta un film „neverosimil” (nu numai un titlu neverosimil!), date fiind aluziile sale străvezii. Aparent, regizorul se joacă, plăsmuind o lume de basm, numai că regizorul acționează cu nerv parodic, originalitatea armei secrete constă în faptul că trage îndărăt, principalii combatanți reușind în termen record să-și distrugă propriile oști („amănunt” care ne duce, involuntar, gândul spre...„victoria socialismului împotriva întregului popor”), iar Victor Rebengiuc portretizează în tușe originale abulia și ridicolul Împăratului belicos (care ne duce gîndul la...știm noi cine). Vara s-a desfășurat ediția a XII-a a Festivalului de la Costinești, o ediție-apogeu, cu șapte filme de actualitate și două ecranizări programate în concursul propriuzis,  cu 45 de kilometri de peliculă trecuți prin aparatele de proiecție, aproximativ 1500 de minute de film. Câteva din aceste minute trebuie scăzute, însă, deoarece peliculele omagiale, fluierate insistent, huiduite de tinerii din amfiteatrul Costineștilor, au fost „întrerupte”, lăsate pentru un altădată devenit repede niciodată. Au mai fost programate, în premieră, filme precum Flori de ghiață de Anghel Mora (cu Ovidiu Iuliu Moldovan și Anda Onesa), Un studio în căutarea unei vedete de Nicolae Corjos (un film inspirat din lumea filmului), Cei care plătesc cu viața de Șerban Marinescu, ecranizarea unor scrieri de Camil Petrescu distinsă cu șapte  premii la Costinești, și cu Ștefan Iordache, Maia Morgenstern, Ovidiu Ghiniță, Adrian Pintea, Irina Petrescu, Mariana Mihuț, Marcel Iureș. În noiembrie, la ora ultimului bal, rula pe ecrane un alt film de Dan Pița, unul dintre cele mai valoroase filme ale deceniului, Rochia albă de dantelă, o dramă contemporană, pe un scenariu de D.R.Popescu,  cu un strigăt premonitoriu al principalei eroine, interpretată de Diana Gheorghian, care a anunțat strigătul revoluției din decembrie.  Alte două premiere românești pe ecranele lunii decembrie: Mircea de Sergiu Nicolaescu, cel mai „conjunctural” dintre filmele istorice ale regizorului,  și Există joi?, filmul de adio al regizorului Adrian Petringenaru.

autor: Călin Căliman