Alte debuturi întârziate ale deceniului

Au fost și alte câteva debuturi în anii ’90. Regizorul Bogdan Drăgulescu, de pildă, nu s-a putut integra în „valul de debuturi” post-revoluționare, dar i-a ajuns din urmă pe colegii de generație, găsind „uși deschise” la studiourile din Chișinău, unde a filmat în 1992 comedia Unde fugi, maestre?, susținută de un actor în vervă,  Mircea Diaconu, integrat în realități specifice locului. Spre sfârșitul ultimului deceniu al veacului – după ani lungi de pauză în „dosarul” debuturilor – au mai ajuns la film doi tineri, Bogdan-Cristian Drăgan și Marius Barna. Bogdan-Cristian Drăgan a transpus pe ecran un scenariu de Horia Pătrașcu, Cortul. Prin acest scenariu, Horia Pătrașcu a intenționat, neîndoios, o replică la scenariul său din urmă cu trei decenii, pentru filmul lui Lucian Pintilie Reconstituirea. Ca și acolo, personajele (și însuși „cortul” care adăpostește acțiunea) sunt investite cu sensuri simbolice: de pe o stradă laterală – unde niște lucrători, în jurul unui cazan cu smoală care dă în clocot, încearcă să dea de urma unor defecțiuni la o conductă – sunt evocate, întâi ca un ecou îndepărtat, apoi cu efect direct asupra personajelor tramei, evenimentele din decembrie ’89. Acțiunea se petrece pe parcursul zilei de 21 decembrie 1989, în curtea unei ambasade (a Republicii...Bruthasso). Pe structura unui scenariu cu finalități metaforice, regizorul Bogdan-Cristian Drăgan – ajuns destul de târziu la filmul de lung metraj, după ce, încă din 1991, cu un „film de școală”, scurt metrajul Ema, obținea un Mare Premiu la Costinești – a simțit nevoia să-și topească propriile fantasme cinematografice (stabilind relații cu istoria filmului mondial și românesc, de la primele citate, acelea cu „stropitorul stropit” până la trimiterile sofisticate spre „noul cinema” sud-american), îndepărtându-se astfel de semnificațiile inițiale ale scenariului, obținând un film baroc, fugind după prea mulți iepuri dintr-o dată. Actori consacrați, alături de tineri, au oferit garanții de veridicitate personajelor: Victor Rebengiuc a devenit un muncitor „ca la carte”, îl secondează Claudiu Bleonț (un personaj „negativ”), Cristina Iacob (în rol tragic), Ilie Gheorghe, Anda Dinu, Emil Hoștină, Constantin Cotimanis, Valer Delakeza, Marian Negrescu. La începutul anului 1999 a avut loc și premiera filmului Față în față de Marius Theodor Barna, care și-a transpus pe ecran un scenariu propriu, cu numai două personaje principale (și un post de televiziune care însoțește eroii pe parcursul celor 24 de ore ale „momentului” lor de criză), susținute de actori importanți. Maia Morgenstern interpretează rolul unei scriitoare disidente din anii totalitarismului care află astăzi – printr-o acțiune mediatică brutală și isterizată – că soțul ei, un publicist reputat, a fost, ani la rând, informator al securității. Reacțiile personajului feminin se înscriu pe o paletă, practic, infinită: furie, îndoieli, neliniște, spaimă, greață, compasiune, serenitate. Actrița era secondată de Șerban Ionescu, care nuanțează atent forța și slăbiciunile personajului, revăzându-și cu luciditate trecutul și depășind cu demnitate, cu cuget împăcat, „momentul adevărului”. Cel de al treilea „personaj” (postul de televiziune „Tele-Plus”) seamănă cu  câteva posturi care au intrat în viața noastră zilnică: moderatorul TV (Adrian Titieni) are...bretele, transmisiile în direct fac parte din cotidian, reporterul (Șerban Pavlu) are și el „modele” în realitate; mai joacă în film Horațiu Mălăele și Mircea Rusu, în timp ce alte două personaje – interpretate cu farmec psihologic de Mircea Diaconu și Magda Catone – sunt un profesor de țară și consoarta lui. Înaintea acestui „debut”, regizorul își „făcuse mâna” și cu un film TV, Război în bucătărie, pe un scenariu de Răsvan Popescu. Pentru că a venit vorba despre producții de televiziune, să consemnăm faptul că Studioul de Film TV (condus, în anii ’90, de Dan Necșulea) a favorizat insistent creația tinerilor debutanți. La Studioul de Film TV a fost realizat (și prezentat pe post), de pildă, un ciclu de șase „povești”, cu „iubiri imposibile” (scrise de Marius Șopterean). Filmul de metraj mediu Lumina de Gheorghe Preda spune o nefericită poveste de dragoste, aceea dintre un tânăr trecut prin închisorile comuniste ale anilor ’50 și o fată plăpândă (cu trupul în gips) zărită – ca o lumină – prin fereastra închisorii. Scurt metrajul Ploaia descoperea un cineast de mare sensibilitate, Sinișa Dragin, care avea să pbțină „credit”și pentru un film TV de lung metraj, Lunga călătorie cu trenul. În scurt metrajul Meditație, regizorul Vali Hotea și-a afirmat simțul filmic, într-o poveste despre jocul înșelător al aparențelor. Scurt metrajul Aur de Teodor Hacigheanu – cu frumoasa Mara Grigore – este o poveste de adulter cu final neașteptat. Regizorul Radu Muntean descoperă, în Mușcatele, fisurile unei „iubiri de-o viață”, și același regizor, cu filmul Tragica poveste de dragoste a celor doi repurta Marele Premiu la Festivalul de la Costinești (decedat în pragul ediției jubiliare, XX). O șansă a avut, în 1999, tot la Studioul de Film TV, regizorul Alexandru Maftei, cu lung metrajul Fii cu ochii pe fericire, în care spune povestea unei promoții de liceeni, după 20 de ani de la terminarea școlii.

autor: Călin Căliman