site în construcție
  • Cel puțin două debuturi marcante Cel puțin două debuturi marcante
    Anul cinematografic 2013 a conținut și cel puțin două debuturi marcante, și ne gândim în primul rând la filmele La limita de jos a cerului de Igor Cobileanski și Câinele japonez de Tudor  Cristian Jurgiu. Cele două filme au figurat, de altfel, în palmaresul principalelor premii cinematografice naționale: La limita de jos a cerului a primit, în cadrul Premiilor Gopo, distincția destinată „celui mai bun debut”, iar Câinele japonez a repurtat premiul pentru „Opera Prima”, la Premiile UCIN. Despre La limita de jos a cerului s-a spus că este un fel de Marfa și banii de peste Prut. Nu de alta, dar personajele principale sunt tot trei tineri (doi băieți și o fată), ca și acolo, care încearcă – fiecare cum poate – să depășească mizeria cotidiană  și lipsa de perspective a societății în care trăiesc. Filmul pornește de la un scenariu inițial al lui Corneliu Porumboiu (care, la început, a vrut să regizeze el filmul), și nu i-a fost deloc greu regizorului moldav Igor Cobileanski să transfere intriga din Vaslui într-o localitate uitată de lume din Republica Moldova.
  • Regizorii Anca Damian, Marian Crișan, Dan Chișu, Florin Piersic jr. merg mai departe...                                                                                                                                              Regizorii Anca Damian, Marian Crișan, Dan Chișu, Florin Piersic jr. merg mai departe...
    Câțiva dintre cineaștii care au ajuns abia în mileniul al III-lea la regia unui film de lung metraj, unii pe drumuri ocolite, și-au consolidat în 2013 filmografia, cu creații cinematografice incluse în palmaresul premiilor naționale ale anului. Anca Damian, de pildă, după ani de operatorie (a fost director de imagine la lung metrajele lui Laurențiu Damian Rămânerera și Drumul câinilor), a regizat în 2009 primul său lumg metraj, Întâlniri încrucișate, după care a urmat originalul și multipremiatul său film Crulic-Drumul spre dincolo, și acum, în 2013, noua premieră, O vară foarte instabilă, un film prezent de trei ori în palmaresul Premiilor UCIN, cu Premiul de regie (ex aequo), acordat Ancăi Damian, cu Premiul de montaj (Ion Ioachim Stroe) și Premiul de muzică (Nathan Larson).   Marian Crișan a impresionat în 2010 opinia publică și critica de specialitate cu un film de mare originalitate, Morgen și a confirmat în 2013, cu filmul Rocker, prezent deasemenea de trei ori în palmaresul Premiilor UCIN: Premiul pentru costume (Alexandra Alexa Ungureanu), Premiul de interpretare masculină pentru rol secundar (Alin State), Premiul pentru coloană sonoră (Mihai Bogos, Kai Tebbel, Olaf Mehl). După cum am văzut în capitole precedente, Dan Chișu – cel care lansase cu mai bine de 20 de ani în urmă Festivalul internațional „DaKINO”, pe care l-a susținut cu pricepere și dăruire de-a lungul anilor – a debutat ca regizor, și el, abia în anul 2010, cu filmul Websitestory, urmat, la distanțe scurte, de Ursul, Și caii sunt verzi pe pereți, ajungând în 2013 la lung metrajul Déjà vu, a cărui protagonistă, Ioana Flora, a fost distinsă, în cadrul Premiilor UCIN, cu Premiul de interpretare feminină pentru rol principal.
  • Două prime întâlniri și o despărțire... Două prime întâlniri și o despărțire...
    Printre evenimentele anilor cinematografici românești 2012 și 2013 s-au numărat două debuturi mai speciale, și un „film de adio”... Un debut așteptat de mai multă vreme a fost acela al încă tânărului regizor Valentin Hotea (care își anunțase talentul de pe vremea filmelor „de Institut”), cu primul său lung metraj, Roxanne, un film prezentat în premieră spre sfârșitul anului 2013. Neîndoios, Valentin Hotea a intrat „cu dreptul” în lumea filmelor de lung metraj, Roxanne este o dramă de familie tratată de regizor cu multă dăruire sufletească, cu un dezvoltat simț al detaliului psihologic. Acțiunea filmului se petrece în anul 2009, dar premisele intrigii s-au pus cu două decenii înainte. Este vorba, practic, despre viața unui bărbat de 38 de ani, Tavi Ionescu, angrenat  într-un trai destul de rutinier (el împărțindu-și viața între grafica pe calculator, o mamă cam bolnavă și o iubire de „ultimă oră”), dar a cărui viață se complică, în momentul în care – cercetândându-și  dosarul de securitate – află că ar putea fi tatăl unui băiat de 20 de ani, Victor, rodul unei iubiri cu o fostă colegă de liceu, Roxana. Bântuit de fantoma paternității, Tavi (Șerban Pavlu) încearcă să afle adevărul, reconstituind întâmplările vieții de altădată, împreună cu fosta colegă de liceu, Roxana (Diana Dumbravă), căsătorită între timp cu Sandu (Mihai Călin) și mamă a trei copii, intrând în legătură și cu Victor (Anghel Damian), fiul cel mare al Roxanei.
  • Nae Caranfil și Closer to the Moon           Nae Caranfil și Closer to the Moon
    Mulți comentatori (printre care și cei care au acordat sau au stabilit premiile cinematografice naționale) au numit anul cinematografic românesc 2014, „Anul Caranfil”. Nu de alta, dar eminentul regizor Nae Caranfil a lansat pe piață, pornind de la o temă dificilă și riscantă, o adevărată capodoperă cinematografică, filmul Closer to the Moon. Această coproducție multiplă (România-S.U.A.-Italia-Polonia-Franța) este un film vorbit în engleză, cu o prestigioasă distribuție internațională, care și-a propus să evoce – într-o originală „cheie” tragi-comică – „marele jaf comunist” din secolul trecut, când, în vara anului 1959, un spectaculos atac asupra unei furgonete a Băncii Naționale a pus pe jar întreaga țară. Autorii jafului, identificați și condamnați la moarte, au fost obligați, înaintea executării pedepsei, să participe la o reconstituire filmată (în scopuri „educative”), să-și joace, așadar, fiecare, propriul rol în hold-up-ul efectuat (respectivul film documentar a și fost realizat, în regia lui Virgil Calotescu și cu imaginea lui Pantelie Tuțuleasa).   Povestea acestei reconstituiri cinematografice constituie, în fapt, subiectul admirabilei „comedii negre” realizate de Nae Caranfil, o poveste de-a dreptul captivantă, nu numai datorită elementelor reale  ale întâmplării de atunci, ci și datorită ingenioaselor ficțiuni la care a apelat regizorul-scenarist.
  • Quod erat demonstrandum... Quod erat demonstrandum...
    Chiar dacă anul 2014 a fost considerat, cum am văzut în capitolul anterior, „anul Caranfil” (datorită superbului film Closer to the Moon), una dintre cele mai importante realizări ale anului cinematografic românesc rămâne înscrierea unei premiere de lung metraj în prima linie a „noului cinema”, zona fastă care a introdus filmul național, de câțiva ani încoace, în „lumea bună” a cinematografului mondial. Acest film este Quod erat demonstrandum (Q.E.D.) de Andrei Gruzsniczki, un film de atitudine, cu solid impact social-politic și moral-filosofic, care vizează aberațiile ideologice și securiste ale societății românești totalitare, filmat în alb-negru de Vivi Drăgan Vasile (tocmai pentru a ieși mai bine în evidență gri-urile „epocii de aur”).
  • „Vechea gardă” în anul 2014 „Vechea gardă” în anul 2014
    Printre premierele anului 2014 au fost și câteva filme ale unor regizori consacrați. Dan Pița, de pildă, a ecranizat scrieri de Panait Istrati în filmul Kyra Kyralina, Radu Gabrea a semnat filmul O poveste de dragoste, Lindenfeld, Nicolae Mărgineanu a propus filmul Poarta Albă, iar Șerban Marinescu a realizat un film de actualitate, Doar cu buletinul la Paris. Câteva vorbe despre fiecare dintre aceste filme.
  • Două debuturi premiate și un „bonus” Două debuturi premiate și un „bonus”
    Cele două filme de debut luate în seamă la Premiile Uniunii Cineaștilor și Premiile Gopo pentru filmele anului 2014 sunt lung metrajul de ficțiune Planșa de Andrei Gheorghe și, respectiv, documentarul de lung metraj București,unde ești? de Vlad Petri.
  • „Noul Cinema” și Istoria: Aferim! „Noul Cinema” și Istoria: Aferim!
    Regizorul Radu Jude, unul dintre cele mai sonore nume ale Noului Cinema românesc (îndeosebi datorită unor filme inspirate din realitățile actuale ale României), a schimbat, pentru o dată registrul, abordând – pe un scenariu scris împreună cu Florin Lăzărescu – un subiect istoric, și realizând, dacă ne raportăm la Premiile Gopo, cel mai bun film românesc al anului 2015. Efectiv, filmul Aferim! a obținut – dacă am numărat bine – 12 Premii Gopo (de la „cel mai bun film”, „cea mai bună regie”, „cel mai bun scenariu” până la felurite distincții tehnice). Despre ce este vorba în acest film istoric filmat de directorul de imagine Marius Panduru, distins și el cu un Premiu Gopo? Acțiunea se petrece în Țara Românească din 1835 când zapciul Constantin (Tudor Corban), împreună cu fiul său Ioniță (Mihai Comănoiu) pornesc în urmărirea unui rob fugar, Carfin (Cuzin Toma). În drumurile lor, urmăritorii găsesc și iau cu ei un copil țigan, Țintiric (Alberto Dinache) pe care ulterior îl vor vinde în târg, zapciul și fiul său întâlnesc la un moment dat și familia „moromețiană” de meșteșugari alcătuită din Victor Rebengiuc și Luminița Gheorghiu, până la urmă robul fugar este capturat și întors boierului Iordache Cîndescu (Alexandru Dabija, cu totul și cu totul remarcabil, în rolul boierului-satrap), care-l pedepsește amarnic pentru o vină, probabil, imaginară, aceea de a-i fi necinstit nevasta, Sultana. Evul Mediu, cu mentalitățile sale feudale, pare, în cele din urmă, principalul vinovat pentru rezolvările dure, brutale, ale conflictului. Personaj principal în economia intrigii este și Sultana (Mihaela Sîrbu). Pornind de la această narațiune tensionată, și aflat – ca și operatorul Marian Panduru – sub influența westernului clasic (după cum o mărturisesc ambii cineaști), regizorul Radu Jude realizează un soi de „western balcanic”, filmat în alb- negru, cu citate din filme de Howard Hawks sau John Ford, fără a renunța la principiile Noului Cinema românesc pe care îl reprezintă.
  • Întoarcerea lui Vlad Păunescu Întoarcerea lui Vlad Păunescu
    Printre evenimentele marcante ale anului cinematografic românesc s-a numărat în 2015, la loc de frunte, și întoarcerea lui Vlad Păunescu la creația cinematografică propriuzisă. Cu mulți ani în urmă, Vlad Păunescu se impunea printre cei mai valoroși operatori de imagine ai cinematografiei noastre prin creațiile imagistice din filme precum Concurs, Faleze de nisip, Dreptate în lanțuri de Dan Pița, Întoarcerea din iad și Flăcări pe comori de Nicolae Mărgineanu, Domnișoara Aurica și Cei care plătesc cu viața de Șerban Marinescu, Drumeț în calea lupilor de Constantin Vaeni. 
  • Noul Cinema Românesc merge mai departe Noul Cinema Românesc merge mai departe
    Câțiva dintre regizorii de frunte ai Noului Cinema Românesc au propus spectatorilor noi filme reprezentative în anul 2015: Corneliu Porumboiu (după A fost sau n-a fost?, Polițist, adjectiv, Când se lasă noaptea peste București) a realizat filmul Comoara, Tudor Giurgiu (după Legături bolnăvicioase și Despre oameni și melci) a lansat filmul De ce eu?, iar Radu Muntean (după Furia, Hârtia va fi albastră, Marți, după Crăciun) a propus filmul Un etaj mai jos. Despre aceste trei filme noi vine vorba în rândurile de mai jos...
  • Anca Damian, documentarul, animația și ficțiunea... Anca Damian, documentarul, animația și ficțiunea...
    Prin filmul Crulic – drumul spre dincolo (2011), regizoarea Anca Damian, mixând documentarul (filmul pornind de la un caz real, acela al lui Claudiu Crulic, un cetățean român care decedează într-o închisoare poloneză, unde executa o pedeapsă pentru o vină imaginară) cu animația (personajele reale dobândind și variante desenate, devenind desene animate) și cu ficțiunea (povestea morții lui Crulic fiind spusă chiar de el de pe lumea cealaltă), mixând, așadar, documentarul cu animația și cu ficțiunea, Anca Damian a lansat, practic, un gen cinematografic nou, să-i zicem docu-drama animată. Iată că, după cinci ani, regizoarea recidivează, ne propune o a doua docu-dramă animată, Muntele magic, anunțându-ne chiar că intenționează o trilogie despre eroism. Regizoarea își alege un alt personaj cu o existență frământată, pe Adam Jacek Winkler, un polonez refugiat politic, în anii ’60 ai veacului trecut, la Paris, deopotrivă artist fotograf, alpinist și... răzvrătit, un om care a luptat în Afganistan alături de mujahedini împotriva sovieticilor.
  • Două filme cu „deschidere” spre public... Două filme cu „deschidere” spre public...
    După debutul exploziv de acum câțiva ani, cu seria alcătuită din filme precum Websitestory, Ursul, Și caii sunt verzi pe pereți, Déjà vu, regizorul Dan Chișu a propus, în 2015, un alt film cu reală „deschidere” spre public, București Non Stop. Un film foarte important, din moment ce, în anul în care filmul Aferim! de Radu Jude obține 12 Premii Gopo, juriul Uniunii Cineaștilor a acordat Marele Premiu UCIN tocmai filmului București Non Stop de Dan Chișu. Despre ce este vorba în acest București Non Stop? Filmul înfățișează o noapte din viața unui magazin non stop situat într-un cartier de blocuri, cu ajutorul a patru povești intersectate, legate între ele printr-un personaj comun, așa numitul „băiat de la non stop” (interpretat de Gheorghe Ifrim).
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie