site în construcție
  • Un debut „de excepție”: Nae Caranfil

    Un debut „de excepție”: Nae Caranfil

    Regizorul Nae Caranfil (cum i-a plăcut să-și zică) a intrat exploziv în cinematograful românesc, cu un „debut întârziat” al anilor ’90, filmul E pericoloso sporgersi (cunoscut și sub numele de Duminici cu bilet de voie), prezentat în premieră bucureșteană cam la trei ani după ce filmul a fost terminat. „Hors concours”, filmul – realizat în combinație cu studiouri franceze - a rulat, în vara anului 1992, la festivalul de la Costinești, pe urmă a fost prezentat la secțiunea „Quinzaine des Réalisateurs”, la Cannes, în 1993, ba a repurtat și patru premii internaționale, în anii 1993 și 1994, la Bratislava, Montpellier și La Boule, înainte de a ajunge pe ecrane românești. După Cannes, puteam citi în „Le Figaro”. „Din vremea lui Caragiale se știe că umorul românesc și-a păstrat rădăcini latine...A apărut acum și un cineast pentru a ne împrospăta memoria... Nae Caranfil e plin de un umor insolent”. E pericoloso sporgersi poate fi numit „debut întârziat” și pentru că apare la 11 ani după ce cineastul obținuse diploma de regizor, când realiza, ca film de absolvire, fermecătorul scurt metraj Frumos e în septembrie la Veneția, după Tudor Mazilu. Povestea filmului E pericoloso sporgersi este voit simplă: cu un băiat care iubea o fată, fata fiind prinsă, însă, în mrejele unui „don-juan”... discutabil. O poveste, așadar, cu trei personaje în prim-plan: o elevă, un actor (pentru care fata simte o atracție „magnetică”) și un soldat (îndrăgostit). Regizorul-scenarist a privit povestea acestor trei personaje din trei perspective distincte, nu neapărat „subiective” (ca-n Rashomon). De fapt, nici nu este vorba de o singură poveste, sunt trei povești separate (povestea elevei, povestea actorului, povestea soldatului) care se interferează de câteva ori, au „puncte de contact”, pentru a se desprinde apoi, avându-și,  fiecare, deznodământul său. Prin trei personaje, regizorul portretizează trei lumi distincte ale unei epoci grele, de tristă amintire, cum a fost aceea a anilor ’80 din veacul trecut: lumea școlii, lumea teatrului, lumea cătăniei. Distribuția susține cu dăruire lansarea unui regizor de talent ca Nae Caranfil, în frunte cu protagonista, actrița franceză (de origine elvețiană) Natalie Bonifay (Eleva, un personaj fără complexe, fără prejudecăți, sincer, și dezinhibat), care joacă alături de George Alexandru (Actorul, care dobândește prestanță și pondere expresivă), și de Marius Stănescu (care reușește să semene copios cu regizorul în rolul Soldatului). Mulți alți actori cunoscuți ai scenei și ecranului românesc întregesc distribuția: Camelia Zorlescu, Valentin Teodosiu, Florin Călinescu, Magda Catone, Florin Zamfirescu, Virgil Andriescu. Alături de același director de imagine, Cristian Comeagă (devenit și producător), tot în combinație cu studiouri franceze, regizorul Nae Caranfil a revenit pe platouri cu încă un „film de public”, Asfalt Tango, sosit pe ecrane românești tot după premiera pariziană, cu un voluminos „dosar de presă”. Rețeta de succes a filmului este sintetizată perfect în „synopsis”-ul publicitar: „Luați unsprezece românce frumoase de pică, puneți-la să viseze la glorie, adăugați un impresar dubios și o femeie de afaceri străină, urcați-i pe toți într-un autobuz cu destinația Paris, zguduiți bine vehiculul și lansați în urmărirea lui un soț disperat. Rezultatul este un «road movie» care, dată fiind starea dezastruoasă a șoselelor din România, nu poate fi decât o comedie”. Regizorul se regăsește – spiritual, ironic, lucid, tonic, senin și acid – în Asfalt Tango, „complicitatea” sa cu spectatorii fiind și aici, ca și în filmul anterior, un atu important al viziunii scenaristice și regizorale. „Expediția” spre orașul luminilor este condusă de o matroană rasată, autoritară și dibace, dar cam stresată de Dracula și de asfaltul șoselelor românești (interpretată cu nerv și vervă de o mare actriță franceză și mondială, Charlotte Rampling). În rolul soțului părăsit, Mircea Diaconu își valorifică plenar farmecul și disponibilitățile comice, nici Florin Călinescu nu renunță la stilul său „mucalit” în rolul impresarului pus pe căpătuială, în timp ce Constantin Cotimanis, în rolul unui șofer cam tembel, completează paleta umorosrtică cu tușe grotești. „Fetele” sunt Cătălina Răhăianu, Marthe Felten, Adina Cartianu, Delia Nartea, Monica Cziprian, Diana Dumbravă, Alina Nedelea, Andreea Măcelaru, Brândușa Mircea, Erika Iscru. Mai joacă în film Dan Chișu (un mafiot simpatic), George Alexandru (un bătăuș tocmit), Ion Fiscuteanu (un șofer de taxi păcălit)...În proiecții restrânse (prin anul 1998) a putut fi văzut un al treilea lung metraj al lui Nae Caranfil (o coproducție franco-italo-engleză, așadar un film occidental sută la sută), Dolce Farniente, ecranizarea unui roman de largă circulație, „9 zile la Terracina” de Frederic Vitoux, un roman original, axat pe o imaginară întâlnire, în burgul Terracina, între Henri Beyle – care nu-și luase, încă, pseudonimul Stendhal –, călător prin Italia, și compozitorul italian Rossini, care s-a oprit în aceeași localitate de la frontiera regatului. Pelicula n-a intrat niciodată în circuitul public românesc. Poate că nu-i prea târziu...

    autor: Călin Căliman
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie