site în construcție
  • Malvina Urșianu și șansa „filmului de autor”

    Malvina Urșianu și șansa „filmului de autor”

    Regizoarea Malvina Urșianu este un „caz unic” în cinematografia română: toate filmele sale, de la debutul cu Gioconda fără surâs (în 1968) până la reapariția regizoarei, după o destul de lungă absență, în mileniul trei, cu filmul Ce lume veselă!, sunt filme de autor, filme, adică, scrise și regizate de ea, cu un răspicat crez artistic, filme-profesiuni de credință, în care, nu o dată, s-a identificat – până la confundare – cu destinul personajelor sale, născute din ea, indiferent de condiționările lor spațiale și temporale. Înainte de a lua în discuție filmele sale de autor din deceniul 8 (trei la număr: Serata, Trecătoarele iubiri și Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu) să întârziem puțin asupra filmului său de debut din deceniul anterior, Gioconda fără surâs (aprilie-mai 1968). Nu este deloc lipsit de semnificații faptul că principalul personaj feminin al filmului, Irina, identificat cu legendara Giocondă, își pierde surâsul tocmai în perioada anilor ‘ 50-’60, când se desfășoară acțiunea filmului (reconstituită prin flash-back-uri și prin interferarea a două planuri temporale). Tânăra femeie (inginer chimist) a renunțat, practic, atunci, la viața personală, în favoarea reușitei profesionale: acest caz de eșec sentimental este analizat cu luciditate după 20 de ani, când personajele implicate în conflict, Irina și Caius, se reîntâlnesc. Drama modernă pe care o propune Malvina Urșianu are o conotație suplimentară: identificându-se cu eroina titulară, autoarea avertizează, în nume propriu, că fiecare om trebuie să se simtă responsabil nu numai pentru propriul destin ci și pentru destinul celuilalt. Cei doi eroi ai dramei – cărora Silvia Popovici și  Ion Marinescu le desenează portrete durabile , Gioconda fără surâs devenind un personaj emblematic al actriței și al regizoarei – înțeleg abia într-un prea târziu că sentimentele erodate nu suportă niciun fel de reconsiderare, și că, în aceste condiții, continuarea însingurării este inevitabilă.  Filmul Serata (cu premiera în mai 1971) a fost primul film al regizoarei consacrat evenimentelor din august 1944 (aveau să urmeze și altele, în deceniul următor) și, evident, ideologia epocii privitoare la „actul de la 23 august” nu se putea să nu influențeze opera cinematografică. Numai că filmul Malvinei Urșianu izbutește să evite, în mare măsură,  acest impediment, personajele narațiunii cinematografice, ca și structura conflictului, ca și „serata” însăși fiind structurate în paliere simbolice Printre personajele principale ale filmului (interpretate de actori prestigioși precum György Kovács, George Motoi, Cornel Coman, Mihai Pălădescu, Silvia Ghelan, Mihaela Juvara, Gilda Marinescu) este și Alexandra, viitoarea Giocondă (care își va pierde surâsul nu peste multă vreme), aflată – ca și autoarea în anii desfășurării acțiunii din acest film –  la vârsta opțiunilor de viață, și amândouă, atunci, alegeau. Următorul film de autor al Malvinei Urșianu a fost Trecătoarele iubiri (ianuarie 1974), filmul unui sentiment (al dorului și iubirii de țară), sfârșitul unei rătăciri, trezirea unei conștiințe. Dar filmul este mai mult și altceva decât întoarcerea acasă a unui „dezrădăcinat” bolnav de cancer, cum este arhitectul Andrei (interpretat de George Motoi), venit să moară pe pământul natal: autoarea a vrut să sintetizeze unele din drumurile de viață ale celor din generația sa care au ales – sau n-au ales – atunci, la „serata” dintre ere. Roluri durabile au creat și Gina Patrichi, Cornel Coman, Mihai Pălădescu, actori „de suflet” ai regizoarei, dar și Beate Fredanov, într-un rol episodic absolut antologic. A urmat, în filmografia regizoarei, Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (martie 1980), unul dintre cele mai convingătoare filme istorice ale cinematografiei naționale, un film istoric „sută la sută”, dar, totodată, o profesiune de credință a autoarei, o originală interferare a contemporaneității cu trecutul. Timpul acțiunii este un amurg de ev mediu „crud, evlavios și delicat” – cum îl numea un istoric –, un veac al XVI-lea sfâșiat de lupte, frământări și trădări, dar problematica filmului și rezonanțele epocii vin spre prezentul imediat, cu toată încărcătura lor morală, politică și filosofică. Zbuciumata istorie moldavă a acelor timpuri, văzută prin ascensiunea și decăderea în moarte a lui Vodă Lăpușneanu – un personaj cu temperament sangvinar, interpretat, în consecință, de George Motoi – este, pentru Malvina Urșianu, în primul rând, un prilej de meditație pe tema infinită a relației omului cu vremea lui. Mai joacă în film, printre alții, Valeriu Paraschiv (Moțoc), Cornel Coman (sfetnicul Petrea, un personaj al scenaristei), Silvia Ghelan (Elena Doamna), Melania Ursu (Doamna Chiajna), Eusebiu Ștefănescu (Iacob Heraclit). Am lăsat-o la urmă pe Silvia Popovici, care, după Gioconda fără surâs, a fost Alexandra din Serata (un personaj de sensibilitate exacerbată, de sorginte cehoviană), Lena din Trecătoarele iubiri (cea care fixează în ochii femeii cândva părăsite lacrima de amărăciune pe care n-au șters-o anii) și Doamna Ruxandra din Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu (etalând o prestanţă cu adevărat regală), iar dacă admitem că în fiecare dintre aceste personaje este și câte ceva din Malvina Urșianu, cum am văzut, putem considera că, în toate aceste roluri, Silvia Popovici a fost un alter ego al regizoarei. De aceea, în tristul septembrie 1993, când minunata actriță ne părăsea prematur, Malvina Urșianu mărturisea cu emoție: „Nu ți-am spus niciodată cât ți-am admirat talentul: faptul de a-ți fi dăruit rolurile cele mai frumoase pe care le-am scris, nu a însemnat totul (...). Ți-am admirat puterea de a îndura cu egală demnitate și grație momentele glorioase ca și cele dure ale vieții. Mi-ai descifrat și întruchipat gândul cinematografic cu o bucurie care făcea să nu se vadă efortul. Ce suprem act de eleganță! Fragilă fizic, dar atât de puternică moral, m-ai ocrotit de angoasele din timpul filmării, mi-ai calmat suferințele neîmplinirilor, mi-ai îmblânzit întâmplările vieții, mi-ai luminat sufletul cu prețuirea ta. Ți-am mulțumit oare de ajuns pentru toate acestea? Mă apasă sentimentul de a nu fi făcut-o...”.

    autor: Călin Căliman
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie