site în construcție
  • Lucian Pintilie și grotescul unei „Românii de plâns”

    Lucian Pintilie și grotescul unei „Românii de plâns”

    Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii, condus de Lucian Pintilie, a rămas singura verigă în relația filmului românesc cu forurile tutelare (ministeriale). La propriul său studio cinematografic și-a realizat Lucian Pintilie creațiile post-revoluționare, cu excepția comediei amare De ce trag clopotele, Mitică?, terminată cu mai bine de zece ani înainte de data premierei (toamna anului 1990), un film despre care s-a vorbit la locul cuvenit. Primul – și cel mai valoros dintre filmele sale postrevoluționare – a fost Balanța, tulburătoare  imagine a unui comunism paraplegic, agonizant. Realizând Balanța, după romanul scriitorului satiric și sarcastic Ion Băieșu, regizorul și-a prevenit cu luciditate spectatorii, „acest film nu este decât o imagine pală a grotescului ce domnește în România”.  Adevărurile relevate de regizor sunt crude, teribile uneori, culpabilizante, regizorul analizează fără cruțare, cu luciditate, condamnă cu cerbicie, Nela fenomenalei Maia Morgenstern și clasicul Mitică desenat de Răzvan Vasilescu fiind principalele personaje ale conflictului. Atât Balanța, cât și O vară de neuitat, următorul film al regizorului, au făcut parte din „selecția oficială” a festivalului de la Cannes. S-a scris mult, atunci, în presa franceză, despre filmele românești. Sub semnătura lui Michel Ciment se putea citi în „Globe Hebdo”, în cronica intitulată „Deșertul bulgarilor”: „După Balanța, care plonjează în haosul emoțional și politic al României contemporane, Pintilie reușește încă o dată să conjuge individualul cu colectivul, reflexia morală cu satira socială. Departe de mode, estetica lui ajunge să ne facă să înțelegem destinul personajelor prizoniere ale unui absurd care le depășește. Prin asta, pesimismul său umoristic și sardonic nu e departe de cel al compatrioților Cioran și Ionesco”. În O vară de neuitat , regizorul a ecranizat o nuvelă de Petru Dumitriu, „Salata”.  În nuvelă, Petru Dumitriu istorisește un episod din viața părinților săi, căpitanul Dumitriu și soția sa, Maria-Theresia, angrenați, pe la mijlocul anilor ’20 din veacul trecut într-o dramatică întâmplare cu substrat etnic la frontiera dobrogeană: practic, familia căpitanului Dumitriu, primejduindu-și cariera și existența, se opunea uciderii unor bulgari nevinovați, ca represalii la o acțiune criminală a unor „comitagii machedonți”.  Era firesc ca nuvela lui Petru Dumitriu, pornită dintr-o ură viscerală împotriva aberațiilor etnice să exercite o atracţie specială pentru cineastul a cărui biografie începe într-un sat din sudul Basarabiei – astăzi ucrainean –, un sat ... german dintr-o regiune populată, deopotrivă, de români, ruteni, găgăuzi, turci, evrei și, desigur, ucrainieni și ruși. Directorul de imagine Călin Ghibu este co-autorul unor „scene de gen” de o frumusețe indicibilă (cum ar fi baia în butoi a familiei Dumitriu), iar personajele se bucură de interpretări memorabile: actrița Kristin Scott-Thomas preia atributele Mariei-Theresia, îmbogățindu-le cu propria sensibilitate și fragilitate, Claudiu Bleonț marchează nuanțat și progresiv drama căpitanului Dumitriu, George Constantin este un savuros și „dintr-o bucată” general Cilibia, mai joacă în film Marcel Iureș (generalul Ipsilanti), Olga Tudorache (Doamna Vorvoreanu), Ion Pavlescu (Șerban Lascari), Răzvan Vasilescu (locotenentul Turtureanu). Următorul film al regizorului Lucian Pintilie , Prea târziu, este inspirat de o proză scurtă a lui Răsvan Popescu din volumul „Subomul”. Prozatorul-scenarist și regizorul-scenarist au propulsat, în prim-planul narațiunii cinematografice, condiția vieții de miner. Deloc întâmplător, cele mai convingătoare pagini ale filmului sunt secvențele din adâncul minei, înfățișând truda și, implicit, traiul zilnic al minerilor, în galeriile sordide, inundate și igrasioase, cu vagoane scârțâinde și abataje „ruginoase”. Ascensorul, dușurile, cantina devin, la rândul lor, personaje. Altfel, Răzvan Vasilescu se simte foarte în largul lui ca procuror, și înjură savuros, Cecilia Bârbora  este – așa cum și-au dorit-o scenariștii când au scris rolul pentru ea – o „floare de mină”, un „înger primitiv al Văii”, Victor Rebengiuc portretizează viguros personajul poreclit „labă de elefant”, Iancu Lucian este un inginer original, Luminița Gheorghiu, o văduvă de miner, Ion Fiscuteanu, un polițist, Dorel  Vișan, un prefect... Filmul Terminus Paradis (cu premiera în 1998) a oferit o mare surpriză actoricească: Dorina Chiriac. Pentru că și acest film a făcut o frumoasă carieră internațională, la Cannes și Paris, culminată cu un Mare Premiu Special la Veneția, vom recurge și la câteva citate din presa internațională. „Cu acest film, Pintilie schițează din nou un tablou plin de umor, dar prăfuit și vitriolat al unei țări europene veștede și mizere, trăind cu nostalgia unui trecut detestat și aparent incapabilă să se deschidă către lume” se scrie în „La Provence”. „Este povestea unei pasiuni imposibile într-o țară definitiv distrusă” se scrie în „Le Echos”. Mai putem citi: „La intervale regulate, Lucian Pintilie ne dă vești despre țara lui: o Românie de plâns (...), cu toate că (...) Lucian Pintilie îi interzice spectatorului lacrimile de crocodil și îl lasă amar și uluit” („Le Vie”). „România postcomunistă? Câmp de ruine ideologice, deșert social (...), concluziile sunt înspăimântătoare” („Le Dauphine Liberé”). Aș încheia cu un citat elocvent din „Le Courrier”: „Pintilie a avut la dispoziție o echipă tehnică remarcabilă (scenariul, sunetul și imaginea sunt capodopere). Totul servit de niște interpreți impecabili, deși niciunul nu-i ajunge nici la degetul mic debutantei Dorina Chiriac, cu figura ei de câine bătut, de animal rănit de tot ce i-a oferit viața. Această actriță este reîncarnarea vie a Giulettei Masina, ea te duce departe în căutarea perfecțiunii și când o revezi singură, purtându-și în brațe pruncul născut din dragoste, știi că nu mai ai de ce să te temi pentru ea: de aici încolo va ști să se apere singură de orice agresiune a Răului”...

    autor: Călin Căliman
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie