site în construcție
  • Cinematografe din vechiul Bucureşti II

    Cinematografe din vechiul Bucureşti II

    Cinematografele înfloresc în perioada antebelică

    Oamenii de afaceri simt imediat oportunitatea, astfel că mulţi inşi devin proprietari de cinematografe, şi mai multe clădiri vechi (teatre, prăvălii,restaurante, etc.), printr-o serie de renovări şi amenajări, îşi vor adapta sălile pentru proiecţii cinematografice.
    În ziarul Rampa din 16 octombrie 1911 apar menţionate următoarele săli de cinema: Cinema Elitta (în Pasajul Român nr.23), Sala Blériot (pe str.Sărindar nr.4), Cinema Gaumont Palace - Sala Eforie, Cinema Hotel de France (condus de A.C.Bottez), Cinema Volta-Bristol (pe Bl.Academiei, la parterul Hotelului Bristol), Cinema Volta-Doamnei (str. Doamnei nr.7), Cinema Venus (str. Doamnei nr.8) şi Cinema Apollo (pe str.Doamnei nr.4, propietar Mitică Georgescu).
    La Cinema Apollo a avut loc în data 26 septembrie 1911 premiera primului film românesc “Amor fatal”de Grigore Brezeanu.

    Alte cinematografe apar, tot în 1911, într-un anuar: Cinema Central (Calea Victoriei nr.4), Cinema Marconi (Calea Grivitei nr.139, colţ cu str. Atelierului), Cinema Naţional (str. Academiei), Cinema Amiciţia (Intr. Zolomit), Sala Eintrach (Dionisie Lupu nr.64), Cinema Eforie (Bd.Elisabeta), Sala Germana (str.Brezoianu nr.15), Liedertafel (Str Academiei nr.14), Cinema Ovidiu (Calea Moşilor nr. 309), Cinema Opler (str.Izvor), Cinema Roşca (Academiei), Turn Verlin (str.Brezoianu  nr.14), Circul Sidoli (str.Politei), Teatru Modern (str.Banca Naţională), Teatrul Leon Popescu (Piaţa W. Mărăcineanu).
     
    În 1912, pe Bld.Academiei nr.3, şi pe str.Edgrad Quinet la nr.4, se afla Cinema Minerva, cu “două săli spelendite, cu program deosebit, preţuri populare şi de două ori pe săptămână program nou”.

    Pe 1 septembrie 1912 la Cinema Eforie (Bd.Elisabeta) are loc premiera filmului Independenţa României, regizor Grigore Brezeanu.
     


    Cinematograful Capitol, de pe Bld.Elisabeta, a fost inaugurat tot în 1912, şi a fost multă vreme cel mai elegant din capitală. Acest cinematograf avea şi grădină de vară, cu intrarea prin strada Sărindar. Cinematograful şi grădina au supravieţuit sub aceeaşi denumire şi în perioada comunistă, iar după 1989 au fost părăsite.
    Sâmbătă 26 mai 1912, pe Bld.Elisabeta, se deschidea Cinema Clasic, "cel mai bine înzestrat şi încăpător local". “Un eveniment în viaţa bucureşteană: noul şi marele Cinema Clasic, splendid local construit anume în acest scop pe Bd.Elisabeta la nr.10 (în unele surse la nr.14), peste drum de Radivon, îşi deschide porţile sâmbătă. Doi tineri artişti, d-nii: Nicolaie Grigorescu de la Teatrul Naţional şi Mănescu, un distins sculptor, au luat iniţiativa de a construi un mare teatru-cinema, sub denumirea de Cinema Clasic. E o sală superbă, înaltă, higenică, cu un rând de loji şi cu peste 1000 locuri. E spelendit amenajată.” ziarul Rampa. Iată o sală de cinema de 1000 de locuri, construită la începutul secolului, dimensiuni impresionante şi pentru România contemporană.
    Cinema Clasic poate fi  numit astăzi şi un cinema al premierelor, aici au avut loc premiera filmelor româneşti realizate în acestă perioadă: Iulian în creaţiunile sale de mahala (1913), Amorurile unei prințese (1913), Trădător fără voie(1913), Răzbunarea (1913), Urgia Cerească (1913), Oțelul răzbună (1913), Cetatea Neamţului (1914), Spionul (1914), Țigăncușa de la iatac (1923).

    Pe Bld.Elisabeta, la nr.14 se mai afla şi Cinema Colos, la acelaşi număr având locaţia şi atelierul fotografic Buzdugan, un celebru fotograf din acea epocă.
    O reclamă din Viaţa Ilustrată, din 1912, ne prezintă Cinematograful Franklin ce funcţiona pe Calea Grivitei nr.94.
    Într-un anuar din 1913 mai apar alte şi următoarele cinematografe: Cinema Gloria (str. Vacaresti nr. 58), Cinema Ilusion (Dudeşti nr.25), Cinema Jupiter (Moşilor nr. 308), Cinema Luceafarul (Moşilor nr. 314), Cinema Progresul (Dudeşti), Sala Aur-Teatrul Naţional.
     
    În 1914 este menţionat tot pe Bld.Elisabeta, Cinematograful Palas (în perioada comunistă redenumit Timpuri Noi), primul cu proiecţii non-stop, pe durata întregii zilei.
    Mai funcţionau cinematografele: Odeon, Vlaicu (Regal), Intim. Datorita numărului mare de cinematografe, Bld.Elisabeta era supranumit Hoolywood-ul Românesc.
     
    Cinematografele prezentau ocazional şi spectacole de teatru sau de muzică.
    Pe scena Cinematorafului Trianon, orchestra condusă de Victor Predescu dădea spectacole în pauzele dintre proiecţiile cinematografice. Un program de teatru prezintă Cinema Clasic.
    Theatrul Alhambra, pe Bld.Elisbabeta (cu una dintre intrări pe Sărindari) a fost amenajat înainte de Primul Război Mondial în teatrul de vara şi Cinema Alhambra, după proiectul lui Nicolae Nenciulescu decorat cu sculpturi ale lui Spiridon Georgescu.
    În Piaţa Senatului, pe Splaiul Dâmboviţei, cam pe locul unde astăzi este blocul turn, a existat până înainte de Primul Război Mondial Cinematograful Gioconda. Sala acestui cinematograf, după reamenajari, va deveni şi sală de teatru. Grădina Cinematografului Volta, aflată la întretăierea străzilor Griviţa şi Buzeşti, începând cu sezonul estival din 1918, a fost închiriată de-al lungul a mai multor sezoane, pană la izbucnirea războiului, de diferite trupe de la teatre de revistă bucureştene.
     
    Cât despre condiţiile din cinematografe - iată un episod picant dintr-o sală de cinema, din anul 1914, descris într- o revistă de film: “Sunt în Bucureşti numeroase săli de cinematograf. Unora nu li se poate reproşa nimic şi patronii lor merită toate elogiile publicului: spaţiu, aer, fotolii comode, toate condiţiile sânt bune. Altele, lasă din toate punctele de dorit, şi publicul este tratat cu destulă desconsiderare, de vreme ce plăteşte, rău instalat, aceleaşi preţuri ca în sălile mari. Trebuie să mai adăugăm că publicul românesc este cel mai putin pretenţios, faţă de publicul strein. Ceea ce lipseşte multor cinematografe din Bucureşti este o dependinţă care a fost exclsuă din planul de construcţie, fie că sălile au fost improvizate în prăvălii amenajate în acest scop, fie că patronul de cinematograf a ţinut cont de faptul că spectacolele sunt orare. Ce şi-a zis el? O oră, o oră si jumătate, necesităţile şi cele mai urgente se pot amenda…
    Dacă de multe ori lucrul se petrece asfel, şi spectatorul uită higena pentru spectacol, alte ori însă urgenţa de care vorbeam mai sus îl sileste să ia măsurile care se potrivesc.
    Următorul fapt mi-a fost povestit de către un antreprenor de filme, care a asistat într-o sală oarecare la modul cum se debarasează, ca să zicem aşa, spectatorul, de greutatea cel apasă…
    Se va vedea că indiferenţa la murdărie se asociază uneori cu cea mai ciudată ingenozitate.
    Simţindu-se rau, un spectator caută din ochi locul unde speră să vadă din stalul său cele două nule care indică anume intrare. Nule nicaieri. Chiamă un servitor din sală care răspunde cu dispreţ că la cinematograf nu există “urinoar”.
     Ce-i de facut? Se face întuneric. O dramă sensaţională începe să ruleze pe pânză. Omul nostru nu mai putea nici să plece, prins cum era în mijlocul unui rând de scaune şi spectatori.
    Simţii atunci, ne spune povestitorul, că un lichid îmi inundă picioarele. Mă uit. Alături de mine, domnul  în chestiune îşi golea linşitit…vestia.
    - Nu ţi-e ruşine? îl interpelez eu.
    -Taci te rog din gură. Nu mai pot să mă ţiu. Fă-te că nu vezi.
    De fapt nici nu prea se vedea. Cu toate acestea un lucru îl intriga în cel mai înalt grad pe cel care ne povestea: că nu se auzea zgomotul obişnuit în astfel de momente Cinematografistul avea o lampă electrică de buzunar. Discret, el o deschide, timp de o secundă ca să cerceteze. Şi în mijlocul unei scene de film care făcea pe cucoanele din sală să plangă şi să ofteze, izbugneşte într-un hohot de râs nebun. Domnul de-alături avea un baston, pe care se sprijinea cu braţele. De-al lungul bastonului aluneca încet, ca pe un jghiab, lichidul care invadase cimentul unei părţi din sală…” - Viaţa Cinematografică, anul I nr 2, din 1914.

    autor: Valentin Partenie
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie