site în construcție
  • Bilanțul cinematografului românesc  presonor
    Ascultă articolul

    Bilanțul cinematografului românesc presonor

    Încercând un bilanț al cinematografului românesc presonor este normal (ba chiar necesar) să pornim de la bilanțul filmelor românești din anii ”20 făcut de istoricul Ion Cantacuzino în cartea sa „Momente din trecutul filmului românesc”(apărută în 1965). Trecând în revistă toate filmele realizate în România postbelică (este vorba, desigur, de primul război mondial) până la sfârșitul anilor ”20, regretând că în acei ani realizatorii din România n-au urmat exemplul căutărilor artistice înnoitoare ale epocii (expresionismul german, avangarda franceză, filmul sovietic etc.), deplângând  înzestrarea materială ingrată și – în general – condițiile de lucru ale cineaștilor, ajungea la o comcluzie pe care ne-o însușim: „Nu e de mirare că numărul realizatorilor de filme care au înfruntat aceste condiții a fost redus.  În cele 30 de filme de care am pomenit, regăsim mereu aceiași animatori. Abia dacă numele lor ajunge la o duzină. Meritul celor care au perseverat e cu atât mai mare. Trebuie să amintim numele lor cu un sincer respect pentru neîncetatele eforturi și pentru entuziasmul nesecat care i-a însuflețit. În ordine cronologică ei au fost Jean Mihail, Jean Georgescu, Ion Șahighian, Ghiță Popescu și Eftimie Vasilescu, Aurel Petrescu, Marin Iorda, Ion Timuș, Cornel Dumitrescu, Ion Niculescu-Brună. Trebuie să adăugăm pe operatorii N.Barbelian, V.Gociu, I.Bertok, T.Posmantir, Ion Cosma, C.Ivanovici, Leo Schwedler, căci numele unuia sau altuia dintre ei se află întotdeauna printre colaboratorii diverselor înjghebări de filme artistice”. 
    Recapitularea profesorului Ion Cantacuzino este, pe cât de succintă, pe atât de exactă. Rămâne să recapitulăm și filmele importante ale acestor realizatori. Jean Mihail poate fi numit, cred, „regizorul deceniului”, prin cele patru lung metraje reprezentative ale sale, Păcat, Manasse, Lia, Povara, fiecare dintre filme, cum am văzut, cu povestea sa palpitantă, la primele operator fiind Vasile Gociu.  
    Jean Georgescu rămâne cel mai important regizor român lansat în anii ”20, numai că, în acest interval, regizorul n-a realizat decât un scurt metraj, Milionar pentru o zi, cu Nicolae Barbelian ca operator, iar la sfârșitul deceniului a plecat în Franța, unde a pătruns în cetatea filmului parizian și a rămas un deceniu, până la începutul celui de al doilea război mondial, când s-a întors acasă. 
    Ion Șahighian, reputatul regizor de teatru, a intrat în lumea filmului cu comedia seducătoare Năbădăile Cleopatrei și cu drama țărănească Datorie și sacrificiu, filmate de operatorul Nicolae Barbelian.
    Operatorii Gheorghe (Ghiță) Popescu și Eftimie Voiculescu au debutat, în tandem, ca regizori, cu filmul Legenda celor două cruci și, încurajați de succesul primului film, au perseverat cu filmul Vitejii neamului, Eftimie Vasilescu fiind și autorul imaginii. Plecat (împreună cu Păcală) din lumea filmului de animație, Aurel Petrescu este autorul comediei Păcală și Tândală la București, fiind și scenarist și autor al imaginii. Venit, la rându-i, din lumea animației, Marin Iorda a realizat scurt metrajul Așa e viața („așa e viața” este replica pe care i-o adresează Marin Iorda lui Haplea în desenul animat Haplea), un film care i-a deschis drumurile franceze lui Jean Georgescu, interpret principal în acest film, care a plecat spre Paris, la sfârșitul deceniului, cu Așa e viața în valiză. Horia Igiroșanu – pe care profesorul Ion Cantacuzino l-a uitat în bilanțul său – rămâne unul dintre regizorii importanți ai deceniului, prin filme precum Iadeș, Nea Ghiță Cocoloș la Moși, Iancu Jianu, Haiducii. Ion Timuș este autorul unui film antrenant și nostim, Maiorul Mura, care l-a cam dus la „sapă de lemn”, potolindu-i entuziasmul cinematografic. Cornel Dumitrescu realiza, în 1927, filmul Apașa fără voie, cu Paula Iliescu (viitoarea Pola Illery), iar Ion Niculescu-Brună era co-autorul dramei psihologice Drumul iertării. Cam aceasta ar fi situația filmelor românești realizate în ultimul deceniu de film presonor.
    După cum se știe, primul film sonor din istoria filmului mondial a fost filmul american Cântărețul de jazz de Al.Jolson, către sfârșitul anului 1927.
    Au fost mari cineaști ai lumii, atunci, care – inițial – au respins ideea filmului sonor. Chaplin, de pildă, susțimea că sonorul distruge cea mai veche artă a omenirii, pantomima.
    Anii de la sfârșitul deceniului  au fost ani difuji și în istoria filmului românesc. S-a încercat și formula sonorizării unor filme presonore. A fost sonorizat, de pildă, în anul 1930,  un film presonor de succes precum Lia de Jean Mihail, dar,în mod paradoxal, filmul, mult apreciat în forma anterioară, era respins cu brutalitate de presa vremii: „ filmul acesta sonor românesc este pur și simplu o rușine” scria D.I.Suchianu în „Adevărul literar și artistic” din 20 iulie 1930. 

    autor: Călin Căliman
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie