site în construcție
  • „Anul zero” al cinematografiei naționale

    „Anul zero” al cinematografiei naționale

    Anul de „grație” 2000 rămâne – din motive, practic, inexplicabile, deopotrivă de ordin managerial, admninistrativ, obiectiv și subiectiv – un an „de pomină” în istoria cinematografiei naționale. Nu de alta, dar pe parcursul lui nu a fost prezentată pe marile ecrane nicio premieră de film românesc! Nu a existat o asemenea situație dezastruoasă de la sfârșitul primului război mondial încoace (ba chiar și anul 1920 a „marcat” vreo două premiere!). Din punct de vedere productiv s-a mai întâmplat o asemenea contra-performanță, e drept, și în primul an de după decembrie 1989 (am și semnalat-o, ca atare, la timpul cuvenit), numai că atunci existau câteva „rezerve” în portofoliul distribuitorilor cinematografici, câteva filme interzise în anii regimului totalitar, deci pe marile ecrane au ajuns unele filme românești necunoscute (sau prea puțin cunoscute) publicului larg. Anul 2000  rămâne, așadar, un an singular în istoria cinematografiei naționale. Respectiva „liniște” productivă ne-a cam speriat la vremea respectivă, când se împlinise un deceniu de la acel decembrie „izbăvitor” care ne crease cu totul și cu totul alte orizonturi de așteptare: absența oricărei premiere de lung metraj românești ne-a creat o senzație de „sfârșit de lume”, fapt care, conjugat cu „moartea clinică” a  studiourulor specializate în filme documentare și de animație („SahiaFilm” și „Animafilm”) ne-a determinat să vorbim și să scriem „la cald” despre „anul zero” al cinematografiei naționale. Abia după schimbarea secolului și a mileniului s-a demonstrat că a fost vorba despre „liniștea dinaintea furtunii”, dar n-aveam de unde să știm, atunci, la sfârșit de secol XX și la sfârșit de mileniu II (chiar dacă aveam câteva „semne de speranță”), ce se va întâmpla într-un viitor relativ apropiat. Cum spuneam în paranteza de mai înainte, dramaticul  „an zero” a conținut și vreo două-trei semne încurajatoare: un film studențesc, Nu de Dragoș Iuga, repurta, de pildă,  un „Spic de argint” în Spania, la Valladolid, edițiile 2000 ale Festivalurilor „CineMAiubit” și „DaKINO” (ca și cele din anii anteriori) au fost bogate în promisiuni cinematografice, filmele „de școală” ale studenților-regizori, la rândul lor, au întărit speranțele noastre. În această ordine de idei, și întorcându-ne puțin în timp, iată câteva filme „de Institut” ale anilor 1981-1989: Ciné-verité de Laurențiu Damian, Arta apărării individuale de Ovidiu Bose Paștina, Aur cât un nasture pe piept de Mihai Diaconescu (alias Anghel Mora), Solo pentru sax de Radu Nicoară și Relu Moraru, Culorile zborului de Mircea Plângău, Frumos e în septembrie la Veneția de Nae Caranfil, Nichita Stănescu – De la o vreme am început să gândesc în cuvinte de Branislav Guzina, Dreptul la ipocrizie de Radu Caranfil, Împăiați-vă iubiții de Dimitrie Vitanidis, Play-back de Alexandru Spătaru, Prinși în plasă de Bogdan Drăgulescu, Sonata anilor de mătase de Marius Șopterean, Vreme trece, vreme vine de Octavian Brânzei. Iată și „filme de Institut” ale anilor 1990-2000: La bunici de Sorin Drăgoi, Întâlnire la subsol de Alexandru Solomon, Zile albe de Ionuț Teianu, Respirații de Mircea Ciocâltei, Reportaj din Golania de Eugen Ciocan, Neputința de Ștefăniță Manea, Ema de Bogdan Cristian Drăgan, Mimi de Cornel Lazia și Lucian Georgescu, Menu complet de Alexandru Cătălin Fetița,  Poveste de Emanuel Grigorcea, Anti-interviu Mihai Stănescu de Tudor Potra, Cântarea cântărilor de Gheorghe Preda, Marea aventură de Vali Hotea, Zece minute cu clasa muncitoare de Florin Iepan, Cu poporul pentru popor de Cătălin Cocriș, Sara, Jurnalul lumii libere de Napoleon Helmis, Mail Life de Marius Barna, Ultimul Charlot de Cristian Dumitru, Matrimoniale de Dan Rațiu, Visul meu american de Tudor Oprea, O să fie bine de Titus Muntean, Iubire, confort III de Viorel Timaru, Sâmbătă seară de Radu Dragomir, Cinema de Cornel Loren Răducanu, Ea de Radu Munteanu, Unii îl numesc destin de Cornel George Popa, Atât de aproape de Alexandru Pleșca, Lepădații de Napoleon Helmis, În fiecare zi e noapte de Alexandru Maftei, Telefon în străinătate de Hanno Höffer, Maria de Călin Peter Netzer, Mariana și Mâna lui Paulista de Cristian Mungiu, Golgota de Ovidiu Georgescu, Bus de Răzvan Mărculescu, Ultima bobină de Gianina Chelaru, Dac-Air de Dorin Stana, Livret militar de Iuliana Constantinescu, Nu de Dragoş Iuga, Diabolique IV de Marius Neacşu, Noli me tangere de Igor Cobileanschi. Aş adăuga aici şi câteva dintre filmele absolvenţilor de la Facultatea de Arte „Hyperion”: Zâmbiți, vă rog, că e gratis! de Cătălin Saizescu, Rugă de Ioana Dorobanțu, Doliu în paradis de Mircea Popovici, Nota zece pentru pâine de Diana Mihailopol, Prințesa fluture de George Dogaru... Chiar dacă multe dintre numele amintite n-au confirmat, să recunoaștem că unele dintre aceste „semne de speranță”  au confirmat, devenind, în mileniul următor, nume de rezistență ale „noului cinema” românesc. Eram cuprinși, însă, în „anul zero” al cinematografiei naționale de încă o „tristețe iremediabilă” : cine se gândea  că, în anul sfârșitului de secol și de mileniu, vom merge cu o floare la Bellu, pentru a-l reîntâlni pe eminentul critic de film George Littera, plecat intempensiv dintre noi?

    autor: Călin Căliman
Articole Toate articolele
Despre noi
Istoria Filmului Românesc este un proiect al Asociaţiei Kinofest.
Acest site este în acest moment in varianta beta, urmând a fi dezvoltat.
Pe site sunt şi articole audio, în prezent sunt  20, la IFR: 1897-1916 şi 1917-1930.

Manager proiect: Valentin Partenie